Pneumoftiziologie

Dr. Veronica Siteavu, medic pneumolog

Sindromul de apnee în somn este o afecţiune care se manifestă prin întreruperea respiraţiei în timpul somnului pe o perioadă de cel puţin 10 secunde. Etiologic, în funcţie de cauza care a produs-o, apneea poate fi obstructivă, centrală sau mixtă. Apneea de somn de tip obstructiv apare în urma blocării căilor respiratorii superioare.

Tratamentului sindromului de apnee în somn variază în funcţie de severitatea bolii. Primele măsuri constau în schimbarea dietei alimentare, pierderea în greutate, renunţarea la fumat, igiena somnului, corectarea defectelor de la nivelul sferei ORL sau, în unele cazuri, terapia cu presiune pozitivă continuă. Tratamentul implică o bună igienă a somnului. Pacientul va trebui să evite dormitul pe spate şi să încerce să se odihnească pe partea laterală. O asemenea poziţie este mult mai confortabilă.

Tratamentul de bază al sindromului de apnee în somn presupune asigurarea unei presiuni pozitive continue la nivelul căilor respiratorii. Acest lucru poate fi obţinut prin utilizarea aparatului CPAP care introduce, din exterior, o presiune stabilită anterior de către medicul specialist. Presiunea va menţine deschise căile respiratorii şi va elimina obstacolul care le obstruează. Terapia de acest fel se adresează apneei de somn de tip mediu şi sever. Un astfel de tratament poate fi menţinut toată viaţa, în condiţiile în care este început într-un stadiu avansat al bolii. Presiunea pozitivă continuă a fost descoperită în jurul anilor 1980. Până atunci, sindromul de apnee în somn era tratat de către specialiştii în ORL prin reducerea masei musculare în exces de la nivelul hipofaringelui. De asemenea, erau folosite şi unele metode de implantare de microelectrozi la nivelul bazei gâtului care să descarce impulsuri electrice şi să menţină căile respiratorii deschise. S-a încercat, totodată, administrarea unor substanţe care să stimuleze activitatea musculară. Aceste medicamente, însă, aveau repercusiuni asupra activităţii cardiace.

Tratamentul chirurgical al sindromului de apnee în somn este recomandat pentru îndepărtarea malformaţiilor de la nivelul căilor respiratorii. Poate fi practicată, de asemenea, uvuloplastia, prin care se reduce masa musculară de la nivelul hipofaringelui. Aceste intervenţii nu sunt, însă, întotdeauna recomandate, deoarece, odată cu înaintarea în vârstă, musculatura îşi pierde tonicitatea, devenind necesare, astfel, mai multe operaţii.

Dr. Veronica Siteavu, medic primar pneumolog

Sindromul de apnee în somn este o afecţiune care se manifestă prin întreruperea respiraţiei în timpul somnului pe o perioadă de cel puţin 10 secunde. Etiologic, în funcţie de cauza care a produs-o, apneea poate fi obstructivă, centrală sau mixtă. Apneea de somn de tip obstructiv apare în urma blocării căilor respiratorii superioare.

Printre factorii de risc ai sindromului de apnee în somn se numără consumul de alcool, tutun, obezitatea, absenţa somnului regulat sau vârsta. Principalele simptome ale acestei afecţiuni sunt oprirea respiraţiei în timpul somnului, sforăitul, somnolenţa diurnă, irascibilitatea şi diminuarea capacităţii de concentrare.

Pacienţii diagnosticaţi cu apnee în somn pot suferi de afecţiuni precum hipertensiunea arterială, bulimia de stres, diabetul zaharat de tip 2 sau tulburări ale ritmului cardiac.

Dr. Mihai Alexe - Medic primar, competență bronhoscopie

Primul cabinet din România care funcţionează în sistem privat beneficiază de aparatură nouă, aparatură constând în fibrobronhoscoape, atât pentru adult, cât şi pentru copil.

Există două feluri de bronhoscopie: bronhoscopie diagnostică (bronhoscopie care ajută la stabilirea diagnosticului) şi bronhoscopie intervenţională şi terapeutică. Un examen bronhologic complet presupune, în primul rând, o anestezie care poate fi o anestezie locală (pacientul nu este adormit, sau în stare de inconştienţă, ci este treaz - colaborează cu medicii). După aceasta, se face examenul bronhoscopic propriu-zis în care se vizualizează arborele bronşic (în special plămânii pe dinăuntru) cu ajutorul bronhoscoapelor.

Bronhoscoapele sunt de mai multe dimensiuni: pentru copii şi pentru adulţi. Dr. Mihai Alexe ne spune că singurul care ar trebui să ia în considerare bronhoscopia este medicul; fie cel de medicină generală, fie medic specialist din altă specialitate, dar mai ales medicul specialist pneumolog. Ei sunt cei care urmează să trimită pacienţii la bronhoscopie. Cele mai frecvente boli diagnosticate sunt: cancerul (cancerul bronhopulmonar), tuberculoza, fibrozele pulmonare, corpi străini, diverse afecţiuni sechelare - cicatriciale, după alte afecţiuni, plus o parte din bolile profesionale. Aici se efectuează aspirate bronşice, brosaje, biopsii bronşice, lavaje bronhoalveolare.

Dr. Veronica Siteavu, medic specialist pneumolog

Dr. Veronica Siteavu ne spune că diagnosticul în cazul astmului bronşic se pune pe baza manifestărilor clinice, a istoricului medical al pacientului şi a spirometriei (măsurarea capacităţii respiratorii). Medicii folosesc diferite teste pentru diagnosticarea astmului bronşic şi cauzelor sale. Pot fi necesare un examen fizic complet, teste respiratorii şi alergice. Medicul va poate recomanda să faceţi un test de măsurare a debitului expirator, acasă, pentru a determina dacă există o predispoziţie pentru crize, în scopul eliminării eventualelor cauze. Fiind vorba de o boală alergică, pacientul e bine să îşi ia următoarele măsuri de prevenire: să evite pe cât posibil să inhaleze particulele care-i declanşează criza, de asemenea măsurile de igienă trebuie să fie destul de stricte. La nivel mondial s-au dezvoltat programe speciale pentru prevenirea astmului bronşic, având în vedere că incidenţa în ultimii 30 de ani s-a dublat, atât la copii, cât şi la adulţi. Majoritatea tratamentelor pentru astm cuprind scheme medicamentoase. Medicamentele pentru astm se împart în 2 categorii: cele care se iau continuu, pentru a preveni crizele, şi cele care se folosesc pentru a ameliora simptomele în timpul crizei.

Astmul bronşic - Aspecte generale - Partea I

Dr. Veronica Siteavu, medic specialist pneumolog

Astmul bronşic este o boală cronică inflamatorie a căilor respiratorii superioare. Pe fondul inflamaţiei cronice din bronhii se produc episodic crize - spasme ale bronhiilor, care se îngustează brusc şi pacientul simte ca se sufocă, îi este mai greu să expire decât să inspire aer, se aud şuierături la respiraţie. Crizele de sufocare sunt însoţite de tuse, pacienţii având impresia că "îi strânge pieptul". Această inflamaţie cronică apare în timp, după o expunere prelungită la un anumit alergen: infecţios, chimic, profesional (morărit, minerit, industria forestieră). Nu toate persoanele care sunt expuse la acelaşi alergen fac astm bronşic, deci trebuie să existe şi o susceptibilitate genetică, aşa zisa atopie ereditară (rinite alergice, eczeme, conjunctivite alergice). Factorii declanşatori, ne spune dr. Veronica Siteavu, sunt alergenii de tip extrinsec: puful de plop, polen, poluanţi de zi cu zi, expunerea profesională la anumite noxe şi substanţe, infecţiile virale, frigul, chiar şi starea sentimentală, emoţii puternice, stres.

Astmul Bronşic - Diagnostic, tratament şi prevenire - Partea a II-a