Pentru a risipi incertitudinile legate de faptul că eşti sau nu însărcinată, cea mai sigură metodă de a afla este să faci un test de sarcină. Doamnele au la dispoziţie două tipuri de teste: unul care foloseşte mostră de urină iar celălalt care uzează de mostră de sânge.
Semnalul de alarmă poate fi dat imediat după consumarea unui act sexual în care nu te-ai protejat.
Testele de urină
Testele de urină sunt la îndemâna oricui şi se pot cumpăra din farmacie fără prescripţie medicală. Acestea sunt ieftine şi uşor de folosit. Dacă rezultatul acestui test de sarcină este pozitiv, trebuie să te prezinţi la medicul ginecolog. Pe prospectul fiecărui test de sarcină pe bază de urină, producătorul explică modalitatea de folosire. Dacă observi că testul este degradat, desfăcut sau are termenul de valabilitate expirat trebuie să cumperi un alt test.
Testul se poate face şi acasă. Pentru unele teste trebuie să colectezi urina într-un recipient special iar apoi să introduci beţişorul cu indicatori înauntru. Altele cer să pui câteva picături de urină pe beţişorul cu indicatori. Timpul de aşteptare pentru aflarea rezultatului diferă în funcţie de fiecare test în parte, între 5 şi 10 minute. Din fericire, toate testele sunt însoţite de instrucţiuni de folosire şi de citire a rezultatelor. Testul se face la peste două săptămâni de la consumarea actului sexual neprotejat. Marele avantaj al utiliyarii testelor de sarcină pe bază de urină este acela că vei afla, relativ repede, dacă eşti însărcinată sau nu.
Testele de sarcină pe bază de sânge
Testul de sarcină pe bază de sânge se face de medicul ginecolog. Spre deosebire de testele de urină, testele de sarcină pe bază de sânge pot depista sarcina încă din primele zile.