Varicela, denumită în popor şi vărsat de vânt, este una dintre cele mai frecvente şi contagioase boli ale copilăriei. Aceasta se manifestă printr-o urticarie care apare pe tot corpul. Virusul se transmite de la persoanele afectate la cele sănătoase, prin tuse sau strănut.
Modalităţi de transmitere a vărsatului de vânt
Virusul se mai poate transmite şi prin secreţii nazale şi bucale de la persoanele infectate la cele sănătoase. Se recomandă izolarea copiilor din colectiv în cazul în care se observă semne ale bolii.
Perioada cea mai contagioasă începe cu câteva zile înaintea apariţiei erupţiei şi continuă până după formarea crustelor veziculare. Dacă după îmbolnăvire, viruşii reapar, persoana respectivă nu va mai face vărsat de vânt ci herpes zoster sau zona zoster.
Imunitatea la vărsat de vânt se dobândeşte numai după ce bolnavul a fost vaccinat.
Simptomele vărsatului de vânt
• Febră ce oscilează între 38 si 40 de grade ;
• Oboseală, epuizare, indispoziţie;
• Lipsa poftei de mâncare;
• Dureri de cap (cefalee);
• Inflamarea gâtului;
Perioada de incubaţie durează între 14 şi 16 zile, din momentul în care copilul a fost expus virusului şi până când semnele bolii işi fac simţită prezenţa.
Erupţia vărsatului de vânt
Se manifestă prin apariţia unor pete roşii sau umflături, care se transformă în vezicule pline cu lichid. Cu timpul acestea se sparg, lichidul este eliminat, iar în locul veziculelor apar crustele.
Erupţia apare, de obicei, pe trunchi şi faţă, la câteva zile de la apariţia simptomelor. Erupţia cutanată se răspândeşte şi la nivelul pielii capului, feţei, nasului şi gurii şi este nevoie ca aceasta să treacă prin toate stadiile de evoluţie pentru ca boala să dispară.
![]()
Complicaţiile vărsatului de vânt
Una dintre cele mai frecvente complicaţii este suprainfecţia datorită scărpinării. Bacteriile, de la nivelul pielii sau de sub unghie, pătrund în veziculele care apar în această boală.
Altă complicaţie a vărsatului de vânt este ataxia cerebeloasă acută, o afecţiune provocată de virusul varicelei care afectează sistemul nervos central. Din fericire aceasta nu este o complicaţie cu repercusiuni.
Pneumonia Variceloasă este complicaţia cea mai serioasă şi care apare în special la adulţi.
Cu toate că persoana care a avut varicelă devine imună la boala, rămânând în organism, virusul poate cauza herpes-zoster la maturitate.
Diagnostic şi tratament pentru vărsatul de vânt
Diagnosticul varicelei se pune pe baza existenţei erupţiei cutanate.
Tratamentul variază în funcţie de starea de sănătate a copilului, de gravitatea bolii şi de vârsta la care este făcută boala. Dacă nu se cumulează cu alte afecţiuni, boala se poate trata la domiciliu. Tratamentul constă în administrarea de medicamente menite să reducă febra şi disconfortul, fără a folosi loţiuni pentru înlăturarea mâncărimii.
O persoană bolnavă de varicelă nu necesită odihnă la pat, însă îi este recomandată liniştea şi repausul.