-
Bolile psihice majore - Conditii de transmitere ereditară
Dr. Maria Grigoroiu – Şerbănescu, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
Bolile psihice majore (schizofrenia, boala maniaco – depresivă, depresia majoră unipolară, boala obsesiv compulsivă şi unele tulburări de personalitate) au o puternică componentă genetică. Marile tulburări psihice sunt determinate de existenţa unei predispoziţii care poate izbucni în contextul unei acţiunii unor factori de stres.
În ştiinţa genetică funcţionează conceptul de eritabilitate, explică dr. Maria Grigoroiu Şerbănescu, care indică măsura în care factorii genetici contribuie la declanşarea şi transmiterea unei tulburări.
Riscurile de transmitere a bolilor psihice majore sunt variabile în funcţie de tipul afecţiunii. Astfel, în cazul schizofreniei, atunci când doar unul dintre părinţi este afectat, riscul pentru copil de a moşteni boala este, în medie, de 13%. Dacă ambii părinţi sunt bolnavi, atunci riscul creşte până la 40%.
Boala maniaco – depresivă are, de asemenea, o puternică componentă genetică. Dacă unul dintre părinţi este afectat, copiii au un risc mediu de 20%. Totodată, în cazul acestei afecţiuni, riscurile de transmitere sunt dependente de vârsta de debut a bolii. Atunci când boala maniaco – depresivă apare sub vârsta de 25 de ani, descendenţii au un risc suplimentar de a se îmbolnăvi. Totodată, riscul de apariţie a bolii depinde şi de partea parentală transmiţătoare. Atunci când transmisia este pe linie paternă, riscul este mai mare, iar vârsta de apariţie a bolii este mult mai mică.
Depresia majoră are un debut mai tardiv. Atunci când boala debutează la părinte sub 40 de ani, există un risc de 10 – 12% pentru copii de a face aceeaşi afecţiune. Dacă boala apare după 40 de ani, atunci riscul este mai mic – 7%.
-
Atacul de panică - tulburare de tip anxios
Conf. dr. Radu Mihăilescu, Director Medical Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”
Anxietatea face parte din spectrul trăirilor psihologice normale, funcţionând, de multe ori, drept un mecanism de apărare şi permiţând orientarea către un stimul din exterior care urmează a fi evaluat.
Pe de altă parte, anxietatea poate fi fie o trăsătură structurală, fie o stare trecătoare, provocată de anumiţi factori. Există mai multe specii de tulburării ale anxietăţii: tulburare de anxietate generalizată, tulburare de anxietate paroxistă, tulburare de stres post-traumatic, tulburare obsesiv – compulsivă sau tulburare de adaptare de tip anxios.
Atacurile de panică sunt atacuri recurente de anxietate paroxistă care se manifestă prin palpitaţii, senzaţie de sufoacare, ameţeli, constricţie toracică şi prin apariţia diferitor probleme digestive. Cel care suferă un atac de panică are o teamă paroxistică de a nu muri sau de a nu înnebuni.
Atacul de panică este provocat, de cele mai multe ori, de serotonină. Se întâmplă, însă, ca o astfel de afecţiune să fie provocată şi de o concentraţie crescută de bioxid de carbon în atmosferă sau de anumite fobii.
-
Cauzele instalarii depresiei si modalitati de preventie
Prof. dr. Dan Prelipceanu, Director cercetare – dezvoltare, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
Depresia este o tulburare atribuită sferei afective a vieţii psihice umane, care constă în pierderea plăcerii de a efectua orice activitate considerată, în mod normal, a fi atrăgătoare. Depresia se manifestă printr-o stare de tristeţe profundă, conştientizată sau nu de către individ. Apar, de asemenea, simptome precum modificările de apetit (scăderea sau creşterea poftei de mâncare), diminuarea greutăţii corporale, stări de tulburare de comportament, inhibare, mişcări lente, lipsă de energie, stare de oboseală, scăderea puterii de concentrare şi gânduri pesimiste care pot duce, mai apoi, la planuri şi tentative de suicid.
Cauzele care duc la apariţia depresiei sunt fie modificările volumetrice ale structurilor creierului, fie pierderi de monoamini, care duc la o letoare a activităţii creierului. Factorii psihociali pot fi, de asemenea, cauze ale instalării depresiei. Stresul, pierderea unei persoane dragi sau existenţa unei traume psihice majore pot contribui la declanşarea acestei afecţiuni.
Tratamentul depresiei constă în administrarea de medicamente antidepresive şi a altor tipuri de medicamente care cresc intensitatea antidepresivelor. Succesul terapeutic depinde de adecvarea tratamentului la forma de depresie şi de individualizarea tratamentului la pacient.
-
Depresia - diagnoza si tratament
Prof. dr. Dan Prelipceanu, Director Cercetare – Dezvoltare, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia”
Diagnosticul depresiei poate fi stabilit în funcţie de simptomele clinice ale pacientului. Medicul psihiatru sau medicul de familie avizat, care cunoaşte criteriile stabilirii diagnosticului, va depista depresia cu relativă uşurinţă. Totodată, există scale de depresie care cuantifică, în scoruri şi cifre stabilite pe trepte de intensitate, gradul de instalare al bolii.
Tratamentul depresiei constă în administrarea de medicamente antidepresive şi a altor tipuri de medicamente care cresc intensitatea antidepresivelor. Succesul terapeutic depinde în funcţie de adecvarea tratamentului la forma de depresie şi de individualizarea tratamentului la pacient.
În lipsa unui tratament corespunzător, depresia se cronicizează, ducând la apariţia unor complicaţii precum scăderea randamentului în muncă, disfuncţii familiale, stări permanente de rău psihic şi fizic şi chiar suicid.
Persoanele predispuse la apariţia depresiei sunt cele care prezintă o vulnerabilitate genetică, care provind din familii în care au existat cazuri de depresie majoră, cei care au unele boli endocrine, insuficienţe precum cea hepatică sau renală, tulburări organice sau somatice.
La persoanele predispuse la depresie, prevenirea bolii se face prin conştientizarea posibilităţii apariţiei afecţiunii şi adresarea către un medic specialist. Principala modalitate de prevenire a depresie este rezolvarea micilor disfuncţii cotidiene generate de stres.
-
Sindromul oboselii cronice - Tratament
Serialul “Sindromul oboselii cronice, o afecţiune a omului modern”. Episodul II “Sindromul oboselii cronice – opţiuni de tratament”
Prof. univ. dr. Florin Tudose
Prof. univ. dr. Florin Tudose dezbate modalităţile de diagnosticare şi tratament ale acestei afecţiuni. Diagnosticul de sindrom de oboseală cronică este dificil de stabilit, din cauza simptomelor care pot fi cu uşurinţă asociate altor boli.
Opţiunile de tratament sunt legate de următorii factori: necesitatea de a exclude alte afecţiuni posibile; realizarea unei analize profunde a stilului de viaţă şi a comportamentului pacientului. Tratamentul sindromului de oboseală cronică este un tratament al simptomelor ce cuprinde antiinflamatoare nesteroidiene (ex: ibuprofen pentru durerile musculare şi febră) şi preparate antihistaminice pentru alergii. Mai mult decât atât, medicii recomandă adoptarea unui regim de viaţă sănătos, cu o dietă echilibrată, cu practicarea unui tip de exerciţii fizice uşoare care să nu extenueze pacientul şi cu evitarea situaţiilor cauzatoare de stres.
Sindromul oboselii cronice - Prevenire - Partea a III-a
-
Sindromul oboselii cronice - Prevenire
Serialul “Sindromul oboselii cronice, o afecţiune a omului modern”. Episodul III “Sindromul oboselii cronice – prevenire"
Prof. univ. dr. Florin Tudose
În ultimul episod al seriei, prof. univ. dr. Florin Tudose face câteva recomandări despre cum putem realiza prevenirea sindromului oboselii cronice. Se recomandă un mic dejun consistent şi servirea mesei la ore regulate în timpul zilei pentru menţinerea energiei optime, exerciţiu fizic, renunţarea la fumat, cafea şi băuturi carbogazoase. Dr. Florin Tudose sfătuieşte pacienţii care consideră că suferă de acest sindrom să nu se sperie şi să fie conştienţi de faptul că este imperios necesar ca sindromul oboselii cronice să fie diagnosticat corect, doarece acesta poate releva existenţa unei alte boli care să strice calitatea vieţii individului.
Metodele de prevenire se referă foarte des la stilul de viaţă al pacientului şi la capacitatea organismului lui de a face faţă situaţiilor stresante sau diferitelor afecţiuni. Sindromul oboselii cronice poate fi atenuat tocmai prin armonizarea stilului de viaţă şi prin adoptarea unei diete echilibrate. Tratamentul medicamentos al sindromului oboselii cronice nu face decât să amelioreze unele dintre simptome.
Sindromul oboselii cronice - Caracteristici generale - Partea I
-
Sindromul oboselii cronice - Caracteristici generale
Serialul “Sindromul oboselii cronice, o afecţiune a omului modern”. Episodul I “Sindromul oboselii cronice – Caracteristici generale”
Prof. univ. dr. Florin Tudose
Prof. Univ. Dr. Florin Tudose ne spune că sindromul oboselii cronice este o tulburare care se caracterizează în primul rând printr-o constantă senzaţie de oboseală profundă, la care se asociază o serie de simptome fizice, sistemice şi psihologice şi care afectează activitatea obişnuită a individului, prin slăbiri frecvente ale organismului. Simptomele sindromului de oboseală cronică se confundă cu un număr enorm de mare de boli şi sindroame, cu debutul unor suferinţe organice, sau cu perioada de convalescenţă. La majoritatea pacienţilor se constată o depresie uşoară, asociată cu manifestări precum: senzaţie perpetuă de oboseală, mai ales oboseală matinală, tulburări ale ritmului alimentar manifestate prin lipsa poftei de mâncare, stare generală proastă, concentrare dificilă, scăderea libidoului sexual, tendinţa de a ne îmbolnăvi uşor de infecţii, viroze.
Diagnosticul de sindrom de oboseală cronică este dificil de stabilit, din cauza simptomelor care pot fi cu uşurinţă asociate altor boli.
Sindromul oboselii cronice - Tratament - Partea a II-a
-
Atacuri de panică
Dr. Ionescu Mihăiţă E. Radu, ne vorbeşte despre ce este, cât durează şi care sunt semnele şi simptomele unui atac de panică. De asemenea, emisiunea abordează factorii de risc şi atenuatori şi, cel mai important, cum se poate gestiona pe moment un atac de panică şi ce strategii pot fi adoptate de o persoană ce suferă de această tulburare.
Atacul de panică reprezintă o tulburare paroxistică, un sentiment însoţit de teamă asociat cu simptome care deranjează subiectul: cefalee, palpitaţie, constricţie toracică, senzaţie de defecaţie, nevoia stringentă de a urina, senzaţia alternativă de cald-rece, tremur şi transpiraţie la nivelul extremităţilor, dureri musculare.
Orice persoană poate să facă atac de panică, dar este mai pregnant la persoanele care suferă de o boală cronică (ex.: cancer) sau la persoanele care trăiesc sub stres.
Tratamentul atacurilor de panică se realizează prin psihoterapie sau farmacoterapie, însă se recomandă pacientului să facă exerciţii de respiraţie sau să-şi deturneze atenţia către un eveniment plăcut pe care să-l fixeze pentru a uita de cauzele atacului de panică.
-
Adhd - Simptome şi factori de risc
Conf. dr. Iuliana Dobrescu, şef Clinică de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului a U.M.F Carol Davila Potrivit prof. dr. Iuliana Dobrescu simptomele de bază ale ADHD sunt hiperactivitatea, impulsivitatea şi deficitul de atenţie, cu menţiunea că acestea diferă în perioada adolescenţei, când cei care suferă de acest sindrom sunt mai degrabă impulsivi. De doi ani există criterii internaţionale de observaţie care pot determina dacă persoana în cauză suferă sau nu de ADHD.
Simptomele ADHD-ului pot apărea chiar din primele luni de viaţă ale copilului. Diagnosticul precoce de ADHD este esenţial pentru a ajuta la înţelegerea problemei şi poate avea un rol hotărâtor în eficienţa tratamentului. Atunci când sugarul este agitat, doarme puţin, plânge des şi prezintă simptome apropiate colicilor abdominali, este bine ca părinţii să se adreseze unui specialist deoarece există posibilitatea ca sugarul să aibă ADHD.
Pe lângă aceste simptome, care sunt uşor sesizabile dacă părinţii monitorizează atent activitatea copiilor şi adolescenţilor, mai pot exista şi altele care sunt reliefate prin teste speciale care analizează şi evaluează comportamentul. ADHD este prezent atunci când un copil este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.
Adhd - Manifestarea la vârsta adultă - Partea a III-a
-
Adhd - Manifestarea la vârsta adultă
Conf. dr. Iuliana Dobrescu, şef Clinică de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului a U.M.F Carol Davila
ADHD-ul este o tulburare de comportament, o afecţiune de tip neurobiologic, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini, fiind afectată capacitatea individului de a se controla.
Printre principalele cauze ale ADHD, prof. dr. Iuliana Dobrescu menţionează o dereglare în funcţionarea mecanismelor inhibitorii, la cei afectaţi observându-se o cantitate insuficientă de dopamină.
Din episodul al treilea al serialului “Atenţie la deficitul de atenţie”, coordonat de dr. Iuliana Dobrescu, aflăm că la maturitate simptomele se atenuează, 85% dintre adulţi întrunind doar o parte dintre acestea. Adulţii cu ADHD care au rămas netrataţi pot deveni persoane cu probleme de adaptare socială, cu dificultăţi în păstrarea locului de muncă sau cu tulburări afective (depresie). Sindromul ADHD poate fi asociat cu alte boli mintale (comorbidităţi) precum ticuri, tulburări de învăţare sau tulburări afective şi anxioase, deşi este posibil că tulburările afective să nu se manifeste înainte de adolescenţă sau de vârsta adultă.
Adhd - Consiliere şi tratament - Partea a IV-a
|
|
