-
Cum depasim criza varstei de mijloc
Criza vârstei de mijloc este criza ce afectează categoria de vârstă 40-50 de ani.
Criza vârstei de mijloc, la fel ca şi alte tipuri de criză, provoacă tulburări de atenţie, tulburări de memorie, stări de iritabilitate, de nervozitate, oboseală, scăderea libidoului şi a tonusului general.
“Criza vârstei de mijloc apare deoarece etapa 40-50 de ani este una în care începem să conştientizăm idea morţii, în primul rând. În al doilea rând, la această vârstă se întâmplă foarte des să avem copii adolescenţi, fapt ce duce la apariţia binecunoscutelor conflicte între generaţii. Copiii încep să se îndepărteze de părinţi, mamele fiind de multe ori cele mai afectate de acest aspect deoarece au senzaţia că pierd iubirea copilului”, a explicat Cristina Fülöp, psiholog clinician în cadrul Clinicii Academica.
Criza vârstei de mijloc este determinată şi de faptul că începem să pierdem persoane din anturaj – părinţi, mătuşi, unchi, prieteni vechi de familie care încep, pe rând, să dispară.
“Vârsta de mijloc este o vârstă de bilanţ. Acum începem să ne uităm la ce am realizat şi la ce mai avem de făcut pentru că, deşi avem foarte multe resurse, nu mai avem foarte mult timp la dispoziţie”, potrivit psihologului clinician din cadrul Clinicii Academica, Cristina Fülöp.
Criza vârstei de mijloc poate fi însă depăşită, potrivit specialiştilor de la Clinica Academica. Aceştia afirmă că, pentru depăşirea crizei, trebuie să cumulăm toate resursele de care dispunem pentru că este foarte important să ne folosim de ele şi să le stimulăm. Sportul este o astfel de resursă care poate fi folosită pentru a descărca o parte din tensiunile acumulate.
-
Cum depasim crizele sentimentale
“Criza sentimentală este specifică nouă oamenilor şi probabil că fiecare dintre noi a traversat cel puţin o astfel de criză. Criza sentimentală poate fi mai profundă sau mai puţin profundă, în funcţie de vârstă, momentul în care a avut loc şi implicaţiile emoţionale”, a explicat Cristina Fülöp, psihoterapeut în cadrul Clinicii Academica.
Criza sentimentală nu se manifestă strict la nivel psihic, ea având şi manifestări fizice. Simptomele fizice ale crizei sentimentale sunt: tulburarea de atenţie, tulburarea de memorie, scăderea tonusului, instalarea stării de oboseală şi de iritabilitate.
“Depăşirea crizei sentimentale se face prin încercarea de ocupare a timpului şi a minţii cu alte lucruri. Persoanele care au suferit o pierdere şi a cum se află în plină criză sentimentală trebuie să ştie că la ieşirea dintr-o relaţie fiecare dintre noi se confruntă cu o perioadă de doliu la fel ca la pierderea efectivă a cuiva drag”, a afirmat psihoterapeutul Cristina Fülöp, din cadrul Clinicii Academica.
Depăşirea crizei sentimentale se face mult mai uşor cu ajutorul unui psihoterapeut. Demersul psihoterapeutic este unul de echipă în care cel mai mare efort îl face cel aflat în faţa psihologului. El este cel care, în primă fază, realizează că are o problemă şi că are nevoie de ajutor de specialitate pentru a o depăşi.
“Psihoterapia înseamnă muncă de echipă în care ajutorul este dat de către psihoterapeut prin faptul că arată o altă perspectivă a lucrurilor. Suntem obişnuiţi să vedem, să gândim, să simţim într-un anumit fel. Psihologul ne arată o altă perspectivă prin care putem privi realitatea”, a explicat psihoterapeutul Clinicii Academica.
-
Cum învingem teama de a merge la medic – Sfatul psihologului
Teama şi chiar ruşinea de a merge la medic îi face pe mulţi bolnavi să apeleze prea târziu la specialişti, deşi multe dintre afecţiunile de care suferă ar putea fi tratate cu o mai mare uşurinţă dacă prezenţa la medic s-ar face încă de la primele simptome.
“Teama şi ruşinea sunt prezente în proporţii variabile în determinarea reţinerii oamenilor de a se adresa la un specialist. Dacă cineva îşi rupe piciorul el va merge la medic cu multă teamă şi cu mult mai puţină ruşine. Este vorba despre o categorie de boli în care teama primează. În alte afecţiuni, ruşinea atinge cote maxime. Este vorba despre bolile organice în care organele afectate au o încărcătură simbolică foarte mare: organele genitale, inima”, a explicat Ioana Tempea, psiholog, lector univ., Facultatea de Psihologie, Universitatea Ecologică.
Educaţia este unul dintre cei mai importanţi factori care duc la apariţia pudorii faţă de medic. “Părinţii, neavând informaţii, nu transmit copilului conştiinţa faptului că întregul corp este format din elemente care trebuie să fie la fel de bine valorizate şi conştientizate, că fiecare organ este la fel de important”, a afirmat psihologul. Potrivit acesteia, este nevoie în rândul medicilor de o pregătire psihologică mai serioasă în sensul în care nu trebuie abordat la fel un om cu educaţie precară, faţă de unul cu o educaţie mai avansată.
Ruşinea de a merge la medic are la bază însă ruşinea faţă de propria persoană. Pentru a învinge această pudoare, pacienţii trebuie să aibă în primul rând o privire mult mai relaxată asupra propriului corp şi asupra afecţiunilor care pot exista.
-
Copiii sunt florile Pamantului
1.”Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire şi apoi lăsat în libertate deplină” (Rudolf Steiner)
2. „Un copil exprimă părerea lui Dumnezeu că lumea ar trebui să continue” (Carl Sandburg)
3. „Copilul nu datorează părintelui viaţa ci creşterea” (Nicolae Iorga)
4. „Un copi poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucuri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte” (Paolo Coelho)
5. „Copiii sunt florile Pământului” (Autorul)
6. „Am avut şi eu momentele mele de nebunie. Dar este o anumită responsabilitate să dai exemple pozitive copiilor tăi şi acest lucru îţi influenţează alegerile în fiecare aspect al vieţii” (Andy Garcia)
7. „Copilul ajunge pentru părinţii săi după educaţia pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă” (Jean Jacques Rousseau)
8. „Copiii sunt în primul rând ai mamelor, nu întâmplător, bărbaţilor li s-au atrofiat glandelor mamare” (Valeriu Butulescu)
9. „Şi făpturile cele mai crude sunt dezarmate când li se mângâie puii” (Victor Hugo)
10. „Copiii încep prin a-şi iubi părinţii; pe măsură ce cresc încep să-i judece; iar uneori ajung sa-i ierte” (Oscar Wilde)
11. „Copiii găsesc de toate în nimic. Adulţii nimic în de toate” (Giacomo Leopardi)
12. „Un copil se naşte cu nevoia de a fi iubit şi nu trece niciodată peste ea” (Leonardo da Vinci)
13. „Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” (Leonardo da Vinci)
-
Evaluare copil autist
Autismul este o tulburare de dezvoltare, fiind considerat una dintre cele mai severe afecţiuni neouropsihiatrice ale copilăriei.
Simptomele autismului apar în prima etapă a copilărie, între 1-3 ani. Boala nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele fie nu apar fie nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni.
Psihologul Diana Cotumbeanu explică faptul că bebeluşul pare diferit chiar de la naştere: nu îi observă pe cei din jurul lor, se concentrează pe un obiect pentru o perioadă lungă de timp, este ori foarte tăcut, ori plânge foarte des. Mai târziu, când începeâ să vorbească, îşi pierde achiziţiile verbale, devine retras, autoagresiv şi nesociabil.
Odată stabilit diagnosticul, părinţii copilului învaţă cum să se descurce cu manifestările copilului, sunt sfătuiţi să înveţe diverse modalităţi de a face faţă emoţiilor, temerilor şi îngrijorărilor care apar.
Specialiştii folosesc o serie de ghiduri şi chestionare prin care încearcă să determine ce a produs întârzierea în dezvoltarea copilului respectiv. Fiecare test este personalizat şi debutează cu istoricul medical, moment în care părinţilor li se pun întrebări referitoare la dezvoltarea copilului. Pe tot parcursul evaluării, psihologul are ocazia să observe copilul autist în diferite situaţii.
-
Recuperarea şi integrarea sociala a copiilor cu autism
Autismul este o boală care se caracterizează prin scăderea capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, pacienţii având un comportament stereotipic şi repetitiv. Simptomele autismului apar de obicei înaintea vârstei de 3 ani.
Monica Munteanu, Psiholog la Centrul Sf. Mihail din cadrul Fundaţiei „Copii în dificultate” subliniază faptul că în cazul autismului sunt afectate toate ariile de dezvoltare ale unui copil. Copiii cu autism prezintă carenţe de limbaj şi de socializare. Un copil autist nu poate să îndeplinească toate cerinţele specifice unei vârste.
Monica Munteanu precizează faptul că încă nu au fost detectate cauzele care declanşează această afecţiune, autismul fiind catalogat drept o boală genetică.
Deşi nu există tratament pentru autism, noile cercetării medicale demonstrează că intervenţia precoce, efectuată în modul de comportare al pacientului, are un rol primordial în tratarea autismului.
Referitor la programele de recuperare, psihologul Monica Munteanu menţionează faptul că acestea sunt personalizate. În cadrul programelor, copilul este învăţat să identifice obiecte şi să imite. Prin aceste programe de recuperare, copilul cu autism învaţă să comunice. Pentru comunicarea non-verbală, psihologul Monica Munteanu recomandă pictogramele, datorită faptului că prin acestea se realizează un schimb de imagini între profesor şi copil.
Programele de recuperare prevăd şi terapia logopedică. Rodica Firoiu, logoped în cadrul Centrului Sf. Mihail vorbeşte despre faptul că relaţia logoped-copil autist se construieşte treptat, având în vedere faptul că aceşti copii trebuie trataţi asemenea unor copii normali.
Logopedul Rodica Firoiu precizează faptul că terapia logopedică presupune întâi de toate o evaluare psihologică, apoi o evaluare logopedică , după care urmează programul de recuperare personalizat.
-
Modalitati de sprijin ale consumatorilor de droguri
Prof. dr. Ruxandra Răşcanu, Universitatea Bucureşti
Cei mai buni specialişti în materie de a trata toxico-dependenţa sunt psihiatrii. Tratamentul în clinici nu durează niciodată mai mult de 20 de zile. Ulterior, pacientul va trebui să rămână în tratamentul psihoterapeutic al unui specialist care să-l mobilizeze şi să-l motiveze să vină la terapie. Cel mai bine funcţionează terapiile cognitive comportamentale. În astfel de situaţii, este nevoie şi de ajutorul familiei.
În multe cazuri, reintegrarea în societate a consumatorului de droguri este dificilă. Tratamentele sunt complicate, costisitoare şi delicate. Cu toate acestea, există şi situaţii în care consumatorii de droguri au reuşit, cu ajutorul tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic, să renunţe la substanţele stupefiante şi să înceapă o viaţă normală.
Dependentul de droguri este o persoană cu mari carenţe pe plan afectiv. Aceştia sunt persoane neîmplinite, nemulţumite, cărora li s-au tăiat speranţele şi care nu mai aşteaptă mare lucru de la viaţă. Din acest motiv, cu greu pot fi reintegraţi social.
-
Prevenirea consumului de droguri si integrarea socio-profesionala a consumatorilor
Riscul de a reveni în rândul dependenţilor de droguri este foarte mare, mai ales dacă persoana respectivă nu a fost sinergic tratată (printr-un tratament medicamentos şi unul psihologic, tratament ce poate dura între un an şi jumătate şi doi ani). Subiectul încearcă să se abţină, dar se poate produce sevrajul (starea de a se abţine atunci când nu are drogul respectiv, sau când, în mod voluntar renunţă pentru o anumită perioadă). Toate organele interne (ficatul şi rinichiul) metabolizează produşii într-o anumită manieră; dependenţa începe să fie dată în plan biologic şi atunci lui îi lipseşte ca aerul acea doză minimă pe care o ingerează pentru a scăpa de acea senzaţie de rău. Acea ultimă doză care se introduce în organism este de natură să stingă dorinţa imperioasă de a consuma. Există şi la noi în ţară centre de metadonă, metadona fiind un produs care încearcă să-l ţină pe dependent pe un platou fără să facă salturi foarte mari. Tratamentul cu metadonă este un tratament de susţinere, este foarte necesar, dar trebuie făcut cu mare grijă; trebuie urmăriţi dacă într-adevăr iau aceste tablete - pentru că de altfel ei le pot aduna şi când ajung să aibă 16-20, le iau ca şi când ar fi drogul respectiv.
A preveni este întotdeauna mai uşor decât a trata. Din nefericire, acţiunile de tip preventiv nu sunt corelate şi bine structurate de aşa manieră încât să ajungă unde trebuie. Ar trebui ca de la vârste foarte fragede să li se explice copiilor că a consuma un drog se traduce prin nişte modificări mari la nivelul organelor interne şi prin posibilitatea de a contacta boli care vor afecta sistemul nervos central, iar când sistemul nervos central – care dirijează toate organele - cedează, poţi ajunge cu uşurinţă dependent. Prof. dr. Ruxandra Rășcanu ne spune că cel mai bine ar fi ca în toate şcolile din ţară să existe persoane care să se ocupe şi de copii care tind să alunece spre dependenţa de droguri. Cea mai bună modificare comportamentală s-a observat în locurile în care foşti dependenţi de droguri vin să povestească cum a fost viaţa lor până atunci şi ce au făcut să se lase de droguri, cât a fost de greu şi ce fac în prezent. Dacă dorim să reducem numărul dependenţilor de droguri trebuie să folosim toate pârghiile: de informare prin diverse modalităţi (panouri, conferinţe, expuneri, filme); focus-grupuri, etc.
-
Adolescentul si consumul de droguri
Prof. dr. Ruxandra Răşcanu, Universitatea din Bucureşti
Principalii factori influenţează consumul de droguri în rândul adolescenţilor sunt imitaţia, lipsa afecţiunii în familie, existenţa unei familii destrămate sau monoparentale şi, de asemenea, statutus biologic al tânărului.
Tânărul consumator de droguri este iritabil, irascibil, nu are poftă de mâncare, nu se implică în niciun fel de activitate, părul îi devine din ce în ce mai friabil, are miros metalic, se rupe uşor, iar tegumentele îşi schimbă culoarea de la gălbui la gri-pământiu. Potrivit doamnei profesor Ruxandra Răşcanu, acestea ar trebui să fie principalele semne pe care un părinte ar trebui să le urmărească.
În cazul în care părintele descoperă că adolescentul său consumă droguri, acesta ar trebui să apeleze, în primul rând, la ajutorul unui specialist care să-l ghideze într-un mod corect către calea terapeutică. De asemenea, părintele ar trebui să fie aproape de copilul consumator de droguri, să îl sprijine moral şi să înţeleagă faptul că acesta traversează o perioadă dificilă.
-
Stresul
Dr. Augustin Cambosie, psiholog clinician, vicepreşed. Federaţia Română de Psihoterapie.
Stresul poate fi definit ca orice factor provenit din mediul exterior, menit să scoată organismul din starea de echilibru, altfel spus din homeostazie: frigul, căldura, volumul de muncă etc.
În ciuda convingerilor generale, stresul nu este neapărat ceva negativ, deoarece modul nostru de acţiune este de permanentă adaptare la situaţii noi, la rezolvarea unor conflicte - avem nevoie de stres pentru a ne dezvolta, afirmă dr. Augustin Cambosie.
Cauzele externe ale stresului - poluarea, poluarea fonică, alimentele care conţin aditivi şi coloranţi şi cele interne, psihologice (ex.: cearta, divorţul, sarcinile de serviciu care nu pot fi duse la îndeplinire, despărţirea, boala) determină un dezechilibru în organismul uman.
Simptomele prin care se manifestă stresul sunt: creşterea frecvenţei respiratorii în vederea oxigenării ţesuturilor, creşterea tonusului muscular, creşterea frecvenţei cardiace, amplificarea activităţii metabolice la nivelul organelor excretorii.
