

Miastenia gravis este o boală cronică neuromusculară care se manifestă prin oboseală severă la repetarea unei anumite mişcări şi slăbiciunea muşchilor corpului, însuşi termenul de “miastenia gravis" se traduce prin "slăbiciune musculară severă". „Pentru un pacient cu miastenia gravis, această boală înseamnă mult mai mult. În primul rând este o boală ciudată şi misterioasă pentru că este foarte variabilă. Bolnavii cu miastenie nu seamănă unul cu altul, de aceea, de multe ori sunt numiţi fulgi de nea.”, a spus Nadia Rădulescu, preşedinte Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România. Pacientul cu miastenia gravis simte că are pleoapele căzute, grele, are dificultăţi de vorbire, nu poate mesteca, are probleme cu musculatura, iar în formele grave chiar şi muşchii respiratori sunt afectaţi. „În orice moment, bolnavul cu miastenia gravis se poate prăbuşi fără să se mai poată ridica, precum o marionetă căreia i-au fost tăiate sforile.”, adaugă Nadia Rădulescu. Pe lângă suferinţa fizică, bolnavii cu miastenia gravis se confruntă şi cu lipsa de înţelegere a celor din jur, inclusiv a familiei. Asociaţia Naţională Miastenia Gravis România oferă informaţii despre miastenia gravis şi îi sprijină pe cei care suferă de această boală.