Prăjită, fiartă sau preparată la grătar, combinată cu diverse ierburi şi condimente, carnea de pui este cea mai indicată atunci când vrem să avem o alimentaţie sănătoasă. Carnea de pui este principala sursă de proteine şi o alternativă sănătoasă la carnea roşie, spun specialiştii.
Carnea de pui aduce numeroase beneficii organismului. Pieptul este partea cea mai slabă în grăsimi, el având mai puţin de jumătate din grăsimea unei fripturi degresate de vită. De asemenea, grăsimea care se găseşte în carnea de pui este mai puţin saturată decât grăsimea din carnea de vită. Cu toate acestea, pieliţa de pui trebuie evitată deoarece aceasta dublează cantitatea de grăsime saturată din mâncare. De aceea, este indicat ca puiul să fie consumat fără pieliţă.
Carnea de pui - efecte multiple asupra sănătăţii
Datorită conţinutului ridicat de proteine, carnea de pui este indicată mai ales persoanelor în vârstă deoarece protejează împotriva pierderii osoase. Puiul este o sursă importantă de vitamina B, niacină, cunoscută pentru proprietăţile sale de protejare împotriva cancerului. Componenţa ADN-ului necesită niacină, iar un deficit al acestei vitamine este legat în mod direct de apariţia unor afecţiuni genetice. 100 de grame de carne de pui asigură 72 la sută din necesarul zilnic de niacină. Un alt beneficiu al cărnii de pui este conţinutul de seleniu, component esenţial al metabolismului hormonului tiroidei şi al funcţiei imunitare, şi de vitamina B6, care conferă energie organismului şi protecţie împotriva bolilor cardiovasculare.
Atenţie când cumperi carne de pui!
Atunci când cumperipui întreg, uită-te la aceia care au o formă alungită, cu pieptul rotunjit. Indiferent dacă alegi să cumperi pui întreg sau doar părţi de pui, carnea trebuie să fie maleabilă atunci când apeşi pe ea şi nu trebuie să aibă un miros puternic. Culoarea cărnii de pui, albă sau galbenă nu aduce nicio informaţie utilă cu privire la valoarea sa nutriţională. Indiferent de culoare, pielea trebuie să fie opacă şi nu pătată. Dacă alegi să cumperi pui congelat asigură-te că acesta este complet îngheţat şi că nu are bucăţele de gheaţă sau lichid în interiorul pungii. Acest lichid sugerează faptul că puiul a mai fost îngheţat şi apoi decongelat. Un alt sfat util este ca atunci când cumperi pui să nu îl alegi fără pieliţă. Cumpără-l întreg şi îndepărtează pieliţa după ce îl găteşti. În acest fel, mâncarea va avea un gust bun fără a fi nevoit să consumi pieliţa bogată în grăsimi nesănătoase.
Efectele cărnii roşii asupra sănătăţii
Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii americani citaţi de DailyMail, consumul de carne de pui în detrimentul celei de vită nu numai că ne protejează împotriva cancerului dar reprezintă şi cheia către o viaţă mai lungă. Conform cercetărilor, consumul de carne roşie în cantităţi foarte mari creşte riscul apariţiei unor afecţiuni cardiace sau chiar a cancerului. Explicaţia acestui fenomen constă în faptul că atunci când carnea este gătită la temperaturi mari, se formează anumiţi compuşi responsabili de apariţia cancerului. Carnea este, de asemenea, o sursă de grăsimi saturate care sunt legate de apariţia cancerului de sân şi a celui intestinal. Consumului de carne îi este atribuită şi creşterea nivelului colesterolului şi a tensiunii arteriale. Cu toate acestea, carnea slabă, precum cea de pasăre este o sursă importantă de proteine, de vitamina B şi de minerale, precum fier, seleniu şi zinc.