

Dr. Adrian Crăciun, Şef Secţie Neonatologie, Spitalului „I. Cantacuzino”
Imediat după naştere, nou-născutul este plasat sub o masă caldă, acolo unde este şters de secreţie. Urmează prima băiţă, cântărirea şi măsurarea. Măsurarea va urmări trei perimetri: lungimea, perimetrul cranian şi perimetrul toracic.
Se efectuează apoi examenul clinic: se verifică dimensiunile fontanelei, forma urechilor, a palatului, se controlează inima şi plămânii, tonusul şi reflexele.