Cu toţii ştim că un pahar de vin roşu pe zi poate face minuni asupra sănătăţii noastre sau că există o largă varietate de tratamente antifumat. Cu toate acestea, există şi alte beneficii pe care le putem avea de la anumite tratamente pe care le urmăm cu un scop precis.
Astfel, dacă vrem să împiedicăm acumularea de grăsime în organism, putem apela la efectele vinului roşu, cu ajutorul pastilelor anti-fumat putem să tratăm şi senzaţia dureroasă resimţită la nivelul picioarelor, iar cu ajutorul acupresiunii putem ameliora efectele chimioterapiei.
Vinul roşu opreşte acumularea de kilograme în plus
Vinul roşu poate să prevină creşterea în greutate. Noile studii realizate de cercetători au arătat că vinul roşu pare să reducă depozitarea grăsimii în corp prin creşterea nivelului de estrogen. Hormonul sexual feminin joacă un rol important în felul în care corpul metabolizează grăsimea. De asemenea, acest hormon sexual controlează şi felul în care grăsimea este distribuită la nivelul corpului. Logica cercetătorilor este următoarea: vinul roşu poate creşte nivelul estrogenului din corp, prevenind, în acest fel, câştigarea în greutate. Cercetările realizate de specialiştii de la Universitatea Porto din Portugalia au arătat că animalele tratate cu vin roşu au luat mai puţin în greutate, în comparaţie cu animalele cărora nu le-a fost administrat deloc alcool. Nu se ştie ce substanţă există în vinul roşu care să fie responsabilă de creşterea nivelului de estrogen. Cu toate acestea, studiile anterioare au descoperit faptul că resveratrolul, chimicala conţinută de vinul roşu, despre care se crede că reduce riscul apariţiei unui atac de cord, este o formă de estrogen. Resveratrolul este foarte concentrat în pielea şi în sâmburii strugurilor şi abundă în vinul roşu.
Medicamentele anti-fumat calmează senzaţia de picioare obosite
Medicamentele anti-fumat folosite de fumători ca adjuvant în încercarea de renunţare la acest viciu poate ameliora şi simptomele specifice picioarelor obosite. În cadrul unui studiu realizat de cercetătorii americani, s-a observat că un pacient şi-a tratat în decursul a trei zile problema picioarelor obosite, cu ajutorului unui medicament anti-fumat. Această afecţiune a picioarelor este foarte răspândită în rândul oamenilor. Cei afectaţi prezintă senzaţii neplăcute la nivelul picioarelor, stare însoţită de tendinţa de mişcare continuă a picioarelor, din dorinţa de a ameliora disconfortul. Cauza principală a acestei afecţiuni pare a fi existenţa unui dezechilibru al nivelului de dopamină din creier, implicat în procesul de mişcare. Seara, nivelul de dopamină scade, explicându-se astfel de ce durerile de picioare se intensifică seara. Medicamentul bupropion, un antidepresiv, funcţionează prin creşterea nivelului a trei chimicale de la nivel cerebral: dopamina, serotonina şi norepinefrina. Cel mai mare efect pare a fi asupra nivelului dopaminei. Descoperirile au fost făcute în urma unui studiu în cadrul căruia au fost cercetaţi 100 de pacienţi cu probleme ale picioarelor, care au fost împărţiţi în două grupe. O parte au primit acest medicament, iar restul de pacienţi a primit placebo, seară de seară, timp de şase săptămâni.
Acupresiunea ameliorează simptomele chimioterapiei
Cancerul este o afecţiune tot mai răspândită în rândul populaţiei. Pacienţii care suferă de cancer ar putea să îşi amelioreze simptomele cu ajutorul unei benzi pentru acupresiune, aplicate la încheietura mâinii. Aceste benzi sunt utile în tratarea stării de vomă ce precede chimioterapiei. Starea de vomă este un efect secundar al chimioterapiei, experimentat de peste 75 la sută dintre pacienţii supuşi tratamentului. Benzile pentru acupresiune aplicate la încheietura pacientului, funcţionează prin aplicarea de presiune asupra anumitor puncte ale încheieturii. Aceste benzi sunt folosite în prezent, în special pentru tratarea răului de mişcare. Peste 700 de pacienţi vor fi supuşi unui test, de către medicii de la Universitatea din Liverpool, în urma căruia să determine exact felul în care aceste benzi ataşate la încheietura pacienţilor funcţionează asupra bolnavilor de cancer care prezintă stări accentuate de vomă. Pentru bolnavii de cancer, starea de greaţă împreună cu senzaţia constantă de ameţeală sunt cele mai supărătoare efecte secundare ale chimioterapiei. În urma testării acestei brăţări se speră să se reducă anumite efecte secundare, printr-o metodă ce nu presupune medicaţie.