

|
Cancerul de prostată este cel mai frecvent cancer întâlnit în patologia umană, fiind în același timp cel mai diagnosticabil cancer. Cancerul de prostată poate fi diagnosticat cu ușurință deoarece prostata secretă o substanță care circulă în sânge numită marker tumoral. Markerul tumoral este antigenul tumoral specific prostatei și printr-o dozare simplă în sânge oferă informații despre ceea ce se întâmplă cu prostata. Incidența cancerului de prostată crește, dar în același timp scade și vârsta afectată. În acest context pot fi bărbați foarte tineri care să sufere de cancer de prostată chiar și la 30 de ani, potrivit prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă și Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Cancerul de prostată – Factorii de risc
Cancerul de prostată este declanșat de o serie de factori. În primul rând este vorba de factorul hormonal, de profilul virilic al prostatei, deoarece prostata crește sub influența hormonilor secretați de testicule și de glanda suprarenală. Cu cât profilul hormonal al bărbatului este mai puternic, cu atât prostata crește mai mult ducând într-un procent destul de mare la dezvoltarea cancerului de prostată în interiorul glandei. Însă cei mai importanți factori care determină apariția cancerului de prostată sunt factorii genetici. Dacă într-o familie doi sau trei membri ai familiei au avut cancer de prostată, riscul este amplificat de 15 ori.
Cancerul de prostată – Semne și Simptome
În faza incipientă a cancerului de prostată nu se poate vorbi de simptome, acesta fiind asimptomatic. În momentul în care cancerul de prostată se manifestă prin simptome înseamnă că se află într-o stare avansată a bolii. În situația în care cancerul de prostată nu a fost diagnosticat când se găsea în focare mici în interiorul prostatei, acesta ajunge să se mărească și să se comporte asemenea adenomului de prostată.
Cancerul de prostată – Diagnostic
Diagnosticul de cancer de prostată este stabilit în funcție de simptomatologie. De asemenea, diagnosticul cancerului de prostată poate fi stabilit de către medicul specialist prin trei metode: determinarea în sânge a merker-ului tumoral, efectuarea ecografiei abdominale prin care este examinată vezica și prostata și examenul histologic. Astfel din prostată sunt preluate fragmente mici și examinate la microscop.
Cancerul de prostată – Tratament
Cea mai importantă metodă de tratament împotriva cancerului de prostată este intervenția chirurgicală. Această din urmă variantă este recomandată atunci când cancerul de prostată este surprins în stadii intracapsulare. În aceste situații sunt folosite intervenția chirurgicală clasică, chirurgia laparoscopică sau chirurgia robotică. În contextul în care cancerul de prostată este surprins în stadiul extracapsula, tratamentul chirurgical nu mai este atât de radical deoarece se folosesc și alte metode de tratare. Astfel sunt utilizate tratamentele hormonale sau tratamentele care folosesc o formă de radioterapie. Tratamentul prin radioterapie se referă la acea metodă prin care se introduc în interiorul prostatei semințe radioactive de iod și de ilirium. Prin această metodă se distruge cancerul din interiorul prostatei fără a fi nevoie de intervenția chirurgicală. Potrivit prof. univ. dr. Ioanel Sinescu vizita la medic trebuie făcută anual, mai ales în jurul vârstei de 50 de ani pentru că pe măsură ce bărbatul înaintează în vârstă incidența cancerului de prostată crește. De asemenea, vizita la medicul specialist este recomandată chiar dacă nu există simptome care să arate că este vorba despre ceva grav.
Alte articole din Urologie
|