Conflictele dure şi dureroase cu partenerul de viaţă nu trebuie să se sfârşească întotdeauna cu un zid invizibil de tăcere peste care, de cele mai multe ori, e foarte greu de trecut. Învaţă câteva strategii prin care să poţi depăşi cu succes certurile neplăcute din cuplu.
Comunicarea - metoda principală de depăşire a conflictelor din cuplu
Comunicarea este cea mai eficace strategie pentru îndepărtarea conflictelor apărute în cadrul cuplului. Atunci când treci printr-o situaţie conflictuală cu partenerul de viaţă, încearcă să vorbeşti cu soţul sau soţia ta, în dorinţa de a identifica ce anume a determinat apariţia unor momente conflictuale dar şi pentru a trasa direcţiile strategice ale rezolvării conflictului. Unii psihologi sfătuiesc partenerii să vorbească pe rând, fiecare câte cincisprezece minute. Împărtăşeşte-i puncte tale de vedere, exprimându-ţi nemulţumirile într-un mod calm, fără reproşuri. La finalul acestor mici monologuri, încercă să rezumi ce a spus partenerul tău şi să înţelegi poziţia lui cu privire la conflict, analizând corect cine şi unde a greşit.
Stabilirea motivului care a declanşat conflictul în cadrul cuplului
Conflictele în interiorul cuplului se pot declanşa pe fondul unor nemulţumiri neîmpărtăşite sau ascunse. Este bine de ştiut că, în realitate, există alte motive ale tensiunii existente în cuplu, decât cele invocate. Comunică, analizează, fii corect/ă şi în acelaşi timp foloseşte-ţi intuiţia! Astfel vei putea să-ţi clarifici situaţia reală ce stârneşte şi întreţine conflictul. Odată stabilită cauza ce a generat conflictul, se poate trece la pasul următor.
Câteva minute de meditaţie – benefice pentru cuplu
După ce aţi stabilit împreună motivele reale ale conflictului, încearcă să analizezi care sunt sentimentele, senzaţiile şi trăirile tale. Gândeşte-te la clipele plăcute petrecute împreună (la momentul în care v-aţi zâmbit prima oară, la ziua aceea unică în care v-aţi căsătorit...), la calităţile partenerului tău, la momentele în care te-a facut să te simţi regina/regele universului... Acesta este momentul potrivit pentru a încerca să conştientizezi care au fost greşelile tale şi cum s-ar putea repara. Păstrează, aşadar, aproximativ zece minute pentru meditaţie, timp în care te vei putea linişti şi vei putea privi întreaga situaţie într-un alt mod. Răsfoieşte un album cu poze, vizionează imagini de la nuntă sau dintr-o vacanţă şi cu siguranţă te vei simţi mai bine.
Acceptă compromisul pentru buna relaţionare a cuplului
Atunci când lucrurile par a fi ajuns într-o situaţie fără ieşire, compromisurile în viaţa de cuplu, devin soluţia salvatoare. Încearcă să accepţi capriciile şi dorinţele partenerului tău, chiar dacă uneori acest lucru este destul de dificil. Gândeşte-te că la un moment dat şi el a procedat la fel, sau dacă nu a făcut-o, ţi-ai fi dorit să o facă. Rigiditatea în cuplu poate fi principala cauză a conflictelor. Depăşeşte acest moment! Fii calm/ă, blând/ă, înţelegător/oare, iertător/oare şi iubitor/oare... Ştiu că poate fi greu, dar te rog să mă crezi că merită!
Când situaţia conflictuală din cuplu devine imposibilă...
Uneori nicio încercare de rezolvare a conflictului nu pare să funcţioneze. Motivele de ceartă sunt complexe şi serioase şi nu pot fi înlăturate în niciun fel, astfel încât totul pare imposibil de rezolvat, iar conflictul în loc să se aplaneze, continuă să se dezvolte. În această situaţie, nu ezita să ceri sfatul prietenilor apropiaţi sau chiar al psihologului, care este în ceea mai mare măsură să te sprijine.
Autor: Asist. univ. Drd. Simona Maria Vlădica - psiholog