Mainile nespalate, „poarta” pentru infectiile nosocomiale

Infecțiile nosocomiale produc anual moartea a 90.000 de pacienți din întreaga lume. Mâinile reprezintă calea cea mai bună de transmitere a infecțiilor, astfel încât în unitățile spitalicești spălatul pe mâini este absolut obligatoriu după orice procedură realizată de personal. S-a demonstrat științific că o igienă temeinică a mâinilor reduce considerabil răspândirea bacteriilor în spitale. Asistentele, doctorii, întregul personal medical pot să își contamineze mâinile doar făcând lucruri extrem de simple precum: luând tensiunea sau pulsul pacientului, atingând pacientul sau așternuturile acestuia, atingând echipamentul din spital.

 

Potrivit unui raport al Ministerului Sănătăţii, în 2009, nu mai puţin de 8.583 de români au căpătat o nouă infecţie nosocomială (dobândită pe perioada cât au stat în spital). Totuși, numărul este în scădere faţă de 2008, când s-au înregistrat 9.677 de cazuri. Însă, se pare că numărul oficial nu este şi cel real, majoritatea spitalelor raportând un număr mai mic de infecţii intraspitaliceşti de teama sancţiunilor.

Ultima statistică a Centrului Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti din cadrul Ministerul Sănătăţii arată că infecţiile intraspitaliceşti s-au redus în România, comparativ cu anul trecut. Potrivit datelor, Bucureştiul, Clujul şi Iaşiul au înregistrat cele mai multe infecţii nosocomiale.

 

Comisia Europeană propune pentru combaterea infecţiilor intraspitaliceşti (nosocomiale) un set de instrumente pentru aplicarea unor măsuri eficiente de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale. Comisia Europeană a finanţat o reţea de supraveghere a infecţiilor nosocomiale, în prezent aflată sub coordonarea Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor Transmisibile (ECDC).

 

În 2008, Comisia Europeană a prezentat o propunere de recomandare a Consiliului privind siguranţa pacientului, inclusiv prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale, iar în 2009, Consiliul a adoptat o recomandare ce stabileşte cadrul pentru prevenirea şi controlul infecţiilor intraspitaliceşti. Măsurile prevăzute cuprind acţiuni de prevenire în unităţile de îngrijire medicală, promovarea formării profesionale a personalului sanitar, elaborarea de sisteme de supraveghere activă, o mai bună informare a pacienţilor şi susţinerea cercetărilor privind prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale.

 

 

Istoria igienei

 

Obligativitatea igienei în spitale a apărut în jurul anului 1840, când obstetricianul austro-ungar Ignaz Semmelweis a făcut o descoperire esențială, pe când lucra la Spitalul General din Viena, în cadrul departamentului de obstetrică și făcea, totodata, și autopsii ale cadavrelor unor femei care muriseră, în timpul nașterii, de febră puerperală. Febra puerperală este o infecție a uterului, despre care știm astăzi că este provocată de cele mai multe ori de bacteriile Staphylococcus și Streptococcus. Pacientele însărcinate erau internate într-unul dintre cele două saloane ale spitalului, în zile diferite. Salonul A era administrat de obstetricieni și studenți la medicină, iar Salonul B, de moașe. Semmelweis a observat că mult mai multe femei sufereau de febră puerperală în salonul supravegheat de doctori. Într-un an, mai mult de șase sute de femei muriseră dupaă naștere în Salonul A, și numai șaizeci decedaseră ca urmare a aceleiași boli în Salonul B. A remarcat că studenți și doctorii din Salonul A mergeau adesea în salonul de naștere imediat după ce terminau de făcut autopsii pe cadavrele femeilor; moașele, pe de altă parte, nu făceau autopsii. Semmelweis era convins că doctorii erau purtătorii „particulelor cadaverice", după cum le numea el, pe care le aduceau din morgi și le transmiteau viitoarelor mame în timpul nașterii, atingându-le cu mâinile contaminate. A introdus o politică prin care doctorilor li se cerea să se spele meticulos cu apă cu clor înainte de a intra în salonul de maternitate.

 

Regula a stârnit disprețul și batjocura doctorilor consacrați din spital. Însă rezultatele acestei intervenți au sprijinit teoria lui Semmelweis: într-un an, rata mortalității pacientelor din salonul de maternitate a scazut semnificativ. În 1847, rata lunară a mortalității provocate de febra puerperală în Salonul A era de 18,3%. În anul ce a urmat introducerii regulii spălatului pe mâini de către Semmelweis, aceasta a scăzut semnificativ, atingând 1,2% și, timp de câteva luni, nu s-au mai înregistrat decese. Inițiativa lui Semmelweis a fost sprijinită de un număr de medici tineri, cu vederi progresiste, însă cei consacrați se opuneau schimbarii și au avut, în cele din urmă, câștig de cauză. Regula spălatului pe mâini a fost abolită, iar rata mortalității din Salonul A a crescut din nou, atingând cote mai ridicate ca niciodată.

 

Edictul spălatului pe mâini al lui Semmelweis a fost recunoscut mult mai târziu de către autoritățile de sănătate publică ca fiind o măsură de precauție extrem de importantă. Odată cu apariția microbilor rezistenți la antibiotice, ceea ce noi numim astăzi igiena mâinilor, care include atât spălatul pe mâini, cât și folosirea dezinfectantelor pe bază de alcool, a avut parte de o revenire impresionantă în instituțiile de sănătate din întreaga lume. Studiile din ultimii ani au arătat că, în timp ce se îngrijesc de pacienți, membrii personalului din spitale se spală pe mâini doar în 40-60% dintre cazurile în care ar trebui să o facă. Aceste cifre sunt alarmante având în vedere că acum știm că infecțiile se transmit de cele mai multe ori prin contact direct.

Alte articole din Boli Infecţioase

• Norovirus, o infecţie greu de îndepărtat
• Gripa la copii
• Boala Lyme, o afecţiune cu aspecte semiologice complexe
• Tularemia: cauze, simptome, diagnostic si tratament
• Antrax: forme, simptome, cauze si tratament
• Boala Hansen, o boala infectioasa cronica ce poate cauza diformitati
• Infectia cu bacteria Listeria monocytogenes si masuri de preventie impotriva bolii
• Yersinioza, o infectie care poate aparea datorita prepararii necorespunzatoare a carnii
• Infectiile Rickettsial: simptome, cauze, diagnostic si tratament
• Boala zgarieturii de pisica. Preventie si tratament
• Malaria
• Hepatita autoimună
• OMS avertizează asupra agenţilor infecţioşi din ce în ce mai rezistenţi la medicamente
• Donovanoza: simptome, cauze, transmitere, tratament
• Miozita: cauze, diagnostic si tratament
• Infectiile intraabdominale: cauze, diagnostic, tratament
• Abcese intraperitoneale – diagnostic, tratament
• Muşcăturile de animale şi înţepăturile de insecte, extrem de periculoase
• Boala Lyme sau „boala cu 1000 de feţe”
• Gripa porcină, metode de prevenire