Articole
  • Copiii şi dezvoltarea psihică armonioasă

    Copiii şi dezvoltarea psihică armonioasă
    Un copil nu mănâncă de teamă să nu se sufoce. Alt copil nu vrea să se mai ducă la şcoală pentru că, nişte colegi au râs de el, în timp ce un alt copil nu poate dormi decât cu lumina aprinsă. Iată câteva temeri comune ale copiilor determinate de  „monştrii din dulap sau de sub pat” pe care părinţii fac eforturi să le alunge. Relaţiile dintre părinţi şi copii se consolidează ajutându-l pe copil să îşi depăşească aceste temeri. Copiii vor vedea în dumneavoastră un important punct de sprijin atâta timp cât veţi realiza un parteneriat cu cei mici pentru a le depăşi temerile.
    Copiii au numeroase temeri, unele exprimate, altele ascunse. Ele se pot transforma în tulburări de anxietate dacă nu sunt tratate, tulburări care, mai târziu, pot degenera chiar în afecţiuni psihice.
     
    Cum ne putem înţelege cu copiii?
     
    Evitaţi să folosiţi îndem...
  • Streptococul beta hemolitic de grup A, cauza declanşării scarlatinei

    Streptococul beta hemolitic de grup A, cauza declanşării scarlatinei

    Iarna este un anotimp în care se manifestă o recrudescenţă a cazurilor de streptococ beta hemolitic de grup A, mai ales în colectivităţile şcolare sau preşcolare – grădiniţe.

    Dacă este vorba despre  Streptococcus pyogenes care conţine antigenul de grup A,  acesta este beta hemolitic şi a fost izolat ca agent etiologic al unor afecţiuni grave  precum: infecţii respiratorii - faringite, angine, infecţii tegumentare - erizipel, impetigo, complicaţii non-supurative - reumatism articular acut, glomerulonefrita, eritem nodos, scarlatina, febra puerperala, sindrom de şoc toxic, complicaţii supurative prin propagarea infecţiei.
     „Scarlatina este o boală acută infecto-contagioasă determinată de streptococ beta-hemolitic de grup A. Scarlatina se caracterizată clinic prin stare generală proastă, vărsături, descuamarea pielii, temperatură mare  - 39-40, angină ş...
  • Temerile copiilor

    Temerile copiilor

     

    Un copil nu mănâncă, de teamă să nu se sufoce. Alt copil nu vrea să se mai ducă la şcoală, pentru că nişte colegi au râs de el, în timp ce un alt copil nu poate dormi decât cu lumina aprinsă. Iată câteva temeri comune ale copiilor, determinate de  „monştrii din dulap sau de sub pat” pe care părinţii fac eforturi să le alunge.

    Relaţiile dintre părinţi şi copii se consolidează ajutându-l pe copil să îşi depăşească aceste temeri. Copiii vor vedea în dumneavoastră un important punct de sprijin atâta timp cât veţi realiza un parteneriat cu cei mici pentru a le depăşi temerile.

    Copiii au numeroase temeri, unele exprimate, altele ascunse. Ele se pot transforma în tulburări de anxietate dacă nu sunt tratate, tulburări care, mai târziu, pot degenera chiar în afecţiuni psihice.

    Cu putem vindeca temerile copiilor?

    Evitaţi să folosiţi înde...

  • Giardia

    Giardia

    Giardia (lambiaza sau giardioza) este o boală intestinală cauzată de infecţia cu parazitul Giardia lamblia (Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis). Este una dintre cauzele frecvente de diaree acută sau cronică (care durează mai mult de o săptămână) întâlnită atât la adulţi, cât şi la copii, transmisă pe cale digestivă, prin consum de apă sau alimente contaminate. Diareea poate fi însoţită de dureri abdominale, balonare, greţuri, vărsături, lipsa poftei de mâncare.

    Când apar aceste simptome se recomandă efectuarea mai multor examene coproparazitologice, deoarece printr-o singură examinare s-ar putea să nu se depisteze parazitul giardiei. Pentru a se declanşa boala sunt necesare aproximativ 10 chisturi de giardia. Acestea, odată pătrunse în organism, ajung în stomac, unde sucurile gastrice dizolvă peretele lor, eliberând paraziţii, care se ...

Newsletter

Vrei să fii la curent cu noutăţile Sănătatea TV:


Nume:
E-mail: