Un copil nu mănâncă de teamă să nu se sufoce. Alt copil nu vrea să se mai ducă la şcoală pentru că, nişte colegi au râs de el, în timp ce un alt copil nu poate dormi decât cu lumina aprinsă. Iată câteva temeri comune ale copiilor determinate de „monştrii din dulap sau de sub pat” pe care părinţii fac eforturi să le alunge. Relaţiile dintre părinţi şi copii se consolidează ajutându-l pe copil să îşi depăşească aceste temeri. Copiii vor vedea în dumneavoastră un important punct de sprijin atâta timp cât veţi realiza un parteneriat cu cei mici pentru a le depăşi temerile.
Copiii au numeroase temeri, unele exprimate, altele ascunse. Ele se pot transforma în tulburări de anxietate dacă nu sunt tratate, tulburări care, mai târziu, pot degenera chiar în afecţiuni psihice.
Cum ne putem înţelege cu copiii?
Evitaţi să folosiţi îndemnuri de genul “Nu-ţi fie teamă!”, “Nu te mai purta ca un copil!”. Aceasta este una dintre greşelile care trebuie evitate.
Copilul, la puterea sa de înţelegere, ar putea interpreta “Ceva este în neregulă cu mine”. Copiii simt frica diferit, în funcţie de vârstă. Cei mici nu gândesc la fel ca adulţii. Impactul lor cu lumea este încă mic. De exemplu, copiii de doi până la patru ani au capacitatea de a-şi recrea, la nivel mental, persoane, animale sau obiecte cu care s-au întâlnit în viaţa de zi cu zi. Imaginile pot deveni înfricoşătoare, în funcţie de experienţa trăită. În cazul în care copilul dumneavoastră se teme în mod constant să rămână în compania vreunei rude sau a unui îngrijitor, trebuie să trataţi problema cu deosebită seriozitate. În mod normal, comportamentul familiar şi atmosfera cordială diminuează starea de frică. Creaţi un echilibru – nu ignoraţi temerile celui mic, dar nici nu insistaţi foarte mult în rezolvarea lor. Deşi poate păre paradoxal, ce îi sperie pe unii copii, pe alţii îi înveseleşte. Aici intervine rolul părintelui, înţelegând problema, îi poate explica micuţului că multe lucruri care crează teamă sunt de fapt doar imaginaţie.
