Info SănătateaTV.ro: Ziua Internationala a Implantului Cohlear - 25 februarie Ziua Internationala a Implantului Cohlear - 25 februarie Ziua Internationala a Implantului Cohlear - 25 februarie
Duminică, 26 feb 2017      14:33

Contraceptia la adolescente

02 iulie 2009    

Contracepţia poate reduce considerabil riscurile pe care un contact sexual neprotejat le presupune. Astfel, o discuţie referitoare la metodele de contracepţie, poate preveni riscul apariţiei unei sarcini nedorite sau al contactării unei boli cu transmitere sexuală.

Contracepţia poate feri tinerii de multe neplăceri. Prezervativul este metoda care se potriveşte cel mai bine adolescenţilor. Medicii sunt de părere că aceasta este singura metodă lipsită de efecte secundare şi care asigură, în acelaşi timp, protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală. Metodele contraceptive de barieră sunt de preferat, mai ales în cazurile în care contactele sexuale sunt sporadice. De asemenea, adolescentele care ştiu că nu pot administra în mod corect contraceptivele orale, ar trebui să opteze pentru acestor variante de contracepţie.

Medicii recomandă folosirea contraceptivelor orale adolescentelor care au un partener stabil şi care doresc o metodă sigură, ce nu interferează cu actul sexual.

Contracepţia orală oferă avantaje esenţiale. De cele mai multe ori, adolescentelor li se recomandă contraceptivele orale în vederea reglării ciclurilor menstruale şi reducerii în volum a fluxului menstrual. Un alt avantaj al contraceptivelor orale este dat de faptul că diminuează dismenoreea şi previne formarea chisturilor funcţionale ovariene.

Consultul medical este extrem de important înainte de alegerea metodei contraceptive.

rovaccin