În primul an de viaţă, laptele matern este cel mai important aliment, oferindu-i bebeluşului toate substanţele nutritive de care are nevoie. După o anumită vârstă, însă, alimentaţia trebuie diversificată pentru ca cel mic să beneficieze de vitaminele şi mineralele care nu se găsesc în laptele mamei.
Nu trebuie să te iei neapărat după sfaturile şi obiceiurile celorlalţi. Informează-te şi alimentează-l pe cel mic aşa cum ştii tu că este sănătos şi, nu uita: medicii pediatri încurajează diversificarea hranei începând cu vârsta de 3 luni. Primele luni de viaţă şi implicit, alimentaţia din primele luni de viaţă, devin o amprentă în ceea ce priveşte sănătatea şi modul de hrănire a viitorului adult. De la vârsta de câteva luni, corpul asimilează anumite obiceiuri alimentare care, peste ani, îi vor oferi o viaţă sănătoasă sau din contră. Astfel, unele obiceiuri nesănătoase precum folosirea sării în exces, prăjelile şi alimentele intens procesate nu pot decât să-i destabilizeze, pentru totdeauna, echilibrul unei vieţi sănătoase.
Când începem să diversificăm alimentaţia bebeluşului?
Până la vârsta de 3-4 luni alăptatul sau hrănirea cu formule speciale de lapte sunt suficiente pentru a-i acorda micuţului toţi nutrienţii necesari. Începând de la 4 luni, însă, este important să-i introduci în alimentaţie porţii de cereale fără gluten (glutenul, în timp, îi poate provoca probleme de colon). Chiar şi odată cu introducerea cerealelor în alimentaţie, laptele matern sau laptele praf trebuie să rămână alimentaţia de bază până la vârsta de 6-8 luni. În jurul vârstei de 6 luni, provizia de fier a unui sugar este aproape de minim şi este absolut obligatoriu să adaugi în alimentaţie cereale cu un conţinut ridicat de fier. Nu uita că dacă îl hrăneşti exclusiv la sân, bebeluşul poate suferi de carenţe de fier deoarece laptele matern este foarte sărac în fier. Atunci când introduci o hrană nouă, cereale de exemplu, pentru primele zile este de ajuns o linguriţă (cereale şi lapte) pe zi.
În jurul vârstei de 5-6 luni, mămicile, la sfaturile medicului, încep să introducă în alimentaţia celui mic fructele şi legumele. Primele fructe şi legume care sunt introduse în obiceiurile de hrană ale puiului tău sunt cartofii, morcovii, sucul de mere, mazărea şi piersicile.
Până la vârsta de 8 luni, alimentaţia copilaşului va fi bazată, în principal, tot pe lăptic, chiar dacă mai mănâncă şi cereale, fructe şi legume. Începând cu 7-8 luni, micul său organism are nevoie de un aport de proteine. Ca atare, în programul zilnic de hrănire trebuie să-şi facă loc şi carnea. Cea mai indicată pentru bebeluşi este carnea de pui, curcan sau viţel. De asemenea, proteinele necesare i le poţi furniza şi din diferite piureuri de legume, gălbenuş de ou sau brânză tofu (de soia).
În jurul vârstei de nouă luni, copilaşul începe să aibă impulsul de a încerca să se hrănească singur. Îi place să apuce cu mânuţa alimente de pe masă şi tu trebuie să ai grijă ce laşi la îndemâna lui. Pe cât este de curios şi de curajos în a ataca singur-singurel alimente noi, pe atât este de vulnerabil şi se poate îneca foarte uşor cu alimentele tari. Evită să laşi în perajma lui covrigei, bucăţi mari de carne sau legume crude. Îi poţi oferi bucăţi mici din alimente moi: feliuţe de brânză, bucăţele de banană, macaroane fierte sau piureuri.
În jurul vârstei de 1 an îi poţi oferi lapte de vacă. Dacă îţi va refuza şi atunci laptele de vacă, încearcă să i-l îndulceşti puţin sau chiar să-l amesteci cu un fruct mixat. În orice caz, nu-i da lapte de vacă nepasteurizat şi ambalat necorespunzător.
Ce facem dacă bebeluşul refuză anumite alimente?
Dacă copilul refuză un aliment anume, nu îl forţa şi încearcă să i-l administrezi peste câteva zile când vei putea avea surpriza că îl acceptă foarte bine şi chiar îi place. De asemenea, nu amesteca fructele sau legumele între ele. Dacă bebeluşului i se va face rău sau va prezenta semnele unei alergii, nu vei şti care e cauza şi, în consecinţă, nici ce să-i retragi din alimentaţie.
Alergiile la alimente
Una dintre neplăcerile diversificării alimentaţiei la copiii până într-un an de zile este posibila apariţie a alergiilor.Atunci când introduci în alimentaţia bebeluşului tău ceva nou, trebuie să fii foarte atentă la apariţia unor semne de alergie. În astfel de situaţii, sistează alimentarea cu acel produs şi consultă imediat medicul. Este posibil ca acesta să-i facă nişte teste celui mic pentru a vedea de unde vin reacţiile adverse. Cele mai frecvente alimente la care se dezvoltă alergii sunt: laptele de vacă, gălbenuşul de ou, grâul, porumbul, carnea de porc, peştele, crustaceele şi moluştele, ceapa, nucile şi sucurile de citrice. Aceste alimente nu sunt tabu, dar trebuie administrate cu grijă şi în cantităţi mici pentru început.