

Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie estetică, Director Medical Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti.
Operatia de lipoaspiratie presupune îndepărtarea excesului de grăsime localizat în diferite zone ale corpului.
Operaţia de lipoaspiratie cu laser a fost efectuată pentru prima dată în România de către dr. Cristian Niţescu. Intervenţia se adresează ţesutului adipos în exces.
„Noutatea lipoaspiratiei laser este dată de faptul că grăsimea nu mai este lipoaspirata prin sistemul clasic de vaccum, ci este emulsionată cu ajutorul laserului Nd-yag, transformând grăsimea într-o pastă”, a precizat dr. Niţescu.
Tipul de anestezie folosit în operatia de lipoaspiratie se va stabili în funcţie de complianţa pacientului şi de pragul la durere. Pornind de la aceste două aspecte, dr. Cristian Niţescu precizează că, pentru operaţia de lipoaspiratie cu laser, se va folosi atât anestezia generală cât şi cea locală.
Lipoaspiraţia cu laser se efectuază în trei etape. În cadrul primei etape, în zona de lipoaspirat se injectează o soluţie, până ce tegumentele sunt în tensiune. Folosirea laserului impune utilizarea metodei umede, astfel încât să nu se producă daune ţesuturilor. În etapa a doua a intervenţiei, în ţesut se introduce o canulă prevăzută în vârf cu o fibră optică. Aspiraţia grăsimii emulsionate – cea de-a treia etapă – se face cu ajutorul unei canule.
Pentru recuperarea postoperatorie, specialiştii recomandă pacienţilor purtarea, pe zona lipoaspirată, timp de două săptămâni, a unui bandaj compresiv dupa lipoaspiratie.