Info SănătateaTV.ro: Noul ordin al MS pentru aprobarea regulamentului Concursului pentru managerii de spitale, in dezbatere publica OMS: Se estimeaza ca anemia afecteaza aproximativ 40% din copiii prescolari in tarile in curs de dezvoltare Noul ordin al MS pentru aprobarea regulamentului Concursului pentru managerii de spitale, in dezbatere publica OMS: Se estimeaza ca anemia afecteaza aproximativ 40% din copiii prescolari in tarile in curs de dezvoltare Noul ordin al MS pentru aprobarea regulamentului Concursului pentru managerii de spitale, in dezbatere publica OMS: Se estimeaza ca anemia afecteaza aproximativ 40% din copiii prescolari in tarile in curs de dezvoltare
Luni, 05 dec 2016      12:26
ERAD - electrorezectia cu ansa diatermica

ERAD - electrorezectia cu ansa diatermica

02 iulie 2015    
Electrorezecţia cu ansă diatermică - ERAD este o manevră chirurgicală atât pentru un diagnostic de certitudine cât şi o manevră folosită în scop terapeutic. Această manevră se foloseşte numai de către medicul obstetricean. 
 
ERAD reprezintă electrorezecţia cu ansă diatermică utilizată pentru a preleva o bucată de ţesut –biopsie- pentru a fi examinată atunci când se bănuieşte că în acel loc s-a dezvoltat un ţesut anormal. În funcţie de situaţia specifică, se foloseşte o ansă în formă de semicerc sau, în cazul electroconizaţiei, în formă de triunghi dreptunghic.”, a explicat pentru SănătateaTV, dr. Ciprian Cristescu, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sârbu” din Bucureşti.
 
Dacă este vorba de o rană pe colul uterin care nu se vindecă în urma unui tratament medicamentos,  se preia cu această ansă din interiorul colului ţesut şi se trimite la laborator pentru analize. Ansa utilizează curentul electric, taie şi cauterizează în acelaşi timp.
 

Etapele investigării

 
După depistarea unei anomalii a colului uterin la examenul cu valve, medicul prelevează secreţia în vederea testării bacteriologice.
 
Dacă rezultatul testării bacteriologice ridică suspiciuni de evoluţie spre o leziune precanceroasă sau chiar evidenţiază o leziune precanceroasă, medicul recomandă un examen colposcopic şi o testare ADN-HPV.
 
Dacă rezultatele ultimelor teste sunt nefavorabile, se trece la metodele intervenţioniste de recoltare şi tratament ERAD - electrorezecţie cu ansă diatermică - sau conizaţia, după caz.
 

Investigarea şi concluziile acesteia

 
„Trebuie subliniat că se apelează la ERAD - electrorezecţia cu ansă diatermică – în special în cazul în care femeia căreia i se efectuează recoltarea de ţesut îşi mai doreşte copii, procedura nefiind atât de invazivă. Cu o ansă în formă de semicerc se intervine în exocol în timp ce cu o ansă în formă de triunghi se intervine în endocol, procedură care se numeşte electroconizaţie.”, explică dr. Ciprian Cristescu.

În ambele situaţii, fragmentul de col scos trebuie trimis la analiză histopatologică. În funcţie de diagnostic, trebuie stabilită conduita ulterioară de supraveghere şi tratament medical - imunostimulant sau chirurgical, până la o amputare de col.

Dacă rezultatul investigaţiei este normal, femeia rămâne să se prezinte la un examen ginecologic din şase în şase luni

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti