Piciorul diabetic reprezintă una dintre cele mai mari complicaţii ale diabetului zaharat. Această afecţiune are numeroase implicaţii estetice şi funcţionale. Studiile medicale arată că peste 30% dintre bolnavii de diabet prezintă o anomalie cutanată la nivelul mebrelor inferioare, iar pentru 20% dintre pacienţi, infecţiile cutanate reprezintă prima manifestare a bolii.
Diabetul zaharat este o afecţiune care implică afectarea terminaţiilor nervoase, a nervilor, precum şi a vaselor sanguine mici. Totodată, diabetul zaharat interferă cu sistemul imunitar. Din acest motiv, organismul bolnavului de diabet este mult mai predispus infecţiilor. Pentru a preveni afectarea piciorului, persoanele diagnosticate cu diabet necesită, pe lângă tratamentul de bază, şi o îngrijire amănunţită a picioarelor.
Ce este piciorul diabetic?
Piciorul diabetic este o complicaţie severă generată de diabetul zaharat. Piciorul diabetic este cauzat atât de dezechilibrul glicemic, neuropatia diabetică, circulaţia sanguină deficitară cât şi de infecţii. Cercetările în domeniu au arătat că diabeticul este expus la numeroase leziuni ale piciorului, cu un mare risc de amputaţie.
Leziunile cutanate produse la piciorul diabetic
Leziunile cutanate afectează pielea, ţesutul subcutanat, nervii, vasele şi ţesutul osos al piciorului. Diagnosticul de picior diabetic se stabileşte în funcţie de existenţa a trei leziuni: malul perforant plantar, neuropatia diabetică şi osteoartropatia diabetică.
Leziunea de mal perforant plantar apare în mod frecvent pe zonele de presiune maximă. Leziunile cutanate de acest tip au o evoluţie cronică şi sunt lipsite de tendinţa de vindecare spontană. Un studiu realizat în SUA a stabilit că 15% dintre diabetici vor suferi de mal perforant plantar în cursul vieţii. Neoropatia diabetică este leziunea care stă la baza tulburărilor statice.În această situaţie, piciorul diabetic se caracterizează prin degete retractate, care au un aspect „de ciocan”. Stadiul ultim al piciorului neuropat este osteoartropatia diabetică. Instalarea acestei afecţiuni produce fracturi spontane, scurtarea falangelor sau a articulaţiilor tarsiene şi tarso-metatarsiene.
Metode de îngrijire a piciorului diabetic
Îngrijirea piciorului diabetic presupune, în primul rând, o igienă corespunzătoare a membrelor inferioare. Îngrijirea picioarelor în cazul bolnavilor de diabet este uşor de efectuat şi implică o inspecţie zilnică pentru a identifica leziunile care nu se simt din cauza neuropatiei diabetice. În situaţia în care apar noi leziuni sau infecţii la acest nivel, bolnavul cu picior diabetic trebuie să apeleze la ajutor medical specializat.
O îngrijire specială necesită şi bătăturile şi tăieturile apărute în această zonă. Medicii recomandă tăierea atentă şi în mod regulat a unghiilor, recomandând, în acelaşi timp, folosirea antisepticelor şi a pansamentelor cu rivanol.
Pentru evitarea leziunilor şi infecţiilor, este important ca persoanele cu diabet să folosească încălţămintea potrivită, care să fie comodă şi care să permită piciorului diabetic să respire. Este necesară o atenţie specială în cazul pantofilor noi. Încălţarea acestora se face treptat – câteva ore pe zi – pentru a evita apariţia bătăturilor.