Info SănătateaTV.ro: Saptamana Europeana a Imunizarii 2017 Saptamana Europeana a Imunizarii 2017 Saptamana Europeana a Imunizarii 2017
Marţi, 25 apr 2017      11:30

Medicina stilului de viata, abordarea holistica a omului sanatos, nu a pacientului

17 ianuarie 2017    

 Medicina stilului de viață este un domeniu nou în România. Își propune în primul rând să educe și să schimbe obișnuințele în legătură cu modul de a trăi și aborda viața. Medicina stilului de viață presupune patru piloni esențiali.

 

„Primul pilon este reprezentat de managementul greutății. Acesta se face printr-o nutriție corectă și putem ajunge până la nutrigenomică, adică prin personalizarea actului medical. Al doilea element este managementul posturii. În ziua de azi stăm la volan și conducem într-o poziție defectuasă, stăm la birou și avem o postură defectuasă. Iar postura e foarte importantă când vorbim de starea de sănătate la modul general. Al treilea pilon este mișcarea funcțională. Înseamnă corp echilibrat din punct de vedere metabolic și articular, în așa fel încât să pot să mă mișc, fără să am absolut nicio restricție. Managementul stresului este de asemenea important, pentru că oamenii nu fac lucruri tocmai pentru că sunt stresați sau nu sunt informați. Medicina stilului de viață este bazată pe dovezi, este o ramură a medicinei care se va dezvolta și în România așa cum s-a dezvoltat în Europa și în Statele Unite și care, din punctul meu de vedere trebuie să acopere peste 70% din patologie”, a declarat pentru www.sănătateatv.ro dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în Medicină Personalizată, Nutriție și Nutrigenomică, fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”.
 
Peste 70% din bolile de care suferă românii sunt cauzate de stilul de viață, așa cum sunt bolile metabolice, de exemplu diabetul și obezitatea, refluxul gastro-duodenal de asemenea, hipertensiunea arterială și bolile cardiovasculare, chiar și cancerul, toate fiind puternic influențate de stilul de viață.
 
„Un sistem medical corect si eficient, care sa fie centrat pe pacient, trebuie să aibă trei componente: medicina de urgență, care să acopere 15% din patologii. 10-15% trebuie să fie partea chirurgicală și oncologică, iar 70% trebuie să fie repezentat de medicina stilului de viață, care poate fi practicată de orice fel de specialitate clinică. Dacă fiecare dintre noi îi învață pe pacienți cum să mănânce, cum să socializeze și cum să se miște, dar nu la modul general, ci concret, aplicat, atunci vom reuși”, a adăugat dr. Florin Ioan Bălănică.