-
Ecografie abdominala complexa
Ecografia abdomino-pelvină face parte dintre testele screening obligatorii pe care un pacient internat trebuie să le facă.
Ecografia abdominală complexă este indicat să fie realizată pentru orice suferinţă acută ce are ca punct de plecare abdomenul şi aparatele şi organele acestuia, care dau o suferinţă toracică.
Ecografia abdominală complexă necesită o pregătire anterioară a pacientului. Acesta trebuie să se prezinte nemâncat şi să fi consumat cel puţin 0.5 litri de lichide înainte de ecografie, astfel încât vezica să fie plină.
“Ecografia abdomino-pelvină permite vederea structurilor parenchimatoase: ficat, colecist, pancreas, rinichi, vezică şi organe genitale. Se pot decela adenopatii retroperineale şi tumorile organelor care conţin aer: stomac, intestin subţire, colon. Este vorba despre tumori care au dimensiunea de patru-cinci centimetri”, potrivit dr. Edith Dăboveanu, medic primar radiodiagnostic şi imagistică medicală în cadrul Spitalului de Urgenţă “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
Ecografia abdominală se confruntă însă cu o limită de rezoluţie. Limita de rezoluţie este dată de limitele aparatului şi de pregătirea pacientului. “Un pacient care se prezintă în urgenţă cu stomacul plin, fără lichid consumat în prealabil, cu un ileus reflex produs de colicile biliare, poate să afecteze imaginea ecografică”, potrivit dr. Dăboveanu.
Ecografia abdomino-pelvină ne poate conduce la stabilirea cauzelor unei suferinţe însă ea trebuie coroborată cu un examen clinic sau paraclinic.
Ecografia abdominală este completată cu un examen Doppler de vascularizaţie a organelor atunci când se detectează leziuni de natură vasculară.
Ecografia abdominală nu înlocuieşte endoscopia ci o completează.
-
Osteodensiometria DEXA - Metoda de diagnosticare a osteoporozei
Dr. Carmen Barbu, medic primar endocrinolog, Specializare Imagistică, Investigaţii DEXA
Osteodensiometria cu raze DEXA este o investigaţie paraclinică cu ajutorul căreia se poate efectua măsurarea densităţii osoase. Această metodă simplă, non-invazivă şi nedureroasă reprezintă o variantă modernă de diagnosticare a osteoporozei dar şi a altor probleme ale ţesutului osos. Osteoporoza se caracterizează prin reducerea densităţii minerale osoase.
Clinica Academica, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Capitală, dispune de întreaga tehnologie DEXA, considerată „golden standard-ul” pentru diagnosticarea osteoporozei şi pentru identificarea schimbărilor ce au loc în timp, ca urmare a scăderii densităţii osoase.
Unul dintre avantajele acestui sistem este dat de faptul că foloseşte o cantitate foarte mică de radiaţii. În timp ce se efectuaează scanarea, pacientul este expus la o doză de radiaţii de 30 de ori mai mică decât cea existentă în cazul unei radiografii pulmonare.
Un alt avantaj al sistemului DEXA este faptul că investigaţia se poate efectua la diverse nivele, mai frecvent pentru şold, coloană vertebrală lombară şi antebraţ. Mai mult, tehnologia DEXA permite examinarea unor pacienţi cu greutăţi corporale de până la 162 kg, afirmă Dr. Carmen Barbu, medic primar endocrinolog, Centrul Medical Academica.
Osteodensiometria cu raze DEXA este recomandată în cazul femeilor după instalarea menopauzei, la bărbaţi după 50 de ani, în special celor fumători şi suferinzi de boli cronice tratate o perioadă mai lungă de timp cu cortizon dar şi copiilor în perioada de creştere. Indicaţia osteodensiometriei este stabilită de medicul de familie, cu solicitarea acordului medicului specialist ortoped, internist, reumatolog sau endocrinolog. Recomandarea pentru o asemenea investigaţie se face, de regulă, atunci când pacientul prezintă semne ale instalării unei afecţiuni osoase.
Dr. Carmen Barbu precizează că interpretarea rezultatelor se face cu ajutorul scorurilor T şi Z, rezultzate prin care se raportează masa osoasă a pacientului. Scorul T reprezintă deviaţia măsurătorii faţă de medie. Dr. Barbu spune că un scor T sub 2,5 defineşte osteoporoza.
Osteoporoza este o boală care afectează întreg scheletul, caracterizată prin scăderea masei osoase şi afectarea rezistenţei osoase cu creşterea riscului de fractură. Complicaţiile osteoporozei sunt fracturile de fragilitate.
-
Rezonanta magnetica nucleara - procedura de diagnosticare ultramoderna
Dr. Bogdan Oprişescu, Medic Primar Radiologie – Imagistică, Competenţă în CT&RMN
Rezonanţa Magnetică Nucleară (RMN) este o procedură ultramodernă de diagnosticare a sistemului nevos central, a patologiei de coloană vertebrală, a patalogiei musculo – scheletale şi a afecţiunilor la care examenul CT nu poate oferi informaţii suficiente. O astfel de investigaţie este extrem de utilă în examinarea sferei genitale feminine şi a adenomului de prostată.
Procedura nu are contraindicaţii majore şi nici efecte nocive. Singurele contraindicaţii fac referire la persoanele care au un stimulator cardiac, cei care au diverse implanturi metalice şi la femeile însărcinate în primul trimestru de sarcină.
Procedura nu impune o pregătire prealabilă şi nici o perioadă ulterioară de recuperare. Investigaţia poate dura de la 15-20 de minute până la 1 oră, în funcţie de zona examinată.
Comunicarea cu pacientul este permanentă pe parcursul efectuării intervenţiei. Aparatul RMN dispune de anumite microfoane prin intermediul cărora pacientul poate comunica cu medicul sau poate asculta muzică.
Principalul avantaj al examenului RMN este faptul că nu are efecte adverse, este noninvaziv, nu iradiază, iar acurateţea diagnosticului este foarte mare.
Centrul Medical Academica găzduiește cel mai performant echipament de rezonanță magnetică nucleară din România, echipamentul Signa HDx 1.5T, marca GE, utilizat în cercetarea medicală. Unic prin softurile de investigație, care permit examinarea de înaltă fidelitate a tuturor regiunilor anatomice ale corpului într-un timp extrem de scurt, acest echipament furnizează imagini de o calitate excelentă (neurovasculare, abdominale, ortopedice, inclusiv prin tehnici spectroscopice), care facilitează un diagnostic corect și rapid.
-
Laborator biologie monoclonala
Conf. Dr. Daniel Coriu, Medic Primar Hematologie, Institutul Clinic Fundeni
Conf. Dr Daniel Coriu, Medic Primar hematologie, la Institutul Fundeni, ne prezintă laboratoarele de analiză din cadrul institutului cum ar fi: Laboratorul de imunochimie, Camera de izolare ADN/ARN, Camera de Pre-Amplificare, Camera de amplificare PCR, Camera de post-amplificare şi Camera fotografică. În aceste laboratoare se efectuează analize care identifică mutaţiile moleculare.
-
Evaluarea Doppler venoasă
Dr. Ofelia Niţă, Medic Primar Radiologie, cu competenţă în ecografie, ne vorbeşte despre evaluarea doppler venoasă, investigaţie care poate fi efectuată la Clinica Academica.
Ecografia doppler este cea mai modernă metodă de investigaţie imagistică a patologiei vasculare şi principala metodă de diagnosticare a bolilor venoase.
Ecografia vasculară utilizează ultrasunetele. Spre deosebire de ecografia obişnuită, examenul doppler oferă o gamă mult mai largă de informaţii. Printr-o evaluare doppler venoasă, ne spune dr. Ofelia Niță, medicul poate obţine atât informaţii morfologice cu privire la axul anatomia axului venos, traiectul, calibrul venelor, aspectul şi structura peretelui, cât şi informaţii de tip funcţional, referitoare la fluxul sanguin (sensul de curgere a sângelui prin vene, viteza de flux şi calitatea fluxului.
Patologia venoasă şi în special patologia venoasă cronică înregistrează o frecvenţă în creştere în rândul populaţiei din ţările dezvoltate. Potrivit unor studii recente, aceste afecţiuni au o incidenţă de 47% în rândul populaţiei ţărilor occidentale. Din acest motiv, preocuparea pentru un diagnostict prompt, complex şi corect al leziunilor venoase a crescut.
Evaluarea doppler venoasă este o metodă sigură, neinvazivă, care nu implică riscuri, fiind, totodată, mai puţin costisitoare decât alte metode imagistice. Medicul, cu ajutorul unei sonde dedicate explorării venelor, urmăreşte atât aspectul morfologic al axului venos cât şi funcţionarea lui.
Clinica Academica dispune de aparatura necesară unei diagnosticări certe şi rapide. Există atât sonde specializate, cât şi programe şi softuri specifice explorării vasculare.
-
Aparatura de ultima generatie - Computerul tomograf - Clinica Academica - Partea II
Dr. Bogdan Oprişescu, medic primar radiologie imagistică cu competenţă în CT&RMN
Înainte de efectuarea examenului tomografic pacientului îi este interzis să mănânce. Principalul motiv al acestei restricţii este faptul că imaginea oferită de către Computerul Tomograf poate fi, astfel, alterată. Totodată, pe un stomac plin, substanţa de contrast utilizată, poate crea senzaţii de greaţă, vărsătură şi un disconfort gastro-intestinal.
Înainte de începerea examenului computer tomografic, pacientului i se va explica în ce constă examenul şi ce se va întâmpla pe parcursul examinării. Acesta va fi, aşadar, informat cu privire la fiecare procedură pe care o va suporta.
În timpul analizei, bolnavul nu va simţi niciun disconfort. Dacă examenul se va efectua cu administrarea de contrast intravenos, acesta va avea o senzaţie de căldură, iar dacă stomacul este plin, o uşoară senzaţie de greaţă.
În ceea ce priveşte perioada postoperatorie, în situaţia în care bolnavului i s-a administrat intravenos substanţă de contrast, medicul îi va recomanda să consume în jur de un litru jumătate de lichide pentru a putea elimina mai uşor această substanţă.
Rezultatele examenului tomografic vor fi oferite în aproximativ 12 -24 de ore.
-
Aparatura de ultima generatie - Computerul tomograf - Clinica Academica
Aparatură de Ultimă Generaţie - Computerul Tomograf – Partea I
Dr. Bogdan Oprişescu,
Medic primar Radiologie Imagistică cu Competenţă în CT&RMN
Dr. Bogdan Oprişescu, medic primar Radiologie Imagistică cu Competenţă în CT&RMN, ne vorbeşte despre Computerul Tomograf disponibil la clinica Academica, un aparat performant, capabil să aducă un aport informaţional extrem de mare, într-un timp foarte scurt.
Tomografia computerizată este recomandată pentru diagnosticarea rapidă a unei palete largi de afecţiuni. Astfel, prin intermediul computerului tomograf, medicul poate depista rapid şi cu uşurinţă patologii neurologice, pulmonare, leziuni ale organelor abdominale (ficat, rinichi, splină, pancreas) şi nu numai.
Examenul computer tomograficic poate fi efectuat numai după consultul unui medic specialist care a efectuat anterior unele investigaţii mai puţin invazive.
Datorită aportului mare de informaţii pe care le poate oferi într-un timp scurt, examenul computer tomografic înlocuieşte în anumite domenii şi specialităţi radiologia standard.