Energic, curios, permanent pus pe năzbâtii şi autorul unor pozne demne de toată bătaia de cap a părinţilor! Cam acesta este profilul năzdrăvanului care, prin şirul interminabil de boacăne, nu face altceva decât să întindă la maxim nervii adulţilor din jur. Comportamentul lui nu ar trebui, însă, să constituie un motiv de îngrijorare. Babă frumoasă şi copil cuminte nu prea există, spune un proverb românesc!
Micile năzbâtii – sarea şi piperul unei copilării fericite
Micile pozne ale copilului nu sunt întotdeauna obrăznicii ce ar trebui amendate şi corectate cu stricteţe. Aminteşte-ţi numai, de câte ori nu ţi s-a întâmplat şi ţie, copil fiind, să azvârli mingea în geamul vecinului, să spargi vaza preferată a mamei sau să vii acasă plin/ă de praf şi zgârieturi în urma unei căzături zdravene. Astfel de trăsnăi fac parte din frumuseţea copilăriei.
Când gluma se îngroaşă...
Atunci când gluma se îngroaşă, însă, iar şotiile celui mic sunt intenţionate şi grave, va trebui să iei măsuri. Nu uita că aceasta este vârsta la care încep să se contureze personalitatea şi percepţia despre lume a celui mic. Este important, aşadar, să impui unele reguli şi să îi explici care sunt faptele pe care nu ar trebui să le repete.
Fii ferm/ă, discută cu el calm, arată-i care sunt greşelile şi fă-l să înţeleagă că un comportament asemănător nu va fi acceptat. Obrăzniciile trebuie pedepsite, chiar dacă, uneori, aplicarea unei pedepse poate fi dureroasă, atât pentru tine, cât şi pentru cel mic. Faptele nesancţionate şi trecute cu vederea se vor întâmpla din nou, agravându-se. Nu uita, însă, că violenţa verbală şi fizică nu reprezintă soluţii pertinente de educare! Corecţia fizică duce la adevărate dezechilibre psihice care pot afecta formarea copilului, creând frustrări, angoasă şi chiar tendinţa de a copia astfel de manifestări.
Dacă puştiul tău ignoră regulile, te sfidează sau devine agresiv atunci când lucrurile nu se petrec aşa cum îşi doreşte el, nu ezita să amplifici pedepsele. Arată-i că eşti supărat/ă, evită să îi vorbeşti pentru o perioadă şi demonstrează-i că tu deţii controlul. Comportamentele de acest tip, dacă sunt ignorate, spun psihologii, tind să nu se repete.
Limita dintre exigenţă şi toleranţă
Corijarea greşelilor comportamentale este extrem de importantă la această vârstă. În modul acesta, vei stopa dezvoltarea unor deprinderi necorespunzătoare şi, în unele situaţii, chiar periculoase. Nu uita, însă, că nu trebui să fii excesiv de dur/ă întotdeauna. Lasă-i neastâmpăratului tău şansa de a se bucura de copilărie, de a-şi consuma energia specifică vârstei şi de a face mici prostioare. Cu singuranţă, astfel de pozne vor fi privite cu amuzament şi nostalgie odată cu trecerea timpului.