

|
Odată cu instalarea sezonului rece, persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii cronice se confruntă cu o serie de factori care duc la agravarea bolilor respiratorii de care suferă. Sezonul rece poate agrava afecțiuni respiratorii precum astmul bronșic, bronșiectaziile și bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC). Nu doar bolnavii cu afecțiuni respiratorii cronice sunt expuși la riscul de îmbolnăvire în sezonul rece, ci și copiii sau persoanele vârstnice.
Cauzele agravării afecţiunilor respiratorii în sezonul rece
Cauzele acutizării afecțiunilor respiratorii în sezonul rece sunt date de temperaturile extreme și de variațiile mari de temperatură. De asemenea frigul, vântul și umiditatea reprezintă un dușman al aparatului respirator pentru că pot agrava starea de sănătate a fiecărui om. În anotimpul rece expunerea la factorii infecțioși și la cei virali este mult mai ridicată și de aceea există foarte multe virusuri cu tropism la nivelul arborelui respirator. Afecțiunile respiratorii din timpul iernii, în special afecțiunile respiratorii cronice pot fi agravate de factori predispozanți. Unul dintre cei mai importanţi factori este continuarea fumatului. De aceea, indiferent de anotimp, acest dușman al plămânilor trebuie îndepărtat. Pentru aceasta, în prima linie în indicațiile terapeutice rămâne oprirea fumatului.
Semnele și simptomele acutizăriiafecţiunilor respiratorii în sezonul rece
Exacerbarea afecțiunilor respiratorii se poate întâmpla oricând pe parcursul unui an, dar în mod deosebit aceasta se manifestă mai puternic în perioadele foarte reci ale anului. Însă, niciodată exacerbarea nu se întâmplă instantaneu. În acest context, dr. Roxana Nemeș, medic primar pneumolog la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” ne atenționează că există anumite simptome care anunță acutizarea unei boli respiratorii. Exprimarea clinică poate fi dată de tuse, care poate să fie la început seacă, ulterior însoțită de expectorație mucoasă și, în final, mucopurulentă, de culoare galbenă-verzuie. Poate să apară subfebrilitate, febră până în 38 de grade Celsius, o senzație de jenă toracică, constricție sau o respirație uneori șuierătoare. În simptomatologia bolilor respiratorii pot apărea și alte elemente de acompaniament, care pot să fie de la alte sfere respiratorii înalte. Sunt amintite aici rinoreea apoasă, ochii umezi și uneori senzația de nas înfundat.
Prevenirea agravăriiafecţiunilor respiratorii în sezonul rece
Prin respectarea unor reguli simple și prin creșterea rezistenței organismului putem trece cu bine peste sezonul rece. În această situație, dr. Roxana Nemeș, medic primar pneumolog la Institutul Naţional de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” recomandă să ne protejăm și să ne îmbrăcăm corespunzător. Pentru a ne proteja de vânt și de frig ar trebuie să respirăm nazal, nu pe gură, deci să ne adaptăm respirația și să creăm un aer cât mai încălzit la nivelul căilor aeriene superioare. În plus, nu trebuie să uităm de vaccinare pe timp de iarnă. Vaccinarea este o metodă de profilaxie și este indicată în mod deosebit persoanelor care suferă de afecțiuni respiratorii cronice, persoanelor vârstnice foarte expuse în această perioadă și tuturor categoriilor cu risc crescut la îmbolnăvire. Este indicat ca şi personalul medical să se vaccineze fiind foarte expus la îmbolnăvire din cauza contactului cu bolnavul.
Recomandările medicului
În momentul în care intrăm în anotimpul rece îmbrăcămintea trebuie să fie adaptă corespunzător, iar alimentația trebuie să fie bogată în vitamina C. De asemenea trebuie consumate cât mai multe legume și fructe proaspete. Pentru că efortul fizic tonifică organismul pacienții nu trebuie să uite să facă mișcare zilnică. Pe tot parcursul sezonul rece este recomandat să se evite spațiile cu aglomerații umane pentru că e posibil ca acolo aglomerarea de germeni să fie mult mai mare, mai ales dacă există tușitori cronici într-un spațiu foarte restrâns. Persoanele vârstnice cu afecțiuni concomitente, afecțiuni cardiace, diabeticii, cașecticii, persoanele care au mai trecut printr-o altă afecțiune și sunt într-o perioadă de recuperare ar fi bine să evite expunerea la temperaturi scăzute. Chiar dacă este foarte frig afară, încăperile trebuie aerisite zilnic.
Tratament în cazul agravăriiafecţiunilor respiratorii în sezonul rece
Un tratament corect este dat în urma unei evaluări medicale și nu prin autoprescripție. De aceea, în momentul în care un pacient prezintă semne de îmbolnăvire la nivel respirator, acesta trebuie să se adreseze medicului de familie sau medicului pneumolog pentru a fi consultat, pentru a se stabili un diagnostic și pentru a i se oferi un tratament corespunzător.
Alte articole din Pneumoftiziologie
|