Tratamentul cancerului implică, de cele mai multe ori, şi cure de chimioterapie. Chimioterapia are rolul de a distruge celulele canceroase şi de a împiedica multiplacarea acestora. Dincolo de efectele benefice, chimioterapia are însă şi foarte multe efecte secundare!
Ce este chimioterapia şi cum funcţionează?
Chimioterapia constă în folosirea medicamentelor citostatice în tratamentul cancerului. Înainte de abordarea acestui subiect, se impune o definiţie a bolii pe care chimioterapia o tratează, şi anume cancerul. Cancerul apare în momentul în care celulele din organism devin anormale, divizându-se într-un mod necontrolat în mai multe celule. Odată produs acest fenomen, se aplelează la chimioterapie. Practic, citostaticele intervin pentru a distruge celulele canceroase aflate într-unul din momentele ciclului lor de dezvoltare oprindu-le astfel evoluţia şi multiplicarea.
Ce se obţine prin chimioterapie ?
Modul de aplicare al chimioterapiei diferă în funcţie de tipul de cancer, stadiu şi evoluţie, medicul fiind cel care stabileşte ce medicamente sunt potrivite. Prin administrarea citostaticelor se urmăreşte încetinirea evoluţiei cancerului, distrugerea celulelor canceroase care s-au extins şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în ultimele luni de viaţă.
Cât timp se face chimioterapie ?
Chimioterapia se administrează în serii, fiecare perioadă de tratament fiind urmată de o perioadă de refacere, timp în care organismul se reface şi se fortifică. Medicul este cel care stabileşte cât poate dura o serie de chimioterapie, dar şi de cât timp aveţi nevoie pentru refacerea organismului.
Care sunt efectele secundare ale chimioterapiei ?
Efectele adverse ce apar în urma tratamentului chimioterapic sunt consecinţa modului de funcţionare a citostaticelor. În funcţie de tipul de chimioterapie, pe de o parte, dar şi de modul în care organismul reacţionează la chimioterapie, pe de altă parte, efectele secundare pot fi sau nu unele accentuate. Ca şi efecte negative, cele mai des întâlnite sunt căderea părului, senzaţia de greaţă şi vomă, sângerări sau producerea de infecţii. Din cauza anemiei se ajunge la ceea ce specialiştii numesc astenie. În urma tratamentului chimioterapic pot fi afectate şi alte organe precum inima, rinichii, vezica urinară, plâmânii sau sistemul nervos.