Vitaminele sunt principala sursă de energie, fiind esenţiale pentru o bună funcţionare a organismului. Consumând zilnic alimente naturale, bogate în substanţe nutritive poţi reduce considerabil riscul apariţiei unor boli grave care îţi pot pune sănătatea în pericol.
Vitamina A
Vitamina A, regăsită sub două forme – retinol şi caroten -, îmbunătăţeşte vederea, sistemul respirator, contribuie la menţinerea sănătăţii pielii şi a mucoaselor. Totodată, vitamina A îţi va linişti somnul, te va ajuta la reglarea hipertensiunii arteriale şi îţi va întări sistemul imunitar. Poţi obţine aportul zilnic necesar de vitamina A consumând morcovi, frcute şi legume de culoare galbenă sau portocalie, gălbenuş de ou, lactate, peşte şi ulei de peşte.
Complexul de vitamine B
Vitaminele care aparţin grupului B-complex sunt B1, B2, B3, B6, B9, Be, B12, acidul pantotenic, biotina, colina, inositul şi PABA. Funcţia esenţială a acestora este aceea de a fi utilizate cu rol de coenzime în organism. B-urile au o intervenţie majoră în asimilarea glucidelor, a proteinelor şi a lipidelor. Pot ajuta, de asemenea, la îmbunătăţirea stării psihice, la îngrijirea pielii, a unghiilor şi a părului sau la înlăturarea oboselii oculare şi a durerilor de cap. Vitamina B1 are efecte benefice supra inimii, de exemplu, şi asupra sistemului nervos. B2 influenţează aspectul pielii, menţinând integritatea ţesuturilor şi a epiteliilor. În cazul în care te confrunţi cu problema unui colesterol crescut, asigură-ţi necesarul de vitamina B3. Cel mai bun remediu pentru stres, oboseală sau suprasolicitare nervoasă este vitamina B6, recunoscută de mult timp pentru această calitate. Continuând lista, putem aminti şi vitamina B9 care previne hipertensiunea arterială şi ajută la relaxarea vaselor sangvine .
Vitamina C
Vitamina C este una dintre cele mai populare vitamine, cu efecte miraculoase asupra organismului. Vitamina C este unul dintre cei mai puternici antioxidanţi, având, de asemenea, o contribuţie importantă în prevenirea şi tratarea infecţiilor. Vitamina C tratează răcelile, facilitează absorbţia fierului, înlătură senzaţia de oboseală şi anxietate şi întăreşte sistemul imunitar. Principalele surse de vitamina C sunt citricele (portocale, lămâi, grapefruit, ananas).
Vitamina D
Vitamina D contribuie la fixarea calciului în oase, previne instalarea rahitismului şi are un rol esenţial în asimilarea magneziului şi a fierului în organism. Totodată, vitamina D este indicată în reumatism, tetanie, graviditate şi alăptare, întârzierea consolidării fracturilor, acnee şi eczeme, diferite supuratii, stres, oboseală, dureri de spate, hipercolesterolemie, alergii, răceală, fragilitate a oaselor şi a dinţilor, epuizare, iritabilitate, sensibilitate la dureri, crampe musculare, bronşită, hemoragii nazale sau cicatrizări dificile. Aportul zilnic necesar de vitamina D poate fi obţinut prin consumul de gălbenul de ou, unt, grăsime de peşte, precum şi prin expunerea moderată la razele soarelui.
Vitamina E
Vitamina E este un puternic antioxidant, contribuind la asigurarea funcţionării normale a glandelor sexuale şi a celor endocrine. De asemenea, vitamina E asigură protecţie vaselor sanguine, globulelor roşii, a plămânilor şi a ficatului. Tot ea măreşte puterea de apărare a organismului faţă de infecţii, fiind şi un puternic anticancerigen. Vitamina E se regăseşte în alune, cereale, uleiurile vegetale, gălbenuş de ou, ficat sau unt.
Vitamina K
Vitamina K este recunoscută pentru rolul antihemoragic, intervenind în procesul de coagulare a sângelui. Se recomandă, totodată, în diferite tulburări hepatice (icter, hepatită, insuficienţă şi ciroză hepatică), în colite, urticarii, degerături, slăbirea rezistenţei capilare, diminuarea debitului menstrual sau după tratamente cu antibiotice. Vitamina K se găseşte în carne de vită şi de porc, splină, untură de peste, lapte şi produse lactate (iaurt), gălbenuş de ou şi, îndeosebi, în ficatul de porc.