-
Mai multe ambulanţe au fost blocate din cauza zăpezii
Ninsorile abundente din perioada 25 ianuarie – 26 ianuarie 2012 au creat probleme majore ambulanţelor ce se aflau în misiune. În perioada menţionată, 15 ambulanţe au rămas blocate în zăpadă, în diverse zone ale ţării, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Printre cele mai mari probleme întâmpinate de serviciul de ambulanţă se numără cazul unei mame de doar 13 ani din judeţul Călăraşi, care a născut asistată prin telefon de o asistentă de la ambulanţă, maşina de intervenţie nereuşind să ajungă la timp din cauza unui blocaj în trafic.
-
Dr. Raed Arafat revine în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății
Dr. Raed Arafat revine în funcția de subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, după ce pe 10 ianuarie 2012 și-a dat demisia din funcția deținută, având ca motiv principal prevederile noii legi a sănătății referitoare la sistemul medical de urgență. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă şi vine ca urmare a discuţiilor dintre dr. Raed Arafat, premierul Emil Boc şi președintele României Traian Băsescu.
Subsecretarul de stat, Raed Arafat a precizat că se întoarce într-o poziție mai dificilă, responsabilitatea fiind mult mai mare și că va contribui la elaborarea unei noi legi a sănătății. Unul dintre planurile dr. Raed Arafat este acela de a continua dezvoltarea sistemului de urgență, pentru ca rezultatele să fie resimțite de populație.
”Mi-am dat demisia dintr-un motiv clar. Mi-am dat demisia pentru a discuta legea sănătății deschis. Motivul pentru care am plecat, la momentul actual nu mai este. Va fi discutată o nouă formă”, a declarat dr. Raed Arafat.
-
Reţeaua de telemedicină din România a fost extinsă
9,5 milioane de români au acces la servicii medicale de urgență de specialitate, după ce rețeaua de telemedicină de urgență din România a fost extinsă cu ajutorul programului ”Acces la Viață”.
În prezent rețeaua națională de telemedicină cuprinde două centre de comandă, la Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca și la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș și 56 de spitale din 19 județe. Astfel, medicii de la cele două centre de comandă oferă suport medical în timp real la oricare dintre dintre spitalele din țară și urmăresc pulsul pe monitorul de semne vitale, rata respiratorie, EKG -ul, pulsul-oximetrie, CO2 și tensiunea arterială ale pacienților.
Extinderea rețelei de telemedicină de urgență a adus numeroase beneficii sistemului sanitar românesc și pacienților. Cel mai important lucru este că timpii de intervenție s-au scurtat, iar șansele de supraviețuire ale pacientului au crescut cu aproximativ 25%, a declarat într-o conferinţă de presă subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. În plus, SMURD a primit prin donaţie trei ambulanțe complet utilate, în valoare de 170.000 de Euro.
-
Motocicletele SMURD, un nou concept destinat acordării primului ajutor
Un nou concept de acordare a primului ajutor cu autovehicule fără capacitate de transport a fost lansat în data de 6 august 2011. La lansare a fost prezent şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, precum şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş şi subsecretarul de stat, dr. Raed Arafat.
Astfel, SMURD Bucureşti va fi dotat cu două motociclete SMURD destinate intervenţiei rapide şi acordării primului ajutor la locul accidentului. Cele două motociclete SMURD vor fi utilizate în Bucureşti, în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens sau în zonele cu acces limitat.
Fiecare dintre motocicletele SMURD achiziţionate este dotată cu toate echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor. Tot în data de 6 august 2011 a fost lansat şi primul echipaj de prim ajutor care utilizează maşina de pompieri echipată cu dotare medicală. Treptat vor fi operaţionale şase maşini de acest tip care vor asigura în zona unităţilor de pompieri intervenţiile de urgenţă până la sosirea unui echipaj de prim ajutor.
-
Cea mai mare Unitate de Primiri Urgenţe, inaugurată la Spitalul Universitar de Urgenţă
Cea mai mare Unitate de Primiri Urgenţe din ţară a fost inaugurată la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, în data de 2 august 2011. Totodată, Spitalul Universitar de Urgenţă a devenit a doua unitate sanitară cu serviciu SMURD din Bucureşti. Investiţia de construire a secţiei a început în anul 2010, iar Ministerul Sănătăţii a alocat pentru finalizarea lucrărilor peste 15,4 milioane lei.
-
7.000 de români vor învaţa simultan măsurile de prim ajutor
Un număr de 7.000 de români vor învăţa în acelaşi timp cum să salveze viaţa unor persoane aflate în dificultate acordând primul ajutor. Acest lucru se va desfăşura pe stadionul Dinamo din Bucureşti, în data de 26 iulie 2011, când se vor împlini 105 ani de Salvare.
Aproximativ 700 de instructori specializaţi le vor explica participanţilor tot ce trebuie să ştie despre suportul vital de bază. După detaliile tehnice, cursanţii vor trece la partea practică ce se va aplica pe 700 de manechine achiziţionate special pentru acest eveniment. Cursanţii vor învăţa tehnicile de resuscitare şi de acordare a primului ajutor timp de 60 – 80 de minute. Dacă la eveniment va participa numărul ţintit de organizatori, respectiv 7.000 de persoane, atunci acesta va intra în Cartea Recordurilor drept cursul de suport vital de bază cu cei mai mulţi participanţi.
-
Proiectul privind infiinţarea unui Centru de Primiri Urgenţe la Fundeni este tot mai aproape de realizare
Proiectul privind înfiinţarea unui Centru de Primiri Urgenţe la Institutul Clinic Fundeni, document aflat încă în redactare, ar putea ajunge la Ministerul Sănătăţii spre a fi analizat în aproximativ o lună, potrivit dr. Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni. Înfiinţarea unui Centru de Primiri Urgenţe este unul dintre obiectivele principale ale managerului Institutului Clinic Fundeni întrucât aici nu există un astfel de centru.
“Am informat Ministerul Sănătăţii şi chiar am avut o vizită a domnului secretar de stat Raed Arafat, ne-am sfătuit împreună şi a zis că putem conta pe sprijinul dânsului în a prezenta un material foarte bine documentat domnului ministru Cseke Attila. Suntem încă în faza de redactare a proiectului care urmează să îl înaintăm domnului ministru. În maxim o lună putem înainta la Minister proiectul pentru că vreau să vorbim pe date concrete, adică exact pe ce trebuie să avem, pe o estimare cât mai aproape de realitate. În maxim o lună sper să ajungă acest document la Minister”, a declarat pentru Sănătatea TV dr. Carmen Orban.
-
SMURD va primi lunar 30 de tone de combustibil din partea Rompetrol
Fundaţia pentru SMURD, grupul Rompetrol şi Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor au încheiat astăzi un parteneriat pentru susţinerea urgenţelor pe cale aeriană, a deplasării personalului medical şi a transportării victimelor. Acest parteneriat presupune acordarea de către Rompetrol către SMURD, a 30 de tone de combustibil Jet A 1, pe lună, cantitate estimată pentru operarea celor două elicoptere din Bucureşti şi Târgu Mureş.
“Acest ajutor, de 30 de tone de combustibil primite lunar, ne permite să definitivăm şi alte proiecte ale SMURD, precum pornirea unui echipaj SMURD la Iaşi şi instruirea suplimentară a piloţilor”, a declarat dr. Raed Arafat, fondatorul SMURD în România.
SMURD a început, din anul 2008, să efectueze intervenţii aeriene de urgenţă la nivel naţional, reuşind astfel să transporte şi să salveze peste 1670 de persoane rănite.
-
Urgenţă şi Reanimare
Dr. Bogdan Opriţa – coordonator SMURD Bucureşti, purtător de cuvânt al Spitalului Floresca
-
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti
Ovidiu Cismaru, Manager Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti SAMB