Psihologie

Un articol despre ce este astenia de primăvară puteţi citi aici.

Autismul este o tulburare a creierului care interferează adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Semnele autismului se dezvoltă aproape îndotdeauna înaintea împlinirii vârstei de 3 ani, deşi aceasta afecţiune este uneori diagnosticată abia mai târziu. Totuşi, într-un mic număr de cazuri există o perioadă de dezvoltare normală urmată de o regresie şi de manifestarea simptomelor autiste.

În general, simptomele se schimbă odată cu dezvoltarea şi se pot îmbunatăţi considerabil. Pentru aceasta, copilul cu autism are nevoie de sprijinul familiei, dar mai ales de cel al psihologului. Şi asta deoarece şi el are dreptul la copilărie şi la o viaţă demnă. Primul pas ce trebuie făcut este evaluarea micuţului, spune psihologul clinician, Nicoleta Burlacu.

În România, numărul cazurilor de autism, este în continuă creștere, motiv pentru care Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Generală Protecţia Copilului şi Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România au demarat proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă! - program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist”. 

La conferinţa de presă care a anunţat lansarea proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă!”, în data de 19 ianuarie 2011, au participat Adelaide Tarpan, manager de proiect şi reprezentant al RAA, dr. Mihaela Ştefănescu, coordonator naţional al proiectului, Elena Tudor, reprezentant DGAPC şi Andreea Sorescu, mamă a unui copil cu tulburare de spectru autist şi preşedinte al Asociaţiei Învingem Autismul şi Raluca Anton, psiholog formator.

Teama şi chiar ruşinea de a merge la medic îi face pe mulţi bolnavi să apeleze prea târziu la specialişti, deşi multe dintre afecţiunile de care suferă ar putea fi tratate cu o mai mare uşurinţă dacă prezenţa la medic s-ar face încă de la primele simptome.

“Teama şi ruşinea sunt prezente în proporţii variabile în determinarea reţinerii oamenilor de a se adresa la un specialist. Dacă cineva îşi rupe piciorul el va merge la medic cu multă teamă şi cu mult mai puţină ruşine. Este vorba despre o categorie de boli în care teama primează. În alte afecţiuni, ruşinea atinge cote maxime. Este vorba despre bolile organice în care organele afectate au o încărcătură simbolică foarte mare: organele genitale, inima”, a explicat Ioana Tempea, psiholog, lector univ., Facultatea de Psihologie, Universitatea Ecologică.

Educaţia este unul dintre cei mai importanţi factori care duc la apariţia pudorii faţă de medic. “Părinţii, neavând informaţii, nu transmit copilului conştiinţa faptului că întregul corp este format din elemente care trebuie să fie la fel de bine valorizate şi conştientizate, că fiecare organ este la fel de important”, a afirmat psihologul. Potrivit acesteia, este nevoie în rândul medicilor de o pregătire psihologică mai serioasă în sensul în care nu trebuie abordat la fel un om cu educaţie precară, faţă de unul cu o educaţie mai avansată.

Ruşinea de a merge la medic are la bază însă ruşinea faţă de propria persoană. Pentru a învinge această pudoare, pacienţii trebuie să aibă în primul rând o privire mult mai relaxată asupra propriului corp şi asupra afecţiunilor care pot exista.
 

1.”Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire şi apoi lăsat în libertate deplină” (Rudolf Steiner)

2. „Un copil exprimă părerea lui Dumnezeu că lumea ar trebui să continue” (Carl Sandburg)

3. „Copilul nu datorează părintelui viaţa ci creşterea” (Nicolae Iorga)

4. „Un copi poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucuri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte” (Paolo Coelho)

6. „Am avut şi eu momentele mele de nebunie. Dar este o anumită responsabilitate să dai exemple pozitive copiilor tăi şi acest lucru îţi influenţează alegerile în fiecare aspect al vieţii” (Andy Garcia)

7. „Copilul ajunge pentru părinţii săi după educaţia pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă” (Jean Jacques Rousseau)

8. „Copiii sunt în primul rând ai mamelor, nu întâmplător, bărbaţilor li s-au atrofiat glandelor mamare” (Valeriu Butulescu)

9. „Şi făpturile cele mai crude sunt dezarmate când li se mângâie puii” (Victor Hugo)

10. „Copiii încep prin a-şi iubi părinţii; pe măsură ce cresc încep să-i judece; iar uneori ajung sa-i ierte” (Oscar Wilde)

11. „Copiii găsesc de toate în nimic. Adulţii nimic în de toate” (Giacomo Leopardi)

12. „Un copil se naşte cu nevoia de a fi iubit şi nu trece niciodată peste ea” (Leonardo da Vinci)

13. „Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” (Leonardo da Vinci)

Autismul este o tulburare de dezvoltare, fiind considerat una dintre cele mai severe afecţiuni neouropsihiatrice ale copilăriei.

Simptomele autismului apar în prima etapă a copilărie, între 1-3 ani. Boala nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele fie nu apar fie nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni.

Psihologul Diana Cotumbeanu explică faptul că bebeluşul pare diferit chiar de la naştere: nu îi observă pe cei din jurul lor, se concentrează pe un obiect pentru o perioadă lungă de timp, este ori foarte tăcut, ori plânge foarte des. Mai târziu, când începeâ să vorbească, îşi pierde achiziţiile verbale, devine retras, autoagresiv şi nesociabil.

Odată stabilit diagnosticul, părinţii copilului învaţă cum să se descurce cu manifestările copilului, sunt sfătuiţi să înveţe diverse modalităţi de a face faţă emoţiilor, temerilor şi îngrijorărilor care apar.

Specialiştii folosesc o serie de ghiduri şi chestionare prin care încearcă să determine ce a produs întârzierea în dezvoltarea copilului respectiv. Fiecare test este personalizat şi debutează cu istoricul medical, moment în care părinţilor li se pun întrebări referitoare la dezvoltarea copilului. Pe tot parcursul evaluării, psihologul are ocazia să observe copilul autist în diferite situaţii.

Autismul este o boală care se caracterizează prin scăderea capacităţii de a interacţiona pe plan social şi de a comunica, pacienţii având un comportament stereotipic şi repetitiv. Simptomele autismului apar de obicei înaintea vârstei de 3 ani.

Monica Munteanu, Psiholog la Centrul Sf. Mihail din cadrul Fundaţiei „Copii în dificultate” subliniază faptul că în cazul autismului sunt afectate toate ariile de dezvoltare ale unui copil. Copiii cu autism prezintă carenţe de limbaj şi de socializare. Un copil autist nu poate să îndeplinească toate cerinţele specifice unei vârste. 

 Monica Munteanu precizează faptul că încă nu au fost detectate cauzele care declanşează această afecţiune, autismul fiind catalogat drept o boală genetică.

Deşi nu există tratament pentru autism, noile cercetării medicale demonstrează că intervenţia precoce, efectuată în modul de comportare al pacientului, are un rol primordial în tratarea autismului.

Referitor la programele de recuperare, psihologul Monica Munteanu menţionează faptul că acestea sunt personalizate. În cadrul programelor, copilul este învăţat să identifice obiecte şi să imite. Prin aceste programe de recuperare, copilul cu autism învaţă să comunice. Pentru comunicarea non-verbală, psihologul Monica Munteanu recomandă pictogramele, datorită faptului că prin acestea se realizează un schimb de imagini între profesor şi copil.

Programele de recuperare prevăd şi terapia logopedică. Rodica Firoiu, logoped în cadrul Centrului Sf. Mihail vorbeşte despre faptul că relaţia logoped-copil autist se construieşte treptat, având în vedere faptul că aceşti copii trebuie trataţi asemenea unor copii normali.

Logopedul Rodica Firoiu precizează faptul că terapia logopedică presupune întâi de toate o evaluare psihologică, apoi o evaluare logopedică , după care urmează programul de recuperare personalizat.

Prof. dr. Ruxandra Răşcanu, Universitatea Bucureşti

Cei mai buni specialişti în materie de a trata toxico-dependenţa sunt psihiatrii. Tratamentul în clinici nu durează niciodată mai mult de 20 de zile. Ulterior, pacientul va trebui să rămână în tratamentul psihoterapeutic al unui specialist care să-l mobilizeze şi să-l motiveze să vină la terapie. Cel mai bine funcţionează terapiile cognitive comportamentale. În astfel de situaţii, este nevoie şi de ajutorul familiei.

În multe cazuri, reintegrarea în societate a consumatorului de droguri este dificilă. Tratamentele sunt complicate, costisitoare şi delicate. Cu toate acestea, există şi situaţii în care consumatorii de droguri au reuşit, cu ajutorul tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic, să renunţe la substanţele stupefiante şi să înceapă o viaţă normală.

Dependentul de droguri este o persoană cu mari carenţe pe plan afectiv. Aceştia sunt persoane neîmplinite, nemulţumite, cărora li s-au tăiat speranţele şi care nu mai aşteaptă mare lucru de la viaţă. Din acest motiv, cu greu pot fi reintegraţi social.
 

Riscul de a reveni în rândul dependenţilor de droguri este foarte mare, mai ales dacă persoana respectivă nu a fost sinergic tratată (printr-un tratament medicamentos şi unul psihologic, tratament ce poate dura între un an şi jumătate şi doi ani). Subiectul încearcă să se abţină, dar se poate produce sevrajul (starea de a se abţine atunci când nu are drogul respectiv, sau când, în mod voluntar renunţă pentru o anumită perioadă). Toate organele interne (ficatul şi rinichiul) metabolizează produşii într-o anumită manieră; dependenţa începe să fie dată în plan biologic şi atunci lui îi lipseşte ca aerul acea doză minimă pe care o ingerează pentru a scăpa de acea senzaţie de rău. Acea ultimă doză care se introduce în organism este de natură să stingă dorinţa imperioasă de a consuma. Există şi la noi în ţară centre de metadonă, metadona fiind un produs care încearcă să-l ţină pe dependent pe un platou fără să facă salturi foarte mari. Tratamentul cu metadonă este un tratament de susţinere, este foarte necesar, dar trebuie făcut cu mare grijă; trebuie urmăriţi dacă într-adevăr iau aceste tablete - pentru că de altfel ei le pot aduna şi când ajung să aibă 16-20, le iau ca şi când ar fi drogul respectiv.