Info SănătateaTV.ro: Prof. dr. Gabriela Radulian, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica Prof. dr. Gabriela Radulian, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica Prof. dr. Gabriela Radulian, noul presedinte al Societatii de Neuropatie Diabetica
Marţi, 25 iul 2017      03:38

Radiologia intervenţională, una dintre cele mai noi ramuri ale medicinei

09 martie 2011    

Radiologia intervenţională este una dintre cele mai noi ramuri ale medicinei şi poate înlocui în multe cazuri intervenţiile chirurgicale ce sunt mult mai traumatizante pentru pacient. Această tehnică este puţin invazivă, timpul de spitalizare este redus la maxim două zile, iar intervenţia se realizează fără anestezie generală. Totodată, păstrând integritatea anatomică a pacientului, perioada de recuperare este mult mai scurtă, spre deosebire de o intervenţie chirurgicală clasică.

În România, radiologia intervenţională a început sub forma unui nucleu de specialişti, iar în timp s-a ajuns la câteva mii de intervenţii pe an, procedura obţinând şi recunoaştere din partea Ministerului Sănătăţii.