Info SănătateaTV.ro: Peste 1000 de transplanturi medulare realizate la Institutul Clinic Fundeni Peste 1000 de transplanturi medulare realizate la Institutul Clinic Fundeni Peste 1000 de transplanturi medulare realizate la Institutul Clinic Fundeni
Joi, 25 mai 2017      21:13

Analizele realizate in ambulator, gratuite numai prin internare de o zi

25 septembrie 2009    
Mai mulţi pacienţi din cadrul Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. N. Paulescu” au fost nevoiţi să îşi plătească analizele realizate în cadrul Institutului, chiar dacă prezentau trimitere de la medicul de familie sau de la medicul diabetolog. Pretextul reprezentanţilor Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. N. Paulescu” a fost acela că pacienţii nu s-au internat pentru a efectua aceste analize medicale.
 “S-a produs o modificare de procedură în cadrul Institutului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice “Prof. N. Paulescu”, în sensul că analizele gratuite care se fac în ambulator se fac în prezent prin procedeul de internare de o zi. Cei care nu au făcut acest lucru au fost nevoiţi să plătească analizele”, potrivit Prof. dr. Radu Lichiardopol, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
 În prezent, pacienţii trebuie să facă acea formă de internare de o zi, pentru ca preţul analizelor să fie suportat prin asigurările sociale.