Ţi-ai dorit de când te ştii să ai copii. În sfârşit eşti gravidă şi te pregăteşti pentru confruntarea cu cea mai dulce realitate... minunea de a fi mamă. Toate visele, toate trăirile tale de până acum pălesc în faţa sentimentului pe care ţi-l conferă statutul de proaspătă mămică.
Un singur copil este o comoară pentru fiecare, dar trei?
Vă invit acum să vă aduceţi aminte de cei trei bebeluşi, concepuţi pe cale naturală de o familie frumoasă, pe care i-am urmărit, mai întâi la ecografie, cum încercau să-şi câştige privilegiul de primul născut, şi mai apoi la naştere. Alături de o mamă fericită şi de un tătic gâtuit de emoţie, dar conştient de uriaşa responsabilitate care urma să-i apese pe umeri, am aşteptat cu sufletul la gură, momentul acela magic în care, rând pe rând, profesorul dr. Bogdan Marinescu, a făcut posibilă naşterea celor trei sufleţele, printr-o operaţie de cezariană. Cei trei veneau pe lume perfect sănătoşi, spre marea bucurie a proaspeţilor părinţi, şi spre satisfacţia echipei doctorului Marinescu. Ne-am bucurat şi noi atunci, şi ne bucurăm de fiecare dată când vizualizăm momentul acela magic.
Mă gândesc la această familie frumoasă dar nu pot să nu mă întreb, oare toţi cei care s-au pomenit cu 2 sau 3 copii deodată, în ograda lor, sunt la fel de privilegiaţi?! Au ei oare întotdeauna ajutoarele, de care au atâta nevoie, în preajma lor?! Nu cumva laptele praf este prea scump? Sau poate scutecele sunt o povară financiară? Ce să mai spunem de hăinuţe, care sunt tare scumpe dar atât de necesare... Şi toate acestea înmulţite cu trei! Rămâne întrebarea dacă au mai rămas ceva bănuţi şi de jucării!? Greu răspuns grea întrebare...asta în condiţiile în care se pare că cei sus puşi au uitat cât de mult iubeau joaca şi jucăriile când erau şi ei doar nişte firave mlădiţe?
Cât de repede uităm, cât de uşor ne-ar fi să-i ajutăm pe cei care indiferent că au unul, doi sau trei copii tot aceeaşi indemnizaţie de 600 de lei o primesc... Era să uit că la această sumă se adaugă alocaţia – de data aceasta pentru fiecare copil.
Dar să ne întoarcem la inocenţă, la bucurie, la frumos, la tripleţi, micuţele vedete SănătateaTV, pe nume Bogdan, Vlad şi Mircea, care de acum încolo sunt flăcăi în toată firea... Cuceriţi de zâmbetul lor, vă invit să vă bucuraţi de chipurile şi de zâmbetele lor angelice...
Zâmbesc pentru că sunt norocoşi. Zâmbesc pentru că are cine să-i hrănească pe toţi în acelaşi timp (pentru că niciunul nu e prea răbdător când vine vorba de papa). Sunt fericiţi că părinţii lor reuşesc să-şi împartă iubirea în mod egal, la trei.
Să creşteţi mari frumoşilor!
Autor: Psih. Simona Maria VLĂDICA