Cum recunoastem o infecţie a urechii? Gâtul si urechea sunt unite printr-un canal, ceea ce face ca o simpla răceală sa poata provoca inflamarea si blocarea lichidul din interiorul lui. Astfel, germenii vor gasi mediul ideal pentru a se dezvolta, producând o infecţie.
Infecţiile urechii sau otitele sunt o problemă cu care se confruntă în special bebeluşii. Asta pentru că trompa lui Eustachio este mai mică şi se poate bloca mult mai uşor. Igiena nasului, care în cazul răcelii trebuie mereu desfundat, este esenţială pentru a ne proteja împotriva acestui tip de infecţie.
Simptomele otitei
Otita se manifestă printr-o durere, uşoară sau mai puternică, localizată la nivelul urechii. Copilul tău se va simţi ameţit, va avea probleme cu somnul şi va face febră. În cazul în care infecţia este într-un stadiu mai avansat, s-ar putea ca din ureche sa-i curgă un lichid subţire si gălbui. Odată cu eliberarea acestui lichid, durerea se va potoli. Acest fapt nu te v-a scuti însă, de o vizită la medicul specialist.
În cazul în care, în ureche s-a acumulat lichid, fară a provoca o infecţie, copii vor spune că-şi simt urechea astupată. Ei pot avea probleme cu auzul, însă acest fapt se va rezolva de la sine după ce lichidul se va retrage. Procesul poate dura câteva săptămâni.
Tratamentul infecţiei urechii
Tratamentul pentru infecţiile urechii se axează pe reducerea simptomelor. Dacă un copil cu vârsta de până la doi ani riscă anumite complicaţii din cauza infecţiilor, atunci doctorul va putea prescrie antibiotice. In situaţia în care simptomele sunt uşoare, se vor lua în calcul şi alte modalităţi de tratare.
Tratamentul otitei cu antibiotice are efecte minime în reducerea durerii şi a febrei. Costul antibioticelor, efectele secundare pe care acestea le dau dar şi creşterea rezistenţei bacteriilor, i-au determinat pe medici să fie extrem de precauţi în privinţa prescrierii de antibiotice.
Tratamentul se concentrează pe înlăturarea durerii şi poate fi efectuat, într-o primă fază, şi acasă. Acesta presupune :
1. Folosirea unor medicamente anti-inflamatoare. Acestea vă pot ajuta copilul să se simtă mai bine pentru moment.
2. Aplicarea unei comprese calde pe ureche pentru a diminua durerea. Acest procedeu va fi utilizat numai dacă pacientul este suficient de mare pentru a putea spune dacă acea căldură este suportabilă.
3. Încurajarea copilului în privinţa repausului, astfel încât organismul lui să poată lupta eficient cu infecţia.
4. Folosirea unor picături de nas menite să desfunde canalul care face legătura între nas şi ureche.