Dacă până acum se considera că cearturile părinţilor trebuie să aibă loc între patru pereţi, deoarece copiii nu trebui să asiste la conflictele celor mari, în prezent studiile arată că micuţii pot beneficia de pe urma conflictelor părinţilor. O cercetare condusă de specialiştii de la Universitatea Rochester, arată că certurile părinţilor îi pot ajuta pe copii să înveţe cum să îşi rezolve problemele pe viitor.
Acest lucru este însă valabil atunci când cearta părinţilor este bazată pe argumente solide, pe recunoaşterea greşelilor şi pe reconciliere.
Vreme îndelungată experţii au avertizat asupra efectelor negative pe care certurile părinţilor le pot avea asupra bunei dezvoltări a copiilor, ei sugerând că micuţii se pot confrunta pe viitor cu serioase probleme de natură psihologică. Cu toate acestea, un studiu nou publicat în Jurnalul de Psihologie şi Psihiatrie a Copilului, sugerează că micuţii au de învăţat atunci când îşi privesc părinţii certându-se şi rezolvându-şi divergenţele. În plus, s-a observat că atunci când sunt feriţi de toate certurile care apar în cuplu, şocul suferit de copii este mult mai mare decât dacă ar fi fost conştienţi că în familie mai există şi divergenţe. Sfatul psihologilor este de a nu le da copiilor un fals sentiment de armonie familială, pentru ca la un moment dat, când certurile părinţilor se agravează, tot universul copilului să se destabilizeze. Studiile au arătat că nu disputele în sine crează probleme în familie ci felul în care aceste dispute sunt gestionate. De fapt s-a constatat că partenerii nu îşi analizează relaţia şi viaţa de familie după frecvenţa certurilor, ci tocmai după modul în care reuşesc să le rezolve.
Lecţie despre ajungerea la compromisuri
“Într-un fel copiii au de câştigat atunci când îşi urmăresc părinţii când sunt nervoşi sau când se ceartă. Acest lucru le oferă o lecţie despre felul în care se poate ajunge la o soluţie acceptată de ambele părţi în urma compromisurilor”, a explicat prof. Patrick Davies, co-autorul studiului, profesor de psihologie la Universitatea Rochester. Acest studiu micşorează starea de vinovăţie resimţită de părinţii bine intenţionaţi, care însă nu îşi pot ascunde certurile de ochii şi urechile copiilor. “Consider că rezultatele acestui studiu, potrivit căruia nu toate conflictele existente în interiorul unei căsnicii au un efect distructiv asupra copiilor, vine ca o uşurare pentru părinţi”, a afirmat prof. Alan Kazdin, de la Centrul de Psihiatrie şi Psihologie a Copilului, din cadrul Universităţii Yale.
Cum ne certăm de faţă cu copiii?
Potrivit psihologilor, oricât de mult aţi dori să păstraţi certurile departe de copii, uneori este imposibil să nu vă certaţi de faţă cu aceştia. Tot ceea ce trebuie să vă reamintiţi este că divergenţele în cuplu nu reprezintă un război, ci din contră, pot exista şi certuri constructive. Cel mai important lucru este să arătaţi respect faţă de partener şi să vă aduceţi aminte că, indiferent de cât de supărat sunteţi, există mereu o cale de rezolvare a problemelor. În timpul unei divergenţe de opinii, indiferent dacă copilul este sau nu de faţă, ascultaţi ceea ce partenerul are de spus şi stabiliţi contactul vizual cu acesta. În felul acesta, îi daţi de înţeles partenerului că auziţi şi înţelegeţi ceea ce are de spus. Supărarea nu afectează sentimentele faţă de partener. Chiar dacă sunteţi supăraţi unul pe celălalt, încercaţi să depăşiţi această barieră cu ajutorul unui gest de afecţiune. Acesta poate consta într-o atingere uşoară pe umăr, printr-o vorbă bună sau printr-un compliment.
Nu uitaţi să fiţi respectuoşi. Nimic nu înrăutăţeşte mai mult o ceartă decât o avalanşă de cuvinte urâte. Deşi uneori este bine să eliminaţi o parte din furie, acest lucru nu înseamnă că aveţi voie să vă pierdeţi controlul. Nu aruncaţi cu vorbe pe care le veţi regreta mai târziu. Ţineţi minte că nu aveţi vreun război de câştigat, ci împreună cu partenerul încercaţi să găsiţi o soluţie.
Modul de rezolvare a conflictului, esenţial pentru cuplu
În timpul studiului au fost monitorizate timp de trei ani, 235 de familii cu copii cu vârsta între cinci şi şapte ani. Părinţii au fost nevoiţi să descrie atât comportamentul lor cât şi cel al partenerului în timpul unui conflict. În plus, prof. Davies a filmat cuplurile în timp ce încercau să îşi rezolve conflictele. Când conflictul lua sfârşit specialiştii analizau cât de bine sau de rău a fost acesta gestionat. În acest moment conflictele avute de cupluri au fost împărţite în conflicte distructive şi conflicte constructive. În cadrul conflictului distructiv au fost catalogate insultele, înjurăturile, agresiunea fizică, plânsul şi “tratamentul tăcerii”. În cadrul conflictului constructiv părinţii nu s-au insultat şi au încercat să îţi rezolve împreună problemele.
