Info SănătateaTV.ro: Cum poate afecta stresul sanatatea orala Cum poate afecta stresul sanatatea orala Cum poate afecta stresul sanatatea orala
Duminică, 11 dec 2016      09:57
Tratamentul incontinenţei urinare

Tratamentul incontinenţei urinare

15 iulie 2015    
Incontinenţa urinară este o tulburare a aparatului urinar şi constă în eliminarea involuntară, necontrolată, a urinei.

Relataţi medicului acuzele care vă deranjează

Frecvenţa bolii la femei se datorează sarcinii, naşterii, menopauzei şi structurii diferite a căilor urinare. Cu toate că incontinenţa urinară se înregistrează mai frecvent odată cu înaintarea în vârstă, aceasta nu înseamnă că trecerea anilor este însoţită în mod inevitabil de apariţia ei.
 
Această disfuncţie a aparatului urinar poate fi tratată la orice vârstă ar apărea şi, deseori, poate fi vindecată.
 
Primul pas pentru tratarea incontinenţei urinare este prezentarea la medic pentru o consultaţie. Puteţi solicita asistenţă medicală de la medicul de familie sau de la specialişti cum ar fi urologul sau ginecologul.
 
Menţionaţi medicamentele pe care le-aţi luat recent, ca şi eventualele boli sau intervenţii chirurgicale recente. Medicul vă va examina pentru a pune în evidenţă principalele cauze ale incontinenţei, cum ar fi existenţa unor tumori pe căile urinare, constipaţie, reflexe exagerate sau atenuate care ar putea fi indicii în ce priveşte posibilele cauze nervoase.
 
Pentru evaluarea capacităţii vezicii urinare şi a reziduului vezical, medicul vă va cere să beţi o cantitate mare de apă, după care veţi fi rugată să urinaţi într-un vas gradat.
 
De la caz la caz, medicul poate indica efectuarea următoarelor examinări sau analize:
• testul tusei: veţi fi solicitată să tuşiţi pentru a se observa dacă pierdeţi urină în timpul efortului de tuse;
• examenul sumar de urină: pentru punerea în evidenţă a eventualelor infecţii urinare, a litiazei renale etc.
• diverse analize ale sângelui;
• ecografia aparatului urinar: cu ajutorul ultrasunetelor se examinează starea rinichilor şi a căilor urinare;
• cistoscopia: explorarea vizuală a vezicii urinare cu ajutorului unui endoscop;
• teste urodinamice: măsurarea presiunii din vezică precum şi evaluarea modificărilor fluxului urinar.
 
De asemenea, pentru clarificarea problemei medicul ar putea să vă solicite să înregistraţi zilnic, timp de o săptămână, frecvenţa şi cantitatea de urină eliminată.
 

Exerciţiile Kegel

 
Pentru tratarea incontinenţei urinare există o metodă necostisitoare şi accesibilă: exerciţiile Kegel.
 
Este indicat ca învăţarea acestor exerciţii să se facă sub îndrumarea personalului medical calificat. Exerciţiile Kegel trebuie repetate de trei ori pe zi, câte cinci minute, în trei poziţii diferite. Prima şedinţă poate fi efectuată în poziţia culcată, a doua în poziţie şezândă, iar a treia în picioare.
 
Dacă le practicaţi sistematic şi corect, ele pot ameliora şi chiar soluţiona pe deplin problema incontinenţei.
 
Primele semne de ameliorare apar după 3-6 săptămâni de la începerea practicării exerciţiilor Kegel.
 

Electrostimularea

 
Se ştie că muşchii reacţionează la stimuli electrici prin contracţie, principiu folosit curent în fizioterapie la recuperarea funcţiei unor grupe musculare slăbite.
 
În cazul incontinenţei, impulsurile electrice transmise cu ajutorul unor electrozi în regiunea pelviană vor determina contracţia musculaturii din jurul vezicii, ducând în felul acesta la o întărire sistematică a acestora.
 
Electrostimularea este utilă atât în cazul incontinenţei de efort, cât şi în cazul celei reflexe.
 

Tratament medicamentos

 
La recomandarea medicului, pot fi administrate medicamente care atenuează contracţiile exagerate ale unei vezici spastice, medicamente care prin efectul relaxant favorizează o golire completă a vezicii, sau altele care determină sfincterul să se contracte mai puternic pentru a preveni scuregerea involuntară a urinei.
 
Tratamentul medicamentos este însoţit de efecte adverse, mai ales la administrarea pe perioade îndelungate.
 

Alte metode de tratament a incontinenţei urinare

 
În anumite cazuri de incontinenţă urinară, pot fi indicate aşa-numitele pesarii. Acestea sunt nişte inele rigide care se plasează în vaginul femeii şi ajută la repoziţionarea uretrei.
 
Montarea lor se face numai de către personal calificat şi impune controale periodice pentru depistarea eventualelor infecţii locale.
 
Implantul de colagen sau ţesut adipos propriu reprezintă alte două tehnici pe care specialiştii le-au implementat în speranţa soluţionării incontinenţei urinare. Rezultatele nu au fost cele aşteptate în toate cazurile şi, de cele mai multe ori, procedeele trebuie repetate după un interval de timp.
 
În cazul incontinenţei prin supraumplere, când de obicei vezica nu se goleşte complet, după intervenţii chirurgicale, după leziuni ale măduvei spinării, se impune golirea vezicii cu ajutorul unui tub special numit sondă sau cateter vezical. Sondajul vezical se efectuează ocazional sau permanent.
 
În ultimul caz, tubul prin care se evacuează urina este conectat la un recipient extensibil în care urina se acumulează. Toate aceste situaţii impun o urmărire atentă a semnelor apariţiei infecţiilor urinare.
 
Foarte multe femei reuşesc să rezolve problema incontinenţei folosind tampoane absorbante de mărime potrivită. Tampoanele pot asigura un confort acceptabil în multe cazuri de incontinenţă uşoară, în timpul mersului sau al exerciţiilor fizice mai viguroase. În funcţie de cantitatea de urină pierdută, se vor folosi tampoane de mărime corespunzătoare.
 
Acestea vor fi schimbate cu regularitate pentru a diminua iritaţia locală. Multe femei se obişnuiesc să-şi limiteze cantitatea de lichide ingerate cu scopul de a reduce cât mai mult formarea urinei. Din cauza pericolului de deshidratare, această strategie nu este indicată, fiind acceptabilă doar ca o soluţie excepţională pentru situaţii rare.
 

Mersul des la toaletă poate fi cauzat şi de obisnuinţă

 
Vezica urinară are propriul său sistem prin care semnalizează faptul că este plină. Acest sistem este redus la jumatate, sau chiar trei sferturi, dacă mergi des la toaletă şi nu îi permiţi vezicii urinare să se umple cu lichid.
 
Copiii sunt de cele mai multe ori îndemnaţi de părinţi să meargă la toaleta "preventiv", ceea ce poate duce în timp la pierderea sensibilităţii vezicii urinare şi a capacităţii acesteia de a reţine urina în mod normal.
 
Iată câteva obiceiuri pentru evitarea apariţiei unor probleme stânjenitoare precum incontinenţa urinară: beţi între 1,5 şi 2 litri de lichide pe zi, reduceţi cofeina (ceai, cafea) până la maximum două ceşti pe zi, nu cedaţi primului impuls de a merge la toaletă în timpul zilei, evitaţi ridicarea unor greutăţi, trataţi tusea cronică, adoptaţi un regim alimentar sănătos şi încearcaţi să păstraţi o greutate normal.
 

Şase până la opt micţiuni pe zi 

În mod normal, numărul de micţiuni este de până la şase-opt în 24 de ore (o dată noaptea şi restul în timpul zilei). Prima senzaţie de a urina apare când în vezică se acumulează aproximativ 300 ml de urină.

În cazul femeilor, numărul fiziologic de micţiuni creşte o dată cu vârsta. Aproape două ore pe lună sau o zi pe an. În total, cam atât timp ne ocupă actul urinării.

Micţiunea este însă esenţială pentru sănătate, căci prin urină eliminăm reziduurile toxice provenite din metabolism. Incontinenţa urinară este de cinci ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi (raportul incidenţei femei-bărbaţi este de 5 la 1). 

Vezi si www.sanatateatv.ro/emisiuni-medicale/chirurgie-generala/interventie-de-montare-a-dispozitivului-de-banda-subretrala-pentru-incontinenta-urinara-de-efort-/

Conferinta medicilor pneumologi rezidenti