Info SănătateaTV.ro: Studiu: Numarul studiilor clinice a scazut in Romania Un an fara fumat in spatiile publice inchise din Romania Rezultatele Legii antifumat, la un an de la implementare Studiu: Numarul studiilor clinice a scazut in Romania Un an fara fumat in spatiile publice inchise din Romania Rezultatele Legii antifumat, la un an de la implementare Studiu: Numarul studiilor clinice a scazut in Romania Un an fara fumat in spatiile publice inchise din Romania Rezultatele Legii antifumat, la un an de la implementare
Joi, 23 mar 2017      18:19

Procedura de transplant medular, o sansa la viata

22 februarie 2017    
Transplantul medular sau transplantul de celule stem hematopoietice este procedura prin care măduva hematogenă se reface cu celule proprii sau cu celule de la un donator. Transplantul este indicat în principal în bolile maligne hematologice, însă există și boli hematologice non-maligne și alte afecțiuni oncologice sau autoimune care au indicație de transplant medular.
 
,,Este important să facem diferența între măduva spinării și măduva hematogenă. Transplantul de măduvă sau de celule stem hematopoietice din măduva hematogenă, presupune recoltarea celulelor pe care le reintroducem în organismul pacientului – fie că sunt ale dânsului, fie că sunt ale unui donator. Există două tipuri mari de transplant medular, cel autolog, în care folosim celule proprii ale pacientului și cel alogenetic (sau alogen) în care folosim alte celule decât ale pacientului” a declarat Conf. dr. Alina Tănase, Coordonatorul Programului de Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni, într-un interviu pentru www.SănătateaTV.ro.
 
În cazul autotransplantului, când se folosesc celulele pacientului, intenția este de a stăpâni boala și de a obține o remisiune completă cât mai lungă posibilă, cum se întâmplă în limfoamele maligne. Allotransplantul, pe de altă parte, este procedura în care donatorul trebuie să fie un frate, însă numai 20-25% dintre persoane au un frate compatibil 100%.
 

,,În condițiile acestea trebuie să căutăm un donator compatibil în registrele Internaționale, în Registrul Român, uneori găsim un donator român, de foarte multe ori găsim un donator compatibil în țările colaboratoare și-atunci, pentru acești pacienți, vin celule din străinătate în momentul în care trebuie să facem acest transplant. Anul trecut am avut 35 de transplanturi cu donatori neînrudiți, deci 35 de grefe venite din toată lumea pentru pacienții noștri”, a declarat Conf. dr. Alina Tănase, Coordonatorul Programului de Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni. 

rovaccin