Info SănătateaTV.ro: OMS: 1 din 8 decese in intreaga lume este cauzat de aerul poluat; acesta afecteaza 80% dintre persoanele care locuiesc in orase OMS: 1 din 8 decese in intreaga lume este cauzat de aerul poluat; acesta afecteaza 80% dintre persoanele care locuiesc in orase OMS: 1 din 8 decese in intreaga lume este cauzat de aerul poluat; acesta afecteaza 80% dintre persoanele care locuiesc in orase
Joi, 08 dec 2016      06:00
Psoriazisul

Psoriazisul

21 iulie 2015    
Ce este psoriazisului?
 
Imprevizibil şi inestetic, psoriazisul este una dintre cele mai dificile şi persistente probeleme ale pielii.
 
Psoriazisul se caracterizează prin prezenţa unor celule cutanate ce se multiplică de 10 ori mai rapid decât ar fi normal, în mod tipic pe genunchi, coate şi pe pielea capului. Pe măsură ce celulele de dedesubt ajung la suprafaţa pielii şi mor, în volumul lor provoacă apariţia unor pete proeminente, acoperite cu scuame albe.
 
Plăcile groase, uscate, scuamoase asociate cu boala de piele numită psoriazis pot varia mult în dimensiuni şi apar practic oriunde pe corp. Cel mai frecvent, boala afectează pielea capului, coatele şi genunchii.
 
Psoriazisul palmar sau plantar, ce afectează doar mâinile sau picioarele, tinde să fie mult mai dureros, cu formarea deseori a unor bule sau cu zemuire. Deşi nu este contagios, psoriazisul tinde a se moşteni în familie. Persoanele cu pielea albă, între 10 şi 40 de ani, sunt deosebit de susceptibile, în special cele care au o rudă de sânge suferind de această boală.
 
Psoriazisul este extrem de rar la persoanele cu pielea închisă la culoare. Acutizările sunt declanşate de sistemul imunitar şi pot afecta şi alte părţi ale corpului, în special articuaţiile, caz în care afecţiunea se numeşte psoriazis artropatic (artrită psoriazică). Deşi psoriazisul poate fi stresant şi stânjenitor, majoritatea episoadelor sunt relativ benigne. În condiţiile unui tratament
adecvat, simptomele se remit în general în câteva săptămâni.

Psoriazisul - Cauze

Episoadele de psoriazis pot fi precipitate de o varietate de factori, de la stresul emoţional la o infecţie streptococică. Până la 80% din pacienţii ce suferă o acutizare semnalează o traumă emoţională recentă, precum schimbarea slujbei sau decesul unei persoane iubite. Mulţi medici consideră că astfel de suprasolicitări externe servesc drept declanşatori ai unui defect genetic în producerea celulelor cutanate.
 
Traumatizarea pielii, obezitatea şi anumite medicamente - inclusiv analgezicul ibuprofen şi medicamentul împotriva malariei pot agrava psoriazisul. Boala apare deseori la 2-3 săptămâni după o infecţie ca faringita streptococică.
 
Consumul de alcool agravează psoriazisul, la fel ca şi o alimentaţie bogată în proteine şi săracă în fibre.

Psoriazisul - Simptome

Simptomele psoriazisului: pete cutanate proeminente, de culoare roz închis, acoperite cu scuame albe, localizate înmod tipic pe pielea capului, genunchi, coate şi partea superioară a trunchiului; mâncărimi uşoare sau severe, depresiuni punctiforme, modificarea culorii şi îngroşare a unghiilor de la mâini şi picioare.
 
Dacă psoriazisul se dezvoltă la nivelul unghiilor, acestea se pot desprinde de pielea de dedesubt.
Pielea roşie, descuamată, fisurată pe palme semnalează psoriazisul palmar; pe tălpi, acelaşi aspect este caracteristic psoriazisului plantar.
 
Aceste forme de psoriazis afectează numai aceste zone; leziunile se pot inflama şi pot zemui, făcând ca mişcările să devină foarte dureroase. 

 Psoriazisul - Tratament

În ciuda faptului că psoriazisul este tehnic incurabil, răspunde bine la majoritatea tratamentului pentru eczemă. În afara tratamentelor convenţionale, terapia prin lumină este acceptată şi practicată.
 
Un tratament standard recomandat constă în cufundarea într-o baie caldă timp de 10-15 minute, urmată de aplicarea imediată a unui unguent local ca vaselina, ce ajută pielea să reţină apa şi să se menţină hidratată. Unii medici recomandă unguentul cu acid salicilic ce netezeşte pielea prin stimularea eliminării scuamelor psoriazice. Cremele bazate pe corticoizi sunt eficiente; totuşi, dat fiind că pot avea efecte secundare dăunătoare, nu trebuie exagerat cu utilizarea lor.
 
Tratamentul cu capsaicină, un component al piperului de Cayenne (Capsicum frutescens) poate fi de asemenea eficient. Disponibilă sub forma unui unguent eliberat fără prescripţie medicală pentru tratamentul zonei zoster, capsaicină provoacă blocarea sintezei unei substanţe chimice pro-inflamatorii din pielea psoriazică. De asemenea, împiedică organismul să creeze vase sanguine noi în zona afectată, prin care s-ar hrăni proliferarea celulară anormală din psoriazis.
 
Un unguent topic ce conţine calcitriol, un compus înrudit cu vitamina D, s-a dovedit la fel de eficient ca şi cremele cu hidrocortizon în tratarea psoriazisului şi are mai puţine efecte secundare.
 
Unguentele şi şampoanele cu gudron de cărbune pot ameliora simptomele, însă mulţi pacienţi psoriazici par vulnerabili la efectele secundare – în special foliculita, o erupţie asemănătoare cu coşurile, ce afectează foliculii piloşi. Unele studii indică de asemenea că utilizarea prelungită a produselor pe bază de gudron de cărbune poate creşte riscul de cancer cutanat.
 
Terapia cu cignolin este în general rezervată formelor severe de psoriazis.  Numeroşi pacienţi cu psoriazis aleg tratamentele cu corticoizi, pentru a evita murdărirea şi potenţialele efecte secundare de lezare a pielii. De asemenea, medicamentele steroidiene pot avea, de asemenea, efecte secundare grave şi cu bătaie lungă. Utilizarea excesivă sau prelungită a unguentelor steroidiene poate subţia pielea şi provoca apariţia de pete albe, acnee şi vergeturi definitive.
 
Tratamentul oral cu corticosteroizi poate provoca reacutizarea psoriazisului după întreruperea tratamentului. 

Psoriazisul şi alte asocieri de boli

Debutul brusc al psoriazisului poate indica o infecţie cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).
În cazurile persistente de psoriazis, dificil de tratat, mulţi specialişti recomandă şi prescriu de asemenea terapia prin lumină.
 
Climatoterapia se bazează pe ideea că unele condiţii climatice specifice pot ameliora sau chiar
vindeca anumite boli. Pentru psoriazis, statul la soare poate fi benefic. Există facilităţi speciale pe litoralul Mării Moarte în Israel sau în alte staţiuni, ce oferă tratamente concepute pentru persoanele suferind de psoriazis şi alte boli de piele.
 
 
 
* Datele sunt preluate din volumul “Medicina în familie”

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti