Disfuncţia erectilă este o disfuncţie sexuală şi reprezintă incapacitatea persistentă sau recurentă a unui barbat de a obţine şi menţine o erecţie suficientă pentru a realiza şi/sau finaliza actul sexual. Pentru a se putea stabili diagnosticul, dificultăţile de erecţie trebuie monitorizate pentru a vedea dacă apar în mod constant.
Înainte de 1992, pentru a defini această disfuncţie sexuală, termenul folosit era cel de impotenţă. Acesta a fost înlocuit din cauza lipsei de specificitate dar şi datorită cotonaţiei negative pe care o avea, cu cel de disfuncţie erectilă (un termen medical mult mai exact). Disfuncţiile erectile sunt frecvente şi se pot trata în aproximativ 95% din cazuri. În România, Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii arată că prevalenţa disfuncţiei erectile peste vârsta de 35 ani este de 25% din populaţia generală, 1 din 4 bărbaţi suferind de disfuncţie erectilă. Disfuncţia erectilă este atât o afecţiune cât şi un simptom, delimitarea bazându-se pe relatarea pacientului.
Când apare disfuncţia erectilă?
Disfuncţia erectilă poate apărea la orice vârstă, după 35-40 de ani frecvenţa fiind mai mare. La tineri, cauza apariţiei disfuncţiei erectile este, cel mai probabil, de natură psihogenă, în timp ce la bărbaţii mai în vârstă, cauza este mai degrabă una organică.
Cauzele disfuncţiei erectile
Disfuncţia erectilă poate fi depistată de bărbatul în cauză, prin analizarea propriului act sexual şi a erecţiei. Este important de notat dacă bărbatul respectiv este mulţumit de durata erecţiei dar şi de intensitatea acesteia. Această afecţiune sexuală poate avea două cauze principale: psihogene (80% dintre disfuncţiile erectile) şi organice. Cele organice pot fi la rândul lor de mai multe tipuri: vasculare (afectarea afluxului de sânge), neurologice (referitoare la corpii erectili ai organului sexual masculin) şi hormonale.
Trebuie ştiut faptul că nici circumcizia şi nici abstinenţa nu reprezintă cauze ale apariţiei disfuncţiei erectile. Dificultatea orgasmului nu poate fi considerată o disfuncţie erectilă, ci o disfuncţie sexuală. Actul sexual presupune parcurgerea mai multor etape şi orice afectare a acestora intră în categoria disfuncţiilor sexuale.
Disfuncţiile erectile pot apărea şi ca efecte secundare ale unor boli. Bolile asociate disfuncţiei erectile sunt hipertensiunea arterială, depresia, diabetul zaharat şi bolile neurologice. Disfuncţia erectilă poate apărea şi ca urmare a unor intervenţii chirurgicale (cancer prostatic, coloana vertebrală lombară) sau a urmării unor tratamente pentru cancer (radioterapia) dar şi datorită unor traumatisme locale. Din păcate, de cele mai multe ori, disfuncţia erectilă, ca şi efect al unor boli, este trecută cu vederea. Pentru a trata global afecţiunea, trebuie consultat, pe lângă medicul urolog, un medic cardiolog, endocrinolog dar şi un psiholog. Diabetul are efect inclusiv asupra nervilor (neuropatie diabetică), putând determina o disfuncţie erectilă mixtă de cauză vasculară şi nervoasă.
O alta cauză a disfuncţiei sexuale poate fi reprezentată şi de administrarea unor medicamente antidepresive, antihipertensive şi a altor medicamente psihoactive. Conform cercetărilor, mai mult de 200 de medicamente pot avea ca efect secundar apariţia disfuncţiei erectile. Există medicamente care produc disfuncţii erectile acţionând asupra sistemului central nervos, iar altele care afectează intensitatea aprovizionării cu sânge la nivelul penisului.
Fumatul, consumul de alcool şi obezitatea sunt cauze majore ale apariţiei disfuncţiei erectile şi ale agravării acesteia. Obezitatea afectează în dublu sens: direct (e dificil ca bărbatul supraponderal să aibă un act sexual satisfăcător), dar şi indirect, ca factor de risc pentru bolile cardiovasculare.
Cauzele psihologice ale disfuncţiei erectile
Disfuncţia erectilă care are un debut brusc sau care apare doar in anumite circumstanţe, dar nu şi în altele, sugerează o cauză psihologică. Cauzele psihologice ale disfuncţiei erectile includ: stresul şi anxietatea de la serviciu sau acasă, divergenţele şi dificultăţile conjugale dar şi insatisfacţiile sexuale, depresia, plictiseala sexuală sau orientările sexuale nesoluţionate.
Pentru a afla dacă disfuncţia erectilă la tineri este de natură psihologică sau nu, este recomandată rigiscanarea. Rigiscanarea este o metodă care relevă prezenţa erecţiei în timpul somnului. Dacă există erecţie în timpul somnului, atunci cauzele sunt psihologice şi nu organice.
Înaintea începerii unui tratament trebuie să luaţi în calcul toţi factorii cauzatori. Urologul trebuie să discearnă dacă este vorba de o disfuncţie psihogenă (stres, educaţie, inhibiţii legate de religie, de mediul în care are loc actul sexual) sau somatică. De cele mai multe ori este necesară consultarea unui psiholog în paralel cu vizita la medicul urolog.
Tratamentul disfuncţiei erectile
Tratamentele existente pentru disfuncţia erectilă sunt: psihoterapia sexuală, medicamentele administrate oral, injecţiile, dispozitivele cu vacuum, implanturile peniene şi chirurgia vasculară. Dispozitivele cu vacuum sunt recomandate pacienţilor care nu doresc tratament medicamentos sau au contraindicaţii pentru asemenea tratament. Dispozitivele cu vacuum au avantajul că se pot utiliza la nevoie şi nu prezintă contraindicaţii. În schimb, acestea au un mod de utilizare stânjenitor şi pot produce efecte adverse locale. Injecţiile intracavernoase reprezintă o variantă cunoscută de tratament. Acestea se administrează prin injectare peniană, este vorba de substanţe care relaxează musculatura netedă cavernoasă. Această metodă este eficientă, intră in acţiune imediat, dar şi costurile sunt relativ ridicate. Prin chirurgia vasculară se realizează creşterea afluxului arterial şi scăderea reîntoarcerii venoase. Ultima opţiune de tratament a disfuncţiei sexuale este implantarea chirurgicală de proteze peniene semirigide sau gonflabile. Este o opţiune foarte invazivă şi ireversibilă şi se recurge la ea numai în cazurile speciale, când pacienţii nu au răspuns la celelalte metode de tratament. Acestă soluţie este una pe termen lung, dar invazivă, putând exista posibilitatea eşecului mecanic al protezei sau a complicaţiilor chirurgicale.
Cei mai mulţi medici preferă să înceapă tratamentul cu pilule de sildenafil citrat, în cazul în care este vorba de o disfuncţie erectilă de natură organică. Pastilele “albastre, galbene” sunt utile în măsura în care se adresează disfuncţiilor erectile cu cauză vasculară. Explicaţia este că disfuncţia se agravează o dată cu vârsta pentru că vasele încep să îmbătrânească, devin mai puţin elastice, ducând la o erecţie slabă sau inexistentă. Medicamentele de acest fel dilată aceste vase, permiţând sângelui să circule mai bine şi să producă erecţia. Pentru ca aceste medicamente să fie administrate, este necesar avizul urologului şi al cardiologului. Există situaţii în care este necesară o revascularizaţie a penisului, prin protezare. Protezarea peniană este o metodă extrem de eficientă, cu rate de succes de peste 90%, dar din păcate această operaţie este deosebit de costisitoare.
În tratamentul disfuncţiei erectile trebuie luate în calcul câteva schimbări principale în modul de viaţă al pacientului, pe lângă tratamentul medicamentos sau psihologic. Acestuia îi este recomandat să renunţe la fumat, să renunţe la kilogramele în plus, în cazul în care obezitatea este un factor determinant, să reducă cantitatea de alcool, să elimine factorii de stres şi să facă mişcare fizică, dar nu înainte de a consulta un medic cardiolog.
Puteţi afla dacă suferiţi de disfuncţie erectilă răspunzând la câteva întrebări puse la dispoziţie de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România. Dacă răspundeţi pozitiv la vreuna din afirmaţiile următoare, este posibil să aveţi disfuncţie erectilă şi trebuie să consultaţi medicul.
a. Câteodată am dificultăţi în obţinerea erecţiei în timpul activităţii sexuale
b. După stimularea sexuală, erecţia mea nu este întotdeauna suficient de puternică pentru penetrare
c. Uneori, în timpul actului sexual, nu pot menţine erecţia
d. Uneori, nu ajung la orgasm pentru că erecţia dispare prea repede
e. Nu sunt foarte încrezător că voi fi capabil să obţin erecţia în timpul activităţii sexuale.
Disfuncţia erectilă este o problemă ce trebuie discutată de cuplu, comunicarea şi sprijnul reciproc fiind esenţiale. Partenera trebuie să-şi încurajeze partenerul să se prezinte la urolog şi chiar să îl însoţească. Discuţia privind problemele disfuncţiei erectile trebuie dusă pe 3 planuri: medic urolog, psiholog (dacă afecţiunea este de natură psihogenă) şi cuplu. Trebuie să existe o înţelegere globală a problemei şi, extrem de important pentru bărbatul care suferă de disfuncţie erectilă, să aibă sprijinul partenerei şi să participe împreună cu ea la şedinţele de psihoterapie. Ceea ce trebuie înteles de fiecare cuplu, în parte, este faptul că afecţiunea este tratabilă. În cazul netratării, ea poate evolua în timp, cu repercusiuni asupra vieţii de cuplu. Disfuncţia erectilă nu este nocivă, decât dacă împiedică pacientul să aibă viaţa sexuală pe care şi-o doreşte.
Autor: Asist. univ. Drd. Simona Maria Vlădica - psiholog
VEZI VIDEO - emisiunea „Disfuncţia erectilă – între psihic şi somatic”.
Interviu realizat cu dr. Valentin Voinescu, medic primar urolog, GRAL Medical.
Emisiunea se regăseşte la Categoria Urologie/Cuplu şi Sex.
