-
Grăsimile, factor de risc pentru obezitate şi boli cardiovasculare
Dislipidemia este o afecţiune din ce în ce mai răspândită în rândul populaţiei, iar relaţia dintre aceasta, nutriţie şi ateroscleroză este una extrem de complexă. Dacă legătura directă nu este suficient susţinută ştiinţific există o relaţie indirectă, care trece prin patologia metabolică, respectiv prin obezitate, prin diabet şi prin dislipidemii, potrivit conf. univ. dr. Gabriela Roman, vicepreşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, unul dintre speakerii Conferinţei Naţionale „Managementul Dislipidemiilor”, organizată în perioada 19-20 noiembrie 2010.
În acelaşi timp, obezitatea este una dintre bolile mileniului, având o patologie extrem de agresivă ce se asociază cu foarte multe afecțiuni. În final, acestea converg spre patologia cardiovasculară. Totodată, conf. univ. dr. Gabriela Roman a arătat că grăsimile sunt necesare organismului, însă în cazul în care cantitatea este mult prea mare, atunci există un risc mare şi pentru obezitate, cât şi pentru afecţiuni cardiovasculare. Conf. univ. dr. Gabriela Roman a subliniat şi faptul că este recomandat ca o persoană să aibă şase mese pe zi, respectiv trei mese principale şi trei gustări, acestea din urmă bazându-se pe fructe şi legume.
-
Dislipidemia, factor de risc cardiovascular
Dislipidemia este un factor de risc cardiovascular, iar bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză a mortalităţii ridicate atât în România, cât şi la nivelul întregii lumi. Potrivit prof. dr. Ion Bruckner, preşedintele Societăţii Române de Medicină Internă, speaker în cadrul Conferinţei Naţionale “Managementul Dislipidemiilor”, cele mai multe cazuri de deces în lume sunt cauzate de bolile vaselor de sânge.
Aceste boli ale civilizaţiei, după cum le-a numit prof. dr. Ion Bruckner, au ca și cauză a apariţiei lor câţiva factori de risc. Dintre aceştia, trei sunt foarte importanţi, respectiv grăsimile din sânge, adică dislipidemiile, hipertensiunea arterială şi fumatul. Dacă nivelul colesterolului este mai mare decât normalul, atunci este necesar să ne schimbăm stilul de viaţă, atenționează prof. dr. Ion Bruckner.
-
Managementul Dislipidemiilor, o conferinţă de maxim interes pentru medici
Peste o treime din populaţia României este afectată în prezent de hipercolesterolemie. Ceea ce îi îngrijorează pe medici este cifra în continuă creştere a persoanelor diagnosticate cu un colesterol mărit.
Aşadar, prin prevalenţa crescută, prin numeroasele consecinţe clinice sau subclinice, dar şi prin costurile pe care le presupune îngrijirea, dislipidemiile reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
În acest context s-a organizat în perioada 19-20 noiembrie 2010 Conferinţa Naţională “Managementul Dislipidemiilor”, o manifestare ştiinţifică dedicată cercetării şi tratamentului dislipidemiilor, organizată sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, în parteneriat cu Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Societatea Română de Cardiologie. Partener oficial al Conferinţei Naţionale “Managementul Dislipidemiilor” a fost Dobrogea Grup, iar partener media, SănătateaTV.ro.
-
Explore Medicine TV, un canal modern de educaţie medicală
Explore Medicine TV - un canal de educație medicală, pentru medici, a fost lansat în data de 4 noiembrie 2010.
Simona Maria Vlădica, inițiatoarea proiectului, a declarat că Explore Medicine TV este primul şi cel mai complex portal de educaţie medicală video de pe piaţa naţională şi internaţională din domeniu. Explore Medicine TV, o platformă didactică inovatoare, oferă materiale video de calitate HD, concepute pentru diverse afecțiuni, transmisii în direct sau înregistrări ale intervențiilor chirurgicale, dublate de explicații pentru fiecare timp operator, materiale video realizate cu tehnică 3D, intervenții revoluționare, prezentări de cazuri deosebite.
De la cea mai simplă procedură medicală, până la cea mai complexă intervenţie înregistrată, de la medicina umană la medicina veterinară, de la stomatologie la farmacie, trecând prin bogata bibliotecă virtuală sau studiind revista ştiinţifică – toate nevoile celor care activează în sectorul medical vor fi întrunite de un singur concept: Explore Medicine TV – A step forward in medical education.
-
Cardurile de sănătate, un pas înainte pentru sistemul de sănătate românesc
Schimbările din ultimii 20 de ani, precum şi criza economică au avut efecte importante asupra pieţei farmaceutice din România, dar şi asupra farmaciştilor, potrivit prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, preşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.
În acest context, afectaţi sunt şi pacienţii. Pe de altă parte, prof. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, care a participat la cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei Pharma Forum organizată de revista Pharma Business, la Cluj-Napoca, în perioada 11-12 noiembrie 2010, a adus în discuţie şi subiectul privind cardurile de sănătate, iniţiativă ce aparţine Ministerului Sănătăţii. Prin intermediul acestora, pacienţii pot avea acces atât la serviciile medicale, cât şi la medicamente.
-
Impactul deficienţelor legislative asupra farmaciei comunitare din România
Anul 2010 este un an greu în general pentru domeniul sanitar şi în particular pentru piaţa farmaceutică. În acest context a fost organizată la Cluj, în perioada 11-12 noiembrie 2010, Conferinţa Pharma Forum.
În cadrul evenimentului, farm. pr. Adelaida Haiduc, vicepreşedinte Colegiul Farmaciştilor din Cluj a pus accent pe impactul deficienţelor legislative asupra farmaciei comunitare din România şi a atras atenţia asupra lipsei de corelare între legi. De pildă, legea 46/2003, care face referire la drepturile pacientului, a fost analizată în paralel cu legea 266/2008 sau legea farmaciei şi s-a constat că în prima lege nu există o definire a dreptulului pacientului în asistenţa farmaceutică, potrivit farm. pr. Adelaida Haiduc.
-
Piaţa farmaceutică românească, afectată de schimbările din ultimele două decenii
Piaţa farmaceutică românească este vizibil marcată de efectele crizei economice, dar şi de schimbările survenite în ultimii 20 de ani. Mai mult, anul 2010 este un an greu în general pentru domeniul sanitar şi în particular pentru piaţa farmaceutică.
În acest context, Revista Pharma Business a organizat sub patronajul Colegiului Farmaciştilor din România, a VI-a ediţie a conferinţei Pharma Forum, care a avut loc în Cluj-Napoca, în perioada 11-12 noiembrie 2010. Temele ştiinţifice au fost susţinute de reprezentanţi de marcă ai Colegiului Farmaciştilor din România, ai Colegiilor Farmaciştilor Judeţene şi ai Facultăţilor de Farmacie, la eveniment fiind prezenţi peste 200 de participanţi.
-
Omagiu adus prof. dr. Constantin C. Iliescu, părintele cardiologiei românești
Personalitatea prof. dr. Constantin C. Iliescu a fost una marcantă, acesta fiind creatorul cardiologiei în România, mai exact a specialităţii de cardiologie şi a şcolii de cardiologie, precum șiautor a numeroase lucrări ştiinţifice.
Prof. dr. Constantin C. Iliescu a fost primul profesor de cardiologie din ţară şi fondatorul ASCAR, în 1945, o instituţie unică la acea vreme. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu” a organizat, la iniţiativa prof. univ. dr. Eduard Apetrei, o manifestare solemnă pentru onorarea memoriei prof. dr. Constantin C. Iliescu, concretizată prin dezvelirea unui bust în faţa clădirii ce adăposteşte Institutul de Urgenţe şi Boli Cardiovasculare cu acelaşi nume. La evenimentul ce a avut loc în data de 15 noiembrie 2010, au participat numeroşi invitaţi printre care prof. dr. Eduard Apetrei, prof. dr. Cezar Macarie, academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, Cristina Parotă, nepoata academicianului C.C. Iliescu, dar şi reprezentanţi mass-media.
-
“Magna Cum Laude” pentru ing. chim. Anca Daniela Raiciu
Ing. chim. Anca Daniela Raiciu, director Marketing la Hofigal, a prezentat lucrarea de doctorat pe tema gemoderivatelor, primind “Magna Cum Laude” din partea membrilor comisiei . Printre temele care au fost abordate şi cercetate timp de şase ani pentru lucrarea de doctorat s-au numărat: stabilirea calităţii materiei prime vegetale şi determinarea identităţii prin examen macroscopic, microscopic, microchimic şi calitativ, precum şi obţinerea unor preparate farmaceutice pe bază de gemoderivate.
De asemenea, s-a cercetat activitatea antimicrobiană a gemoderivatelor luate în studiu, activitatea asupra parametrilor biochimiei, determinarea activităţii antioxidante a gemoderivatelor, precum şi obţinerea gemoderivatelor din produsele vegetale.
-
O nouă direcţie în sănătate – chirurgia robotică
România a îmbrăţişat conceptul de chirurgie robotică, prin aplicarea acesteia în mod sistematic, în anul 2008, odată cu programul robotic al Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Fundeni, având până în prezent peste 400 de cazuri operate.
Personalităţi de renume în domeniul chirurgiei robotice, dar şi invitaţi de peste hotare s-au reunit în cadrul Simpozionului de Tehnologii Avansate in Medicină (STAM 2010), care a avut loc la Institutul Naţional de Statistică, în perioada 11-12 noiembrie 2010. Prof. dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti ne-a explicat importanţa utilizării chirurgiei robotice în România, precum şi avantajele unei astfel de intervenţii.
Pagina:
<<
1
2
3
4
5
6
7
>>
|
|