Info SănătateaTV.ro: Ministerul Sanatatii lanseaza astazi campania „Maini curate in spitale” MS: 22 de unitati de ATI de grad III, care se ocupa de ingrijirea pacientilor neonatali, au primit fonduri majorate in 2016 La Multi Ani, Romania! Ministerul Sanatatii lanseaza astazi campania „Maini curate in spitale” MS: 22 de unitati de ATI de grad III, care se ocupa de ingrijirea pacientilor neonatali, au primit fonduri majorate in 2016 La Multi Ani, Romania! Ministerul Sanatatii lanseaza astazi campania „Maini curate in spitale” MS: 22 de unitati de ATI de grad III, care se ocupa de ingrijirea pacientilor neonatali, au primit fonduri majorate in 2016 La Multi Ani, Romania!
Vineri, 02 dec 2016      19:57
Pietrele (calculii) la rinichi

Pietrele (calculii) la rinichi

21 iulie 2015    

Ce sunt pietrele (calculii) la rinichi?

Pietrele la rinichi se formează de obicei în centrul rinichiului, unde se colectează urina înainte de a trece în ureter, tubul care duce la vezica urinară. Calculii apar când anumite substanţe din urină, inclusiv calciul şi acidul uric, cristalizează şi cristalele se aglomerează între ele. Pietrele mici la rinichi pot fi eliminate din organism prin urină şi deseori rămân complet neobservate.
 
Dar pietrele mai mari la rinichi irită şi dilată ureterul pe măsură ce se deplasează spre vezică, provocând dureri chinuitoare şi blocând fluxul de urină. Uneori, o piatră la rinichi poate fi de mărimea unei mingi de tenis, caz în care rămâne cantonată în rinichi, dând naştere unei afecţiuni mai grave.
 
Pietrele la rinichi sunt mai frecvente la adulţii tineri şi de vârstă medie decât la vârstnici şi mult
mai frecvente la bărbaţi decât la femei. Persoanele care trăiesc în zone cu climă caldă sunt uneori predispuse la pietre la rinichi deoarece corpul se deshidratează, concentrând substanţele minerale din urina acestora.
 
Dacă o persoană a avut o dată o piatră la rinichi, sunt şanse să mai facă şi altele. De aceea, este important să se determine cât se poate de clar ce a provocat formarea pietrei la rinichi astfel încât să se ia măsuri de prevenire a recidivei.

Calculii renali - Cauze

Nu este întotdeauna clar de ce unele persoane fac pietrele la rinichi. În 90% din cazuri cauza rămâne necunoscută. Afecţiunea pare să survină în familie, iar persoanele care suferă de gută, boli inflamatorii ale intestinului şi infecţii cronice ale căilor urinare par, de asemenea, predispuse.
 
Există dovezi medicale sugerând că ingestia unor cantităţi reduse de lichide poate determina apariţia de pietre la rinichi, ca şi statul îndelungat în pat.
 
Şi utilizarea cronică a antiacidelor care conţin calciu a fost pusă în legătură cu pietrele la rinichi.
Deficitele alimentare mai ales de vitamină B6 şi de magneziu şi cantităţile excesive de vitamină D pot fi, de asemenea, factori ai formării pietrelor la rinichi.
 
 Un dezechilibru al acestor vitamine şi substanţe minerale poate mări cantitatea de oxalat de calciu din urină; când nivelul creşte prea mult, oxalatul de calciu nu se dizolvă şi formarea cristalelor poate începe.
 
La persoanele cu susceptibilitate genetică, formarea pietrelor la rinichi poate fi favorizată de consumul de alimente bogate în oxalat de calciu, cum ar fi ciocolata, strugurii, spanacul şi căpşunile.

Calculii renali - Simptome

Simptomele pietrelor (calculilor) la rinichi  cuprind:valuri de durere ascuţită, care încep în flanc şise deplasează spre zona inghinală, greaţă şi vărsături, transpiraţii, sânge în urină.
Uneori, este prezentă o infecţie, putând provoca următoarele simptome: febră şi frisoane, necesitate de a urina frecvent, urinare dureroasă sau chinuitoare, urină tulbure sau cu miros neplăcut.
 
Aceste simptome şi dureri pot fi şi semnul unei alte afecţiuni grave, cum ar fi calculii biliari, bolile inflamatorii pelviene sau o ocluzie intestinală.
 
Trebuie solicitat imedicat ajutor medical dacă apar dureri sau dificultăţi la urinare ce pot semnala şi o infecţie a vezicii urinare, o infecţie cu transmitere sexuală, o problemă vaginală (de exemplu vaginita) o mărire a prostatei sau o tumoră a vezicii urinare sau a prostatei!
 
De asemenea, trebuie un consult medical imediat dacă se observă sânge în urină ce poate indica o afecţiune renală, o tumoră a vezicii urinare sau rinichiului sau o infecţie urinară sau prostatică.
 

Calculii renali - Diagnostic

 
Deoarece multe dintre simptomele pietrelor Ia rinichi indică şi alte tulburări, medicul trebuie să confirme prezenţa unei pietre la rinichi.
 
O evaluare trebuie să cuprindă teste de urină şi de sânge şi, probabil, o urografie intravenoasă (UIV), o tehnică specială de vizualizare a rinichilor cu ajutorul razelor X sau o ecografie pentru a determina dimensiunea şi localizarea pietrei la rinichi.

Calculii renali - Tratament

Deoarece 90% din pietrele la rinichi sunt eliminate din corp de la sine în 3-6 săptămâni medicul vă prescrie, foarte probabil, la început doar cantităţi mari de apă - cel puţin 3 litri pe zi şi medicaţie pentru dureri, de exemplu aspirină sau paracetamol şi oxicodon.
 
O sticlă cu apă fierbinte poate, de asemenea, micşora inevitabilul disconfort. Se poate cere să se urineze printr-o strecurătoare pentru a putea recupera piatra din rinichi pentru analiză.
 
Odată cunoscută compoziţia pietrei la rinichi, medicul poate prescrie medicamente sau poate sugera modificări ale alimentaţiei pentru prevenirea apariţiei altor pietre la rinichi. Marea majoritate a pietrelor la rinichi sunt constituite din oxalat de calciu.
 
Dacă apar complicaţii, de exemplu o infecţie sau blocarea totală a ureterului, piatra la rinichi trebuie îndepărtată chirurgical. În funcţie de mărime şi localizare, piatra la rinichi este extrasă prin chirurgie clasică sau, mai frecvent, cu ajutorul unui instrument telescopic numit endoscop.
 
Chirurgul trece endoscopul, prin uretră, în vezică sau ureter şi apoi fie trage piatra afară, fie o bombardează cu ultrasunete sau raze laser, spărgând-o în bucăţi mici. Dacă piatra la rinichi este cantonată în rinichi, instrumentul este introdus în rinichi printr-o incizie în flancul pacientului.
 
O metodă nouă, numită litotriţie extracorporală cu unde de şoc utilizează unde de şoc de mare energie pentru a sparge pietrele rinichiului fără intervenţie chirurgicală.
 

Alte metode terapeutice

 
Acupunctura sau homeopatia pot ajuta la calmarea durerii, iar acupunctura poate facilita eliminarea pietrei de la rinichi.
 
Se pot face multe lucruri, mai ales prin dietă, pentru a preveni reapariţia pietrelor la rinichi, compoziţia pietrei la rinichi va determina ce măsuri preventive ar trebui luate.
 
De asemenea, se recomandă: cel puţin 3 litri de lichide în fiecare zi şi mai mult dacă vremea este caldă, evitarea sau consumarea cu moderaţie a alimentelor conţinând oxalat de calciu (ciocolata, ţelina, strugurii, ardeii graşi, fasolea, căpşunile, spanacul, sparanghelul, sfecla, ceaiul negru), suplimente zilnice de vitamina B6 şi magneziu, ambele reducând formarea oxalaţilor, evitarea alimentelor ce măresc nivelul acidului uric: anşoa, sardine, organe, drojdie de bere, reducerea acidului uric.
 
 Adoptând o dietă cu puţine proteine, evitarea antiacidelor care conţin deseori mult calciu, reducerea sării de bucătărie la maxim 3 grame pe zi; cantităţile mai mari pot creşte nivelul oxalatului de calciu în urină, evitarea suplimentele de vitamină D, ce pot mări nivelul oxalatului de calciu.
 
* Datele sunt preluate din volumul “Medicina în familie”
 

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti