Bucuros de... grădiniță

Oare de ce nu s-a adaptat și copilul tău la fel de bine ca alții la grădiniță? Hai să vedem unde se ascunde problema și ce poți face ca s-o rezolvi.

Înainte să înceapă grădinița, i-ai făcut probabil capul mare, prezentându-i situația cât de roz te-ai priceput: să vezi ce bine o să fie, câte jucării sunt acolo, ce mulți prieteni o să-ți faci, câte o să înveți, ce-o să mai desenezi... Te așteptai și sperai ca, după câteva zile de acomodare, să iubească grădinița. Dar ce te faci dacă, după câteva săptămâni, diminețile încep tot cu plânsete și tropăit din picioare: „Iar mă duc la grădi? Nu vreau!”. Sau dacă, deși la început era încântat, acum nu-i mai place deloc? Sigur există o cauză, dar tot la fel de sigur există și soluții. 

„Vreau acasă!”

Dimineața, când vrei să-l „predai” educatoarei, copilul se agață de tine, plânge și te roagă să-l iei de acolo? Nu, nu e nimic în neregulă cu el. Primele zile de grădiniță sunt cele mai dificile pentru el: trebuie să te lase să pleci în timp ce el rămâne cu o doamnă necunoscută și cu un grup de copii ce nu-i sunt prieteni. În ciuda eforturilor tale de a-l pregăti din timp pentru acest moment, despărțirea de tine este o schimbare brutală pentru el, care îl face să sufere.

Ce-i de făcut?

* Păstrează-ți calmul și răbdarea. Nu-l certa și nu-i face reproșuri. Acordă-i 1 – 2 săptămâni să se obișnuiască cu ideea despărțirii de tine.

* Nu ceda lacrimilor și rugăminților lui acceptând uneori să-l ții acasă.

* Dimineața, nu sta o jumătate de oră cu el la grădiniță încercând să-l liniștești, dar nici nu pleca pe furiș. Ia-ți „la revedere”, sărută-l și pleacă.

* Lasă-l să ia cu el jucăria preferată. În acest fel își va mai alina „dorul de casă”.

* Deocamdată, despărțirea de tine echivalează în mintea lui cu abandonul, așa că asigură-l, din nou, că după-masă vii să-l iei acasă.

Nu mai vrea la grădi

Oare de ce sunt copii la care plânsul din primele zile se prelungește câteva săptămâni? Sau cum de unii dintre micuții care au „traversat” cu bine primele zile refuză, după câteva săptămâni, să mai meargă la grădiniță? Să fie tot faptul că le este greu să se despartă de cei dragi? Puțin probabil: între timp s-au convins că părinții nu îi abandonează acolo și s-au obișnuit cu ideea că în fiecare zi petrec câteva ore departe de ei. Atunci? O cauză ar putea fi faptul că cel mic se simte copleșit de noul mediu și de noile reguli pe care trebuie să le respecte. Începe să priceapă că aici, la grădi, i se cere să stea cuminte la ore și să nu vorbească neîntrebat, că aici nu poate mânca ce și când vrea, că trebuie să împartă jucăriile cu alții... Unii copii, pur și simplu, nu se adaptează ușor schimbărilor. Iar când aceste schimbări aduc cu ele tot felul de reguli, situația e și mai complicată pentru ei. 

Ce-i de făcut?

* Asigură-te că atitudinea ta nu încurajează acest comportament. Nu critica în fața lui educatoarea, condițiile de la grădiniță, copiii, ceilalți părinți. Dacă ai nemulțumiri, adresează-te educatoarei.

* După-masa, încurajează-l să-ți povestească ce a făcut, ce a învățat, cu ce s-a jucat... Discutând zilnic cu el vei descoperi că există și lucruri care îi plac la grădiniță, așa că data viitoare când începe „circul” amintește-i de toate aceste lucruri pozitive: „Păi cum, nu mai vrei să te joci cu mașinuța aceea frumoasă? Nu vrei să-l mai vezi pe prietenul tău, Andrei?”. 

* Laudă-l pentru orice mică realizare de-a sa (că nu a plâns, că a stat cuminte, că a desenat o floare etc.) și arată-te încântată că se descurcă atât de bine. Cu cât are mai multă încredere în el, cu atât mai repede se va obișnui în colectivitate.

* O educatoare prea severă ori un coleg care îl tachinează mereu îl pot face să nu agreeze grădinița. Discută cu copilul, dar și cu educatoarea, pentru a afla dacă nu cumva asta este cauza problemei.

Nu are prieteni

De câte ori îl întrebi, răspunsul e același: „Nu mă joc, că nu am cu cine”. Cum e posibil să nu aibă nici măcar un prieten? Nu intra în panică, poate fi doar o etapă în dezvoltarea lui. Dacă micuțul este sociabil de felul lui, dar nu pare să sufere din cauză că nu are prieteni înseamnă că preferă, deocamdată, să stea deoparte și să privească. Aceste momente de singurătate și calm îl ajută să se obișnuiască cu ideea de colectivitate, să dobândească autonomie, să-și pună imaginația la treabă.

Pe de altă parte, însă, izolarea lui poate fi consecința timidității, situație în care vei observa că cel mic este deranjat de faptul că nu are prieteni.

Ce-i de făcut?

* Ajută-l tu să-și facă prieteni. Intră în vorbă cu alți părinți și copii și fă-le cunoștință celor mici. „Uite, el este Andrei, pe tine cum te cheamă?”.

* Adeseori este suficient să inviți acasă 2 – 3 dintre colegii lui pentru ca bariera de comunicare să fie dărâmată. 

* Arată-te mândră de el de fiecare dată când reușește să socializeze cu un copil.

 

Sursa: Revista Ioana Visul Copiilor, octombrie 2009