-
Prof. univ. dr. Mircea Beuran a lansat primul volum despre istoria chirurgiei de urgenţă din Bucureşti
„Serviciile chirurgicale de urgenţă din Bucureşti. Etape istorice şi semnificaţia lor”. Acesta este titlul cărţii lansată de prof. univ. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi prof. dr. Benone Duţescu, fost preşedinte al Societăţii Române de Istorie a Medicinei.
La lansare a fost invitat şi prof. univ. dr. Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti. Reputatul specialist a precizat că se simte părtaş la această carte prin ceea ce Universitatea a făcut pentru Spitalul Floreasca.
Pe de altă parte, specialiştii susţin că ”Urgenţa” trebuie cunoscută de fiecare medic, indiferent de specialitate. La lansare au luat parte zeci de specialişti renumiţi din lumea chirurgiei, dar şi din alte specialităţi, precum stomatologia. La finalul ceremoniei de lansare, prof. univ. dr. Mircea Beuran a primit din partea Consiliului Judeţean Argeş o diplomă de excelenţă.
-
Intervenţie chirurgicală: Extirparea unei formaţiuni tumorale la nivelul stomacului
Incidenţa şi mortalitatea crescută a cancerului de stomac, plasează această maladie gravă printre tipurile de cancer cel mai des întâlnite la români. Pentru ca populaţia să înţeleagă mai bine fenomenul extirpării unei tumori de la nivelul stomacului, echipa Sănătatea TV a asistat la o astfel de intervenţie chirurgicală realizată de către prof. univ. dr. Mircea Beuran, şef al Clinicii de Chirurgie la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Pacientul, în vârstă de 68 de ani, a avut mult timp un ulcer gastric pe care nu l-a monitorizat, iar în urma unei pierderi în greutate şi oboseli fizice, investigaţiile medicale efectuate au arătat prezenţa unei formaţiuni tumorale găsite în stomac.
-
Intervenţie chirurgicală de eventraţie realizată la Spitalul de Urgenţă Floreasca
Echipa Sănătatea TV a intrat în sala de operaţie alături de prof. univ. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, pentru a asista la o intervenţie chirurgicală de eventraţie. Această afecţiune reprezintă o leziune de perete ce se dezvoltă după o intervenţie chirurgicală sau după o traumă care a rupt peretele abdominal. Cel mai des întâlnite sunt eventraţiile care apar postoperator. Operaţia realizată unui pacient în vârstă de 72 de ani a decurs normal, fără incidente în tehnica de adezioliză, adică de desfacere a aderenţelor dintre organele interne, ce împiedicau funcţionalitatea normală a acestora, iar la sfârşit s-a putut aşeza ansa intestinală şi s-au verificat toate spaţiile care au fost aderente astfel încât să aibă cursivitate.
-
Peste 1000 de chirurgi romani prezenţi la Conferinţa Naţională de Chirurgie
Un eveniment de excelenţă şi tradiţie pentru chirurgia românească, Conferinţa Naţională de Chirurgie, s-a desfăşurat în perioada 19-21 mai 2011, la Sibiu. Manifestarea a reunit specialişti chirurgi de renume din România, dar şi de peste hotare. Societatea Română de Chirurgie s-a implicat în organizarea Conferinţei Naţionale de Chirurgie, alături de Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, astfel încât peste 1000 de participanţi să beneficieze de lucrări ştiinţifice de excepţie şi să ia parte la un schimb de experienţe şi cunoştinţe în vederea îmbunătăţirii colaborării într-un domeniu atât de complex precum este chirurgia.
Noutăţile remarcabile în domeniul chirurgiei, de o calitate ştiinţifică, educativă şi academică, au fost asigurate de chirurgi de renume din România, iartemele au fost axate pe patologie colorectală, dată fiind incidenţa mare a cancerului colorectal, dar şi subiecte varia şi noutăţi revoluţionare în chirurgie. Tot în cadrul evenimentului s-a desfăşurat o expoziţie a principalilor furnizori de echipamente medicale necesare în chirurgie, precum şi o sesiune de postere. Mai mult, au fost amplasate stand-uri de cărţi şi tratate relevante pentru domeniul chirurgical, iar cei prezenţi s-au putut bucura şi de o lansare de carte sub redacţia prof. univ. dr. Florian Popa.
Organizatorii Conferinţei Naţionale de Chirurgie desfăşurate în perioada 19-21 mai 2011 au fost Societatea Română de Chirurgie, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Operatorului conferinţei, compania Eventer Net, are în spate o experienţă de 10 ani în organizarea de evenimente medicale, concretizată în peste 70 de congrese şi conferinţe, la care au participat peste 22.000 de medici.
Conferinţa de Chirurgie de la Sibiu a însemnat un efort organizatoric de peste opt luni, timp în care Eventer Net a furnizat integral serviciile de organizare specifice unui eveniment medical: de la logistică şi serviciile de comunciare cu partipanţii, până la serviciile turistice şi serviciile electronice.
-
Cursuri de specializare în chirurgia tiroidei, la Spitalul Judeţean Timişoara
Medicii chirurgi din ţară, dar şi din Ungaria au participat la cursuri de specializare în chirurgia tiroidei, organizate la Timişoara în luna aprilie 2011, de către Clinica II Chirurgie şi Clinica de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. În aceeaşi perioadă, a avut loc şi o operaţie de extirpare de cancer tiroidian la un pacient, efectuată de prof. univ. dr. Jean Louis Peix, de la Universitatea Claude Bernard din Lyon, Franţa, care a fost transmisă live în sala Centrului „Pius Brânzeu”.
În Clinica II Chirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara au loc aproximativ 160 de intervenţii chirurgicale care ţin de patologia tiroidei, anual. Tot la Timişoara, va avea loc un alt curs în 2012, de chirurgie a paratiroidelor, la care va participa şi chirurgul francez, care are o experienţă vastă în ceea ce priveşte patologia şi chirurgia tiroidei.
-
Politica transplantului de organe din România este îmbunătăţită în permanenţă
Ziua Naţională a Transplantului în România a fost celebrată în data de 15 aprilie 2011, printr-o manifestare la care au participat personalităţi din domeniul medical intern şi internaţional, asociaţii de profil, pacienţi care au beneficiat de transplant de organe, precum şi familii ale donatorilor. Anul acesta, Ziua Naţională a Transplantului în România a fost dedicată transplantului hepatic.
La eveniment au fost prezenţi prof. univ. dr. Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni, dr. Victor Zota, preşedinte al Fundaţiei pentru Transplant, dar şi doi specialişti din străinătate, alături de care s-au realizat primele operaţii de transplant hepatic de la Fundeni, prof. dr. Domenico Forti, din Italia şi prof. dr. Christoph Broelsch, din Germania.
Sărbătoare a transplantului, iniţiată în urmă cu şapte ani de către Fundaţia pentru Transplant din România, ziua de 15 aprilie 2011 a reprezentat o conştientizare a faptului că transplantul de organe salvează vieţile unor oameni care altfel nu ar avea altă şansă de supravieţuire, de a duce o viaţă normală. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul celui de-al XII-lea Simpozion şi Curs Postuniversitar al IASGO - Secţiunea Română.
-
Operaţie laparoscopică pentru sindrom de joncţiune pieloureterală
Pacienţii care suferă de sindrom de joncţiune pieloureterală se prezintă la medic cu dureri la nivelul rinichiului sau cu episoade de hematurie sau de infecţii urinare. Însă, în unele situaţii, afecţiunea poate fi asimptomatică, descoperirea ei făcându-se întâmplător în urma unui examen ecografic. Această afecţiune este practic o stenoză la nivelul comunicării dintre bazinetul renal şi ureter, care nu permite evacuarea în totalitate a urinei formate la nivelul căilor urinare superioare. Din această cauză, rinichiul se dilată, iar în timp, dacă boala nu este tratată chirurgical, se poate ajunge la pierderea funcţionalităţii rinichiului.
Şi asta deoarece parenchimul renal, respectiv partea care secretă urina, este comprimat între presiunea crescută din căile urinare şi capsula renală, care este inextensibilă, a explicat dr. Ionuţ Chira, medic primar urolog Spitalul „Prof. Dr. Th. Burghele” Bucureşti. Tratată chirurgical boala are şanse de vindecare în proporţie de aproape 100%, însă trebuie să fie depistată din timp.
Unul dintre pacienții Spitalului „Prof. Dr. Th. Burghele” Bucureşti a fost tratat de sindrom de joncţiune pieloureterală. În cazul său a fost vorba deo afecţiune congenitală ce s-a descoperit într-un moment propice pentru a fi tratată chirurgical. În tratarea pacientul s-a optat pentru o operaţie laparoscopică. Aceasta nu diferă cu nimic faţă de operaţia facută cu bisturiul, doar că suferinţa postoperatorie este minimă, iar reinserţia socio-profesională a pacientului este rapidă.
Potrivit dr. Ionuţ Chira, cel care l-a operat pe pacient, intervenția a constat în rezecţia zonei stenozate şi anastomoza căii urinare cap la cap, această anastomoză făcându-se cât mai larg astfel încât urina să circule liber şi să nu mai existe obstrucţie, iar rinichiul să nu mai aibă de suferit. Echipa care a participat la operaţie a fost formată din dr. Ionuţ Chira, medic primar urolog, dr. Matei Pisoschi, medic specialist, dr. Ştefan Gutue, medic rezident, asist. medic. Florina Românu şi dr. anestezist Marin Stanciu.
-
Chirurgia minim invazivă, o „chirurgie de catifea” cu beneficii multiple pentru pacienţi şi medici
Calitatea vieţii unui pacient operat prin mijloace minim invazive este mult mai bună decât a celui operat prin mijloace clasice. Operaţiile minim invazive au o serie de beneficii: bolnavii nu mai sunt supuşi spitalizării îndelungate, bolnavul revine la serviciu şi devine productiv mult mai repede, nu mai sunt supuşi aceloraşi riscuri. Intervenţiile minim invazive au practic aceeaşi eficienţă precum tăieturile clasice, dar mai multe beneficii pentru pacient şi medic, şi pentru economia spitalului în ultimă instanţă. Întotdeauna urologia a reprezentat un loc de frunte în utilizarea mijloacelor minim invazive în tratamentul afecţiunilor aparatului urinar. „Este una dintre cele mai tehnologice specialităţi chirurgicale. Aproximativ 70% dintre operaţii nu mai sunt operaţii clasice, nu se mai fac tăieturi. Bolnavii nu mai sunt supuşi aceloraşi complicaţii, precum sângerarea mare, posibilitatea contractării unor infecţii intraspitaliceşti. Oamenii au ajuns să nu mai dorească astfel de intervenţii, vor intervenţii chirurgicale care să aibă aceeaşi eficienţă ca şi operaţiile clasice, dar să nu mai aibă complicaţiile acestora”, spune Prof.Dr. Mihai Lucan, director Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, vorbind despre beneficiile intervenţiilor minim invazive. Acesta a amintit de Dr Arthur Smith, cel care a introdus în 1980 noţiunea de endourologie. Endourologia presupune abordul aparatului urinar atât pe caile naturale cât şi pe căi neoformate, ca să trateze entităţile urologice. „La ora actuală, endourologia şi urologia minim invazivă pot practic să trateze orice entitate patologică a tractului urinar cu aceeaşi eficienţă cu care o fac intervenţiile clasice, dar cu mult mai multe beneficii pentru pacient”, consideră Prof.Dr. Mihai Lucan, director Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. Costul intervenţiei minim invazive poate părea iniţial foarte mare, dar dacă se calculează ansamblul intervenţiei, numărul de zile pe care le petrece bolnavul în spital, rapiditatea cu care acesta devine productiv, costul final este echivalent cu cel al unei operaţii clasice, iar costul funcţional este mult mai bun.
-
Tratamentul malformaţiilor cardiace congenitale la copii
În fiecare an, în România se nasc o mie de copii cu malformaţii cardiace congenitale. Din păcate, se pot opera doar 500-600 de copii pe an, restul fiind condamnaţi să facă diverse complicaţii sau chiar să moară. La o vârstă fragedă, aceste malformaţii cardiace congenitale se pot opera cu succes, pacientul putând avea apoi o viaţă normală. „Malformaţiile cardiace congenitale pot fi tratate cu succes în primele etape ale bolii, când copilul este mic. Dacă aceste boli sunt diagnosticate la 40-50 de ani, riscurile sunt foarte mari şi posibilitatea de recuperare este mică. Ca frecvenţă, o parte dintre malformaţiile cardiace congenitale sunt afecţiuni acceptabile ca risc - canal arterial permeabil, defect septal interarterial sau ventricular, dar foarte frecvente sunt traspoziţiile de vase mari care sunt operaţii complicate.”, a declarat Prof. Dr. Mircea Bârsan, Şeful Clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară din cadrul Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca. Salvarea unui copil cu o malformaţie cardiacă congenitală este realizată de o echipă complexă. Pediatrul vede copilul, cardiologul pediatru pune diagnosticul, iar chirurgul, anestezistul şi cardiologul pediatru stabilesc când este oportună realizarea intervenţiei chirurgicale deoarece sunt cazuri în care malformaţiile congenitale cardiace se rezolvă de la sine. Cardiologul pediatru va urmări apoi evoluţia copilului. „Copilul nou-născut cu o malformaţie congenitală cardiacă trebuie să fie urmărit până când se întrunesc condiţiile optime pentru realizarea intervenţiei chirurgicale deoarece imediat după naştere riscurile sunt mai mari”, a adăugat Prof.Dr. Mircea Bârsan. După operaţie, copilului i se administrează medicamentaţia necesară. Părinţii trebuie însă să ştie că un astfel de copil trebuie urmărit pe tot parcursul vieţii de către un medic specialist. La Institutul Inimii din Cluj-Napoca sunt operaţi cu succes sute de copii. Activitatea la Secţia de Chirurgie Cardiacă Pediatrică a început în urmă cu 10 ani, iniţiator fiind Prof.Dr. Mircea Bârsan. „Institutul Inimii are cea mai mare experienţă în domeniul chirurgiei malformaţiilor congenitale cardiace şi este primul centru care a început să practice această chirurgie. Acum facem eforturi pentru a obţine fonduri pentru înfiinţarea unei secţii separate de chirurgie cardiacă pediatrică dedicată cardiopatiilor congenitale.”, a spus Dr. Manuel Chira, medic primar chirurg Institutului Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca.
-
Prima intervenţie laparoscopică la Spitalul Urziceni
Marţi, 26 ianuarie, a avut loc o premieră la Spitalul Municipal Urziceni, unde a fost realizată prima intervenţie laparoscopică din această unitate medicală. În urmă cu puţin timp, spitalul a fost dotat cu un astfel de aparat. „Sperăm să ţinem pasul cu centrele chirurgicale mari, iar folosirea unui astfel de aparat să vină în sprijinul pacienţilor.”, a declarat pentru SănătateaTv, Dr. Dan Octavian Alexandrescu, directorul medical al Spitalului Municipal Urziceni. Prima intervenţie chirurgicală a fost cea de extragere laparoscopică a colecistului bolnav, la un pacient care avea colecistul încărcat cu pietre. Acesta a fost extras sub control video pe toată perioada intervenţiei. Operaţia a fost finalizată cu succes, pacientul va rămâne spitalizat mai puţin de 48 de ore.
|
|