Alegerea numelui copilului reprezintă, de multe ori, principala provocare a ultimelor luni de sarcină. O astfel de decizie este destul de complicată având în vedere multitudinea de opţiuni dar şi responsabilitatea unei hotărâri care mai târziu, poate fi acceptată sau nu de către cel mic!
Criteriile de selecţie a numelui celui mic sunt variate. Părinţii pot alege numele în funcţie de sonoritate, de unicitate, de semnificaţia acestuia sau chiar urmărind indicaţiile oferite de numerologie sau zodiac. Alegerea numelui bebeluşului este un proces dificil care implică atât imaginaţie, dăruire, efort cât şi multă responsabilitate!
Alegerea numelui la copil – primul şi cel mai important cadou
În situaţia în care urmează să devii mămică şi te afli în procesul de căutare al unui nume, încearcă să acorzi suficientă importanţă acestui subiect şi să înţelegi că numele nu va fi doar al unui copil ci şi al unui viitor adult. Selectarea numelui reprezintă primul cadoul oferit celui mic. Încearcă, aşadar, să optezi pentru un nume potrivit, sugestiv şi care să se potrivească cu numele de familie. Cu siguranţă, odată cu trecerea timpului, copilul tău va deveni recunoscător şi mândru de alegerea făcută.
Sfaturi în alegerea numelui la băiat
Este cunoscut faptul că viitorii părinţi primesc o mulţime de sugestii cu privire la numirea copilului. Alegerea numelui pentru copil este o decizie care îţi aparţine ţie şi partenerului tău. Cu toate acestea, nu este nimic rău în a fi deschis la sfaturile celor din jur. Nu evita, aşadar, să urmezi următoarele sfaturi generale, care te pot scuti de multe neplăceri!
În primul rând, asigură-te că numele ales nu va duce la apariţia unor porecle răutăcioase. Copii sunt recunoscuţi pentru plăcerea de se necăji găsindu-şi „nickname-uri” care mai de care mai ciudate. Din acest motiv, încearcă să ocoleşti variantele de nume care ar putea da naştere unor porecle caraghioase.
Totodată, verifică dacă prenumele ales se potriveşte cu numele de familie şi dacă nu există cumva o alternanţă ciudată de sunete, precum cacofonia. Astfel de situaţii pot deveni supărătoare pentru copil atunci când va creşte.
Nu uita că prenumele este permanent, pentru toată viaţa. Încearcă, aşadar, să evaluezi dacă numele este potrivit pentru orice vârstă. Prenume precum Dănuţ, Irinel, Dorinel sau alte variante diminutivale pot fi nepotrivite la o vârstă mai înaintată.
Exemple de nume de băiat şi semnificaţia lor
În condiţiile în care nu intenţionezi să numeşti copilul după o persoană dragă sau apropiată (şi ai stabilit deja un nume), te poţi inspira din următoarea listă cu nume şi semnificaţiilor lor sau poţi opta pentru un nume rar şi exotic.
Alexandru – „protector al oamenilor”
Andrei – „războinic, curajos”
Bogdan – „dăruit, dat de Dumnezeu”
Matei – „dar de la Dumnezeu”
David – „iubitor”
Cătălin – „pur”
Dragoş – „valoros, preţios”
Augustin – „cel care trezeşte viaţa”
Răzvan – „aducător de veşti bune”
Tudor – „legiuitorul poporului”.