Serialul Investigaţii în prevenirea cancerului mamar difuzat de SănătateaTV urmăreşte să familiarizeze doamnele cu etapele unui astfel de consult, precum şi să dărâme câteva mituri care, din păcate, sunt încă actuale.
Explorarea mamografică a glandelor mamare nu prezintă niciun factor de risc, ba mai mult este recomandată de specialişti femeilor cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani. Examenul de depistare a cancerului mamar se adresează şi femeilor care nu se încadrează în categoria de vârstă amintită mai sus, în ideea în care depistarea afecţiunilor la nivelul sânilor, într-o fază incipientă este extrem de importantă.
Mamografia şi depistarea cancerului mamar
Mamografia reprezintă radiografia glandelor mamare, care se face la nivel bilateral, în două incidenţe, eventual şi cu o incidenţă suplimentară, şi care nu prezintă din punct de vedere al iradierii niciun fel de risc pentru pacientă. După vârsta de 35 de ani se recomandă ca femeile să-şi facă o astfel de radiografie a sânului cel puţin o dată pe an. Prezentarea la medic pentru efectuarea mamografiei, nu implică cunoştinţe despre acest fapt sau o pregătire anterioară. Graţie adaptabilităţii aparatelor la fiziologia sânului, dar şi a unei scurte şedinţe de instruire pe care ţi-o face doctorul lucrurile se vor desfăşura normal. O mamografie este cea mai bună metodă radiologică, disponibilă astăzi, ce poate detecta precoce cancerul de sân.
În primul episod vei putea vedea cum se efectuează în mod corect explorarea mamografică, urmând sfaturile şi îndrumările date de dr. Aurel Diculescu. Cel de-al doilea epidod este dedicat mamografiei, luând în calcul maniera în care se realizează, dar şi citirea rezultatelor - aspect deseori neclar pentru paciente.
Rolul mamografiei în identificarea cancerului la sân
O mamografie permite identificarea unei tumori la nivelul sânului, de natură benignă sau malignă. Limitele dintre aceste două tipuri de tumori sunt destul de puţin tranşante. Acesta este motivul pentru care atunci când există o supoziţie de malignitate, este bine să cerem de urgenţă un control de certitudine, cum ar fi examenul histopatologic. De cele mai multe ori certitudinea diagnosticului nu poate fi stabilită numai pe baza examenului mamografic. În proporţie de 8-10 %, în funcţie şi de experienţa medicului care interpretează mamografia, examenul histopatologic furnizează date inverse privind un rezultat benign/malign. Acesta este un aspect foarte delicat, căci rezultatul fals negativ mamografic poate crea prejudicii mari, dând asigurări pacientei că anomalia pe care o are nu are nicio relevanţă, în timp ce după o perioadă de un an sau un an şi jumătate, aceasta să degenereze în metastaze - astfel momentul terapeutic se pierde, iar şansele pacientei de însănătoşire scad dramatic.
Identificarea cancerului la sân la femeile cu antecedente
O mamografie poate fi prescrisă unei femei ce are antecedente personale sau familiale de cancer la sân sau la alte organe, în funcţie de vârsta acesteia. Pacientele care sunt fertile încă trebuie să se asigure că nu sunt însărcinate, înainte de efectuarea mamografiei. Pentru femeile care au implanturi la sân există un risc, minor dealtfel, ca presiunea exercitată în timpul procedurii să cauzeze o ruptură sau o herniere. În aceste situaţii este necesară o intervenţie pentru scoaterea implantului. Pentru femeile cu implant la sân, abilitatea unei mamografii de a detecta anomaliile scade de la 92% la 33%, deoarece conţinutul implantului (gel sau lichid) poate altera rezultatele mamografiei.
Episodul al treilea introduce o nouă metodă de investigare a glandelor mamare, continuând apoi să explice pacientelor maniera în care mamografia ajută la punerea diagnosticului.
Alte investigaţii privind depistarea cancerului la sân
În acest sens, ductografia constituie acea metodă de investigaţie ce se aplică unui sân secretant - pacienta poate să constate că, în anumite momente, între cicluri spre exemplu, una din glandele mamare are o secreţie: seroasă, sero-sanghinolentă, sanghinolentă, fiind vorba în aceste situaţii de un posibil fibroadenom dendiritic intracanalicular. Ductografia se face, de obicei, intraspitalicesc şi mai rar în ambulatoriu, şi constă în introducerea unei substanţe de contrast pentru radiografia canalelor galactoforme.
Dr. Aurel Diculescu menţionează că mamografia evidenţiază, pe lângă structura glandei mamare, şi prezenţa la nivelul ei a unor formaţiuni care în mod normal nu au ce căuta pe respectiva imagine mamografică. Mamografia se efectuează cu un aparat radiologic special, numit mamograf. Pentru a obţine o expunere optimă este necesară comprimarea sânului, în timpul procedurii. În funcţie de experienţa radiologului care interpretează imaginea mamografică, analizând elementele de contur, de intensitate, de prezenţă sau absenţă a microcalcificărilor la nivelul sânului, se pot trage concluzii, apropiate de certitudinea diagnostică, asupra aspectului benign sau malign al tumorii. Trebuie însă reţinut că biopsia este arbitrul suprem în materie de diagnostic al cancerului mamar. Niciun chirurg nu va efectua o ablaţie a glandei mamare şi niciun oncolog chimioterapeut nu va lua în tratament o pacientă, până nu are certitudinea histopatologică.
Importanţa certitudinii diagnostice în mamografie
Odată ce medicul a pus diagnosticul, stabilind că este vorba de o leziune mamografică cert malignă, el trebuie să se asigure de certitudinea diagnostică prin examen histopatologic. Abia mai apoi va aplica tratamentul conform stadiului şi schemei terapeutice de principiu. Dacă leziunea prezintă numai suspiciuni de malignitate (elementele, la un anumit nivel, nu sunt suficient de clare), se cere extinderea investigaţiilor: ultrasunete sau control periodic la 3 luni sau la 6 luni. În funcţie de modificările care apar pe imagine se va stabili actul terapeutic.
Eficienţa mamografiei în depistarea cancerului la sân
Pentru ca mamografia să aiba rezultate cât mai concludente, trebuie urmate câteva îndemnuri şi anume: efectuarea acesteia la mijlocul perioadei dintre cele două cicluri menstruale (între a XIV-a şi a XVII-a zi); daca în trecut pacienta a mai făcut mamografii, este bine să se prezinte cu ele la medic pentru a putea fi analizată situaţia în ansamblu.
În final, specialistul atenţioneaza femeile cu privire la prezentarea tardivă la control: faptul că nimeni din familie nu a suferit de o afecţiune neoplazică, nu înseamnă că noi suntem ferite! Mai mult, adaugă doctorul, mamografia nu este dăunătoare organismului şi nu este dureroasă, iar costul ei este de obicei acoperit de Casa Asigurărilor de Sănătate. Pentru a veni în sprijinul vostru în cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, s-a înfiinţat un Centru de Depistare Precoce a Cancerului, unde fiecare femeie asimptomatică beneficiază gratuit de un examen clinic, un examen Papanicolau şi eventual o mamografie.
Societatea americană pentru cancer recomandă tuturor femeilor care nu prezintă niciun fel de simtome şi care nu detectează noduli mamari să urmeze următoarele indicaţii:
• După vârsta de 20 de ani fiecare femeie trebuie să se autoexamineze (să-şi palpeze sânii) o dată pe lună;
• Femeile cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani trebuie să fie examinate de către un medic la fiecare 3 ani şi anual, după ce împlinesc 40 de ani;
• Prima mamografie, de bază, se efectuează între 35 şi 40 de ani;
• Femeile cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani vor efectua mamografia la fiecare 1-2 ani;
•După 50 de ani, mamografia trebuie făcută anual. Femeile ce au un istoric personal sau familial care implică prezenţe unor tumori mamare, trebuie să colaboreze cu doctorul lor şi să se programeze pentru examinare mai frecvent. Oricum, ţesutul mamar la femeile mai tinere (mai tinere de 30 de ani) tinde să fie mai dens, ceea ce face mai dificilă detectarea micilor modificări ce pot fi evidenţiate în cadrul unei maografii. Aceste femei pot face examen screening pentru tumorile mamare cu ajutorul ecografiei sau ultrasunetelor o dată la fiecare 2-3 ani.
VEZI VIDEO: Serialul Investigatii in prevenirea cancerului mamar, ce reuneste 3 emisiuni realizate in colaborare cu dr. Aurel Diculescu, medic primar radiolog, Centrul GRAL Medical. Serialul poate fi urmarit la categoria Obstetrică - Ginecologie.