Disfunţia erectilă, numită în limbaj comun „impotenţă”, afectează în general bărbaţii cu vârste de peste 65 de ani, dar poate apărea şi la vârste mai puţin înaintate. Impotenţa poate avea cauze de natură fizică sau psihologică, deşi frecvent ne confruntăm cu îmbinarea celor două.
Deşi factorii determinanţi pot fi doar fizici, deseori apar probleme de ordin psihologic, care agravează situaţia şi fac tratamentul mai complicat.
Cauze de natură fiziologică ale disfuncţiei erectile
Disfuncţiile erectile pot fi provocate de probleme ale vaselor de sânge, care împiedică sângele să "împânzească" penisul sau să rămână destul de mult timp în această zonă pentru a menţine erecţia. Problemele la nivelul nervilor pot deasemenea împiedica semnalele de excitaţie să ajungă de la creier şi măduva spinării până la penis. Anumite tulburări nervoase, precum boala Parkinson, boala Alzheimer, scleroza multiplă sau accidentul vascular cerebral, pot interfera cu abilitatea de a avea erecţie conducând la scădea dorinţei sexuale. În aceeaşi categorie intră şi afecţiunile nervilor cauzate de diabet sau rezultate în urma complicaţiilor chirurgicale şi a leziunilor măduvei spinării.
Disfuncţia erectilă, de natură fiziologică, mai poate surveni şi în urma problemelor de structură a penisului sau a ţesuturilor înconjurătoare, din cauza factorilor hormonali (niveluri scăzute de testosteron), datorită efectelor secundare ale medicamentelor (luate pentru hipertensiune sau depresie) sau în urma folosirii tutunului, a alcoolului sau a drogurilor pe o perioadă de timp mai îndelungată.
Cauze de natură psihologică ale disfuncţiei erectile
Stresul, oboseala, anxietatea, conflictele conjugale, dificultăţile de relaţionare în plan familial sau profesional, de care bărbatul nu poate să se detaşeze sunt câteva dintre cauzele de natură psihologică ale disfuncţiei erectile. Problematica disfuncţiei erectile se accentuează atunci când bărbatul ajunge în situaţia în care următorul raport sexual este privit ca un "examen", ceea ce poate constitui motivul unui nou eşec din punct de vedere sexual.
Pentru tratarea eficientă a disfuncţiei erectile, trebuie identificate mai întâi cauzele. În situaţia în care tratamentele medicamentoase eşuează, poţi apela la implanturile de penis sau la protezele peniene. Extrem de eficientă în "tratarea"disfuncţiei erectile este apelarea la un psiholog, care în cadrul unui program specializat, te va ajuta să rezolvi această problemă.
Autor: Asist.univ. Drd. Simona Maria Vlădica - psiholog