Este ştiut faptul că în primele 4-6 luni de la naştere este bine să îţi alăptezi bebeluşul la sân. După această perioadă pe lângă alăptarea la sân, la ore fixe, alimentaţia bebeluşului se diversifică. Atunci când erup primii dinţişori este contraindicat alăptatul la sân înainte de somn sau pe timpul nopţii.
Nu este indicată hrănirea copiilor cu formule de lapte ce conţin zahăr înainte de culcare fără să se realizeze apoi o curăţire a cavităţii bucale. Este necesară încurajarea copiilor de a renunţa la biberon în favoarea unei căni în jurul vârstei de 9 luni. Până la vârsta de 2 ani alimentarea cu biberonul ar trebui să dispară, deoarece prelungirea poate cauza deformări ale maxilarelor.
Igiena orală a copiilor
Igiena orală a copiilor trebuie începută în jurul vârstei de 6 luni, când se face o evaluare primară de către medicul stomatolog. A doua consultaţie se va face la 6 luni după apariţia primului dinte, iar apoi la fiecare 6 luni sau mai des, în funcţie de opinia medicului dentist.
Chiar înainte de erupţia dentară, curăţaţi gingiile copilului după fiecare masă cu ajutorul unui tifon înmuiat în apă sau ceai de muşeţel, neîndulcit. Odată cu apariţia dinţilor, puteţi folosi o periuţă de dinţi cu păr moale şi pastă de dinţi fluorurată de dimensiunea unui bob de mazăre. În magazinele specializate, există periuţe de dinţi pentru bebeluşi. La un an şi jumătate-doi, se începe spălatul propriu-zis pe dinţi.
Periuţa trebuie să aibă cap mic (max. 2,5 cm) şi nu mai mult de trei rânduri de peri. Aceştia trebuie să fie din material sintetic, rotunjiţi la capăt şi nu prea duri. Pentru a susţine structural evoluţia dinţilor, chiar de la apariţia primilor dinţi (5-6 luni), mama trebuie să administreze zilnic bebeluşului câte o tabletă de fluor. De asemenea, e importantă menţinerea unei diete echilibrate, bogată în vitamine şi minerale, dar redusă în hidraţi de carbon (prezenţi mai ales în dulciuri). La vârsta de doi trei ani, copilul poate fi deja învăţat tehnici de periaj corect
Programaţi-vă copilul la controale dentare chiar de la vârsta de un an. Vizitele periodice vor deveni pentru copil o obişnuinţă şi îl vor ajuta să scape pe viitor de frica de medicul stomatolog.
Dinţii de lapte
Dinţii de lapte (temporari) sunt în număr de 20 şi erup în totalitate în jurul vârstei de 3 ani, ordinea lor de apariţie fiind diferită. Erupţia primului dinte este de obicei în jurul vârstei de 6 luni, deşi se pot întâlni şi excepţii.
Dentiţia primară (cei 20 de dinţi "de lapte") trebuie să apară între 6 luni şi 3 ani în totalitate. În timpul erupţiei dentare bebeluşii îşi duc mâinile la gură pentru că presiunea pe gingie îi mai calmează. Puteţi masa gingiile bebeluşului cu degetul, primele treceri ale degetului pe gingie pot fi puţin inconfortabile, dar ei devin relaxaţi dacă se continuă masajul. Puteţi furniza lucruri răcite pentru a mesteca: jucăriile răcite în frigider, inele speciale răcite. Gelurile pentru erupţia dentară conţin un anestezic uşor şi antiseptic, se aplică o mică cantitate pe vârful degetului curăţ şi se masează încet zonă afectată gingiei maxim de 6 ori pe zi.
Sindromul cariei de biberon
O afecţiune frecventă la bebeluşi şi la copii mici o reprezintă sindromul cariei de biberon, ce constă în apariţia de carii care atacă dinţii de lapte. În caz de netratare, caria de biberon se poate extinde la structurile osoase învecinate şi poate afecta dezvoltarea dinţilor definitivi.
Apariţia cariei de biberon este determinată de contactul îndelungat al dinţilor cu lichide dulci sau care conţin zahăr precum lapte, formule de lapte, sucuri îndulcite sau siropuri medicinale administrate seara înainte de culcare sau pe timpul nopţii. De asemenea, renunţaţi la utilizarea substanţelor dulci precum mierea pentru înmuierea tetinei suzetei. Lichidele dulci menţin bacteriile din cavitatea bucală, acestea producând acizi care atacă smalţul dinţilor.
Rolul biberonului în apariţia cariei de biberon
O altă cauză a apariţiei acestui tip de carie este folosirea excesivă de către părinţi a biberonului şi ca metodă de calmare şi adormire a copilului. Lăsarea copilului să adoarmă cu biberonul în gură favorizează apariţia cariei. Nu obişnuiţi copilul cu biberonul în gură în timp ce merge, se joacă. Când veţi plimba copilul prin parc şi i se face sete, opriti-vă un minut şi daţi-i biberonul pe loc.
Este important de ştiut că după ce copilul depăşeşte perioada de sugar, biberonul nu mai este necesar. Este bine să examinaţi în fiecare zi dinţişorii bebeluşului pentru a observa din timp apariţia cariei.
Semnele cariei de biberon
Semnul iniţial al cariei de biberon îl reprezintă apariţia unor pete albicioase pe incisivii de lapte maxilari (de sus), urmând să se extindă asupra caninilor şi molarilor de lapte. Putem vorbi atunci deja de carii grave, care evoluează rapid. Totuşi, caria de biberon provoacă dureri numai atunci când cariile au avansat foarte mult. Părinţii nu observă din timp aceste modificări de smalţ precum petele şi consideră că vor dipărea o dată cu schimbarea dinţilor de lapte. Fapt total fals, deoarece cariile de biberon afectează dezvoltarea dentiţiei definitive.