

Prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel a primit Premiul „Dăruire în slujba sănătăţii” în cadrul „Oscarului” medicinei româneşti, „Gala Sănătăţii 2009”.
Decernarea premiului a fost un moment încărcat de emoţie pentru prof. univ dr. Adrian Streinu Cercel, deoarece persoana care i-a înmânat premiul pentru“Dăruire în slujba sănătăţii”, a fost nimeni alta decât fiica sa Oana Streinu Cercel.
Prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel a declarat că este o mare satisfacţie pentru un părinte să vadă că fetele sale îi calcă pe urme, ambele fete alegând la rândul lor o carieră în medicină.
Oana Streinu Cercel şi-a surprins tatăl, dedicându-i câteva versuri albe, care aveau ca tematică tocmai „dăruirea în slujba sănătăţii”.
Gala Sănătăţii este o manifestare de anvergură, care creează o imagine complexă asupra "sănătăţii" autohtone. Conceptul inovator al Galei Sănătăţii încurajează recunoaşterea şi aprecierea medicilor care au obţinut rezultate remarcabile pe parcursul întregului an, dar şi a tuturor celor care militează pentru o viaţă sănătoasă.
Aflata la cea de-a doua ediţie, „Gala Sanătatii 2009” şi-a respectat şi în acest an promisiunea de a recompensa şi încuraja eforturile celor care contribuie la evoluţia sistemului de sănătate din România.