Info SănătateaTV.ro: Studiu: Fumatorii sub 50 de ani prezinta un risc de peste opt ori mai crescut de a suferi un atac de cord decat nefumatorii Studiu: Fumatorii sub 50 de ani prezinta un risc de peste opt ori mai crescut de a suferi un atac de cord decat nefumatorii Studiu: Fumatorii sub 50 de ani prezinta un risc de peste opt ori mai crescut de a suferi un atac de cord decat nefumatorii
Duminică, 04 dec 2016      01:54
Diabetul zaharat tip 2 – Simptome si tratament

Diabetul zaharat tip 2 – Simptome si tratament

13 iulie 2015    
Diabetul zaharat tip 2 cunoscut în trecut drept diabetul non-insulino-dependent apare din cauză că pancreasul produce insulină mai multă decât în mod fiziologic. Prin urmare, în sânge rămâne prea multă glucoză. Sarcina insulinei este de a sensibiliza celulele, permiţând pătrunderea glucozei în interiorul acestora, însă organismul prezintă rezistenţă la efectele insulinei şi deci, va apărea un deficit de insulină.
 

Diabetul zaharat de tip 2 - Incidenţa 

 
 
Diabetul zaharat tip 2 este cel mai frecvent tip de diabet zaharat,  evoluează treptat şi este frecvent la persoane cu vârsta peste 40 de ani. Ultimele studii arată că peste 15% dintre adulţii trecuţi de 70 de ani prezintă diabet zaharat de tip 2.
 

Diabetul zaharat de tip 2 - Factori de risc

 
Factorii de risc în apariţia diabetului zaharat tip 2 includ înaintarea în vârstă, obezitatea, existenţa unei rude de gradul I care are diabet zaharat, hipertensiune arterială, valori anormale ale colesterolului, istoric de diabet zaharat gestaţional.
80-90% dintre persoanele cu diabet zaharat tip 2 sunt supraponderale, conform unor studii recente.
 

Diabetul zaharat de tip 2 - Simptome

 
Persoanele cu diabet zaharat tip 2 au puţine simptome sau sunt asimptomatice.  Totuşi, dacă vă este sete şi aveţi gura uscată, urinaţi des, vă simţiţi obosit, mai ales după masă, vederea vă este înceţoşată, simţiţi amorţeli în mâini şi picioare, modificări ale greutăţii corporale, consultaţi medical de familie sau unul specialist.
Un stil de viaţă sănătos şi medicaţia  adecvată pot reduce glicemia şi vă pot ajuta să vă simţiţi mai bine.
 

Diabetul zaharat de tip 2 - Tratament

 
Tratamentul diabetului zaharat tip 2 constă în dietă şi activitate fizică, medicamente administrate oral şi/sau insulină.
 

Dieta şi activitatea fizică a bolnavilor cu diabet zaharat tip 2

 
Dieta în asociere cu exerciţiile fizice regulate ajută insulina produsă de organism (insulina endogenă) să acţioneze mai bine. Chiar şi o scădere modestă în greutate poate avea drept rezultat îmbunătăţirea controlului glicemic.
 
Printre alimentele indicate se numără legumele, fructele, pâinea şi pastele din cereale integrale, cereale integrale, orez nedecorticat, unele tipuri de peşte, pui şi carne slabă. Consumaţi însă doar cantităţi mici de grăsimi animale şi de zaharuri rafinate (de exemplu, sub formă de dulciuri şi biscuiţi etc.)
 
Un bolnav cu diabet zaharat de tip 2 trebuie să mănânce la intervale regulate, să nu fumeze,  să nu consume băuturi carbogazoase care au un conţinut mare de calorii, să reducă la minimum consumul de alcool.
 
Activitatea fizică îi ajută pe bolnavii cu diabet zaharat de tip 2 să  îşi îmbunătăţească controlul glicemic şi circulaţia sângelui şi contribuie la scăderea în greutate.
Este indicată orice formă de mişcare, de la  înot, plimbări, tenis, până la  activităţile casnice. Bolnavii cu diabet zaharat de tip 2 trebuie să facă exerciţii fizice 20-30 de minute de cel puţin cinci ori pe săptămână.
 

  

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti