Apariţia vergeturilor este una dintre cele mai frecvente afecţiuni de ordin estetic. Pielea forţată de o creştere sau de o scădere bruscă în greutate îşi pierde elasticitatea, deteriorându-se. Astfel, apar vergeturile, mici cicatrici liniare, vizibile şi foarte inestetice.
Vergeturile apar atât la femei cât şi la bărbaţi, zonele cele mai afectate fiind şoldurile, coapsele, abdomenul şi partea superioară a braţelor. În primă fază, vergeturile apar sub forma unor mici linii de culoare roşiatică care mai apoi devin albe.
Cum se pot trata vergeturile?
Încercarea de tratare a vergeturilor se poate face în diverse moduri, în funcţie de profunzimea leziunilor şi de dorinţa ta de a scăpa de această problemă estetică. Dacă vei alege un tratament bazat pe folosirea unor creme, adoptarea unui anumit tip de dietă sau a unor exerciţii fizice, trebuie să ştii că procesul de vindecare este unul îndelungat iar rezultatele, de cele mai multe ori, constau în diminuarea şi nu neapărat în vindecarea vergeturilor. Poţi alege un tratament de acest fel atunci când vergeturile se află într-un stadiu incipient. Modalităţile eficiente de tratare a vergeturilor sunt peelingul chimic şi dermabraziunea. Eficiente pot fi, de asemenea şi tratamentele cu laser, care pot îndepărta cu succes imperfecţiunile incipente ale pielii. În ciuda faptului că tratamentele vergeturilor par numeroase, rezultatele nu sunt, de multe ori, cele aşteptate. Toate aceste procedee de tratare pot ajuta la diminuarea vergeturilor, la îmbunătăţirea aspectului lor şi mai puţin la vindecarea completă.
Tratmentul vergeturilor cu loţiuni şi creme speciale
Tratmentul vergeturilor include utilizarea unor loţiuni şi creme speciale. Piaţa cosmeticelor este asaltată de apariţia diverselor creme şi loţiuni destinate tratării vergeturilor. Cu toate acestea, în ciuda indicaţiilor şi a promisiunilor de pe prospecte, cremele de acest fel nu au efecte vizibile. Pot fi folosite, aşa cum am spus, în cazul vergeturilor aflate într-un stadiu incipient, acolo unde leziunea nu este foarte adâncă şi poate fi tratată mult mai uşor. Poţi folosi cremele de acest tip şi dacă îţi doreşti să previi apariţia vergeturilor, pe durata sarcinii, de exemplu.
Tratamentul cu laser al vergeturilor
Tratamentul cu laser al vergeturilor este eficient în cazul în care afecţiunea se află în fază incipientă. Deoarece laserul reacţioneză la culoare, este indicat să încerci o astfel de metodă atunci când vergeturile au o culoare închisă, roşiatică sau maro. Atunci când vergeturile au o culoare foarte apropiată de cea a pielii, intervenţia cu laser nu are rezultate evidente.
Tratarea vergeturilor prin endermologie
Endermologia este o altă modalitate de tratare a vergeturilor care presupune folosirea unui dispozitiv ce ruleză şi masează zonele afectate, ajutând la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui. Astfel, ţesutul este întins iar apariţia vergeturilor este împiedicată.
Importanţa dietei şi a sportului în prevenirea apariţiei vergeturilor
Pentru a te bucura de o piele frumoasă şi fără vergeturi, e important să adopţi un regim alimentar echilibrat şi sănătos. Pentru obţinerea unui coeficient optim de elasticitate a pielii, apa are un rol esenţial. Aşadar, hidratează-te consumând cât mai multe lichide. Pentru a avea o piele sănătoasă, consumă alimente bogate în vitamina A, C, D (morcovi, citrice, lapte) şi zinc (nuci, alune, peşte). Pentru prevenirea vergeturilor, la fel de importantă este şi activitatea fizică. Încearcă să faci cât mai mult sport care să ajute la tonifierea muşchilor şi care să împiedice apariţia unor dezechilibre de greutate.