Info SănătateaTV.ro: 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice 22 Septembrie, Ziua Mondiala a Leucemiei Mieloide Cronice
Luni, 25 sep 2017      09:17

Apneea in somn, afectiune subdiagnosticata in Romania

12 septembrie 2017    

Apneea în somn reprezintă întreruperea temporară a respirației. Persoanele care întâmpină această problemă în timpul somnului se opresc din respirat, în mod repetat, timp de câteva secunde, până la peste un minut. Apneea obstructivă are drept cauză ocluziile căilor aeriene superioare. Factorii de risc pot fi reprezentați de obezitate, hipotiroidism, afecțiuni în sfera ORL, sindroame cranio-faciale.

 
Simptomele apneei în somn se pot manifesta și în timpul zilei prin: somnolență excesivă, oboseală cronică, dureri de cap, amețeli, scăderea memoriei, dificultăți de concentrare, modificări de comportament, cum ar fi anxietatea sau depresia.
 
Diagnosticul de apnee în somn se poate pune prin poligrafie sau polisomnografie. Tratamentul este administrat pe parcursul vieții, având rol de a ține sub control afecțiunea. Terapia presupune o mască nazală prin care pacientul respiră aer cu o anumită presiune pozitivă, ajutându-l să respire normal.
 
Neținută sub control, apneea în somn se poate agrava, putând cauza în timp: afecțiuni cardiovasculare, accident vascular cerebral, tulburări metabolice, depresie și anxietate. În România la ora actuală sindromul apneei în somn este subdiagnosticat.