SănătateaTV - Televiziunea Oamenilor Sănătoşi
ticker
ticker
  • Incurbarea peniana - optiuni terapeutice Incurbarea peniana - optiuni terapeutice

     

    Dr. Sebastian Voinea, medic urolog, Institutul Clinic Fundeni

    Încurbarea peniană poate să apară în două cazuri particulare. Primul caz, cazul tipic, apare la pacienţii aflaţi în jurul vârstei de 50 de ani, care nu au avut până în prezent probleme legate de contactul sexual. Aceştia se prezintă pentru durere la nivelul penisului în erecţie asociată cu încurbarea penisului şi, destul de des, asociată cu o placă palpabilă la nivel penian. Cel de-al doilea caz, în care apare încurbarea peniană este situaţia de încurbare peniană congenitală.

    Încurbarea peniană congenitală este prezentă încă de la primele erecţii ale adolescentului, moment în care acesta observă că este diferit şi că nu poate avea o activitate sexuală specifică vârstei. Tinerii cu încurbare peniană congenitală se adresează medicului destul de târziu, atunci când vor să îşi înceapă viaţa sexuală însă nu pot deoarece penisul lor este încurbat în erecţie.

    Încurbarea peniană are cauze necunoscute. Specialiştii consideră, însă, că o posibilă explicaţie poate fi dată de prezenţa unor traumatisme. “Traumatismele se pot produce fie în timpul contactului sexual, fie ca urmare a instrumentării terapeutice a uretrei prin montarea unei sonde urinare, prin realizarea unei cistoscopii sau prin rezolvarea unui adenoma de prostată. Toate aceste traumatisme se pot vindeca cu defect ducând astfel al apariţia încurbării peniene”, a explicat dr. Sebastian Voinea, medic primar urolog în cadrul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal de la I.C. Fundeni.

    Încurbarea peniană, atât cea congenitală cât şi cea apărută ca urmare a unui defect metabolic de vindecare, nu poate fi prevenită, însă atunci când este depistată la timp ea poate fi tratată cu succces.

    Tratamentele încurbării peniene sunt numeroase. Există tratamente cu tablete orale pe bază de vitamina E sau substituenţi alimentari, injecţii în placă, radioterapie şi litotriţie pe placă. Aceste tratamente nechirurgicale au însă eficienţă redusă, motiv pentru care ele trebuie folosite numai în primele şase luni de boală, până la stabilirea exactă a unghiului încurbării peniene. După ce placa s-a calcifiat numai tratamentul chirugical mai este eficient”, a explicat dr. Sebastian Voinea, medic urolog în cadrul I.C. Fundeni.

    Tratamentul chirurgical al încurbării peniene este indicat atunci când intromisiunea nu este posibilă sau este dificilă şi dureroasă pentru parteneră. Scopul tratamentului chirurgical este îndreptarea penisului.

    Tratamentul chirurgical al încurbării peniene este de două tipuri: o tehnică presupune lungirea părţii scurte a penisului, indicată în special în cazul pacienţilor tineri, cu o erecţie foarte bună şi cu un penis de dimensiune medie, în timp ce a doua tehnică, de scurtare a părţii lungi a penisului se foloseşte în cazul pacienţilor vârstnici, care suferă de boli cardiace şi care prezintă un început de disfuncţie erectilă.

    Tratamentul chirurgical al încurbării peniene se poate realiza abia în momentul în care boala este stabilă: după şase luni în care unghiul de încurbare peniană s-a stabilizat iar erecţia nu mai este însoţită de durere.

  • Ruptura de perineu - Sfatul medicului urolog Ruptura de perineu - Sfatul medicului urolog

    Ruptura de perineu este cunoscută şi sub numele de prolaps genital, un fel de hernie care apare la nivelul perineului. Hernia organelor pelvine apare la nivelul perineului ajungând să preseze fie peretele vaginal posterior, fie peretele vaginal anterior.

    Prolapsul genital aflat în stadiul 1 poate trece de multe ori neobservat în rândul pacientelor. Acestea nu ştiu că au o ruptură de perineu la nivelul rectului sau al vezicii deoarece acest lucru nu le deranjează. La gradul 1 al rupturii de perineu nu există indicaţie chirurgicală. Astfel, pacienta trebuie să fie cea care se prezintă la medic ca urmare a prezenţei unor simptome deranjante.
    Ruptura de perineu de grad minim necesită o anumită conduită din partea pacientelor. Ele trebuie să evite constipaţia şi situaţiile care produc o creştere a presiunii la nivelul abdomenului, deoarece acestea duc la exercitarea unei presiuni asupra zonei de minimă rezistenţă - perineul. De asemenea, pacientele cu prolaps genital aflat în stadiu incipient trebuie să evite tusea cronică, activităţile fizice grele, efortul fizic, tusea, strănutul sau screamătul”, a explicat dr. Călin Chibelean, medic primar urolog la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
     
    Prolapsul genital apare mai rar la femeile tinere care nu au născut, această situaţie fiind cauzată, în principal, de apariţia unui traumatism în zona perineului. Prolapsul genital se întâlneşte, însă, frecvent la femeile în vârstă, care deşi nu au fost însărcinate şi nu au născut, pot suferi o îmbătrânire a ţesuturilor prin devenirea lor de o laxitate extremă.
     
    Ruptura de perineu, fie că este vorba despre rect sau uter, are de cele mai multe ori implicaţii la nivelul pierderii de urină, al continenţei sau al incontinenţei urinare. Astfel se explică importanţa urologului în tratarea unei femei care suferă de ruptură de perineu.
     
    Puteţi obţine mai multe informaţii referitoare la ruptura de perineu accesând următoarele materiale: Ruptura de perineu - Sfatul medicului de Familie (dr. Rodica Tănăsescu), Ruptura de perineu, Tratamentul rupturii de perineu, Implicaţiile urologice ale rupturii de perineu, Epiziotomia previne apariţia rupturii de perineu.
     

     

  • Incontinenţa urinară la femeie Incontinenţa urinară la femeie

    Incontinenţa urinară poate fi de mai multe tipuri: incontinenţă urinară de efort, incontinenţă urinară prin imperiozitate, incontinenţă urinară mixtă - ultima fiind o combinare a simptomelor primelor două afecţiuni. “Într-un procent mic există şi alte tipuri de incontinenţă urinară. Este vorba despre incontinenţa urinară care apare ca urmare a unor defecte ale tractului urinar sau a unor anomalii congenitale cu care unii dintre noi se nasc”, ne explică dr. Călin Chibelean, medic primar urolog, la Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul I.C. Fundeni.

    În urma unui studiu realizat în anul 2000, pe o populaţie de aproximativ 30.000 de respondenţi, s-a observat că incontinenţa urinară de efort este responsabilă de 50 la sută dintre cazurile de incontinenţă, iar cea mixtă de 33 la sută dintre cazuri.

    Incontinenţă urinară este adesea tratată abia atunci când afecţiunea a evoluat, deoarece majoritatea femeilor plasează această boală pe seama evoluţiei normale cauzate de trecerea anilor.

    Incontinenţă urinară este cauzată însă şi de alţi factori în afară de vârstă: de greutatea corporală, de rasă, precum şi de existenţa unor patologii la nivelul aparatului uro-genital feminin. Este vorba despre patologii precum cancerul, sarcina sau naşterea.

    Tratamentul incontinenţei urinare de efort constă în primul rând în terapie comportamentală, apoi în tratament medicamentos, pentru ca în ultimă instanţă să se apeleze la tratament chirurgical. Terapia comportamentală constă în exerciţii fizice realizate sub monitorizarea unui kinetoterapeut. Terapia fizică trebuie urmată de fiecare lăuză după momentul naşterii.

    “Tratamentul chirurgical al incontinenţei urinare este tot mai puţin invaziv, el putând fi aplicat cu succes chiar şi în cazurile în care incontinenţa urinară persistă de mai mulţi ani. În cazul în care incontinenţa urinară este asociată cu alte modificări la nivelul regiunii pelvine, precum prolapsul organelor genitale, pe lângă intervenţia chirurgicală de tratare a incontinenţei mai este nevoie şi de intervenţie chirurgicală pentru tratarea prolapsului”, a explicat dr. Călin Chibelean.
  • Infertilitatea masculina, infertilitate în cuplu Infertilitatea masculina, infertilitate în cuplu

    Infertilitatea masculină este considerată a fi una dintre principalele cauze de infertilitate în cuplu. Infertilitatea masculină este o problemă urologică ce poate avea multiple cauze: varicocelul, obstrucţia căilor de eliminare a spermei, cauze hormonale, infecţii sau cauze genetice.
    Centrul de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni, prin echipa prof. Dr. Ioanel Sinescu, asigură tratamente chirugicale împotriva unor cauze ale apariţiei infertilităţii masculine, precum varicocelul sau obstrucţia căilor de eliminare a spermei.
    Deşi infertilitatea masculină este o problemă întâlnită la toate grupele de vârstă, bărbaţii se prezintă la medic abia după vârsta de 30 de ani. “Foarte rar, aproximativ un bărbat din zece, cu vârsta sub 30 de ani, se prezintă la medical urolog pentru a se trata de infertilitate masculină. Însă, mulţi dintre aceştia nu înţeleg faptul că, atunci când o cauză este tratată mai târziu, şansele tratamentului chirurgical sunt mai slabe”, a explicat dr. Sebastian Voinea, medic primar urolog, la Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal, din cadrul I.C. Fundeni. Potrivit dr. Voinea, majoritatea pacienţilor se prezintă la urolog atunci când nu pot avea un copil, când observă la palpare prezenţa varicocelului, sau atunci când au o boală cu transmitere sexuală.
    “În Europa de Vest, în situaţia în care un cuplu este declarat infertil, după un an de activitate sexual neprotejată, primul investigat este bărbat, deoarece investigaţiile în acest caz sunt mult mai uşoare, neinvazive şi mai rapide. Astfel nu se pierde timpul cu investigaţii complicate şi invazive realizate asupra femeii ci se efectuează imediat o spermogramă”, a explicat dr. Sebastian Voinea.
    Potrivit acestuia, un bărbat este declarat 100 la sută infertil atunci când are 0 spermatozoizi în spermogramă. În cazul în care bărbatul are în spermogramă un număr scăzut de spermatozoizi, iar aceştia nu au o foarte bună mobilitate şi morfologie, acesta este diagnosticat ca a fi subfertil.
     

  • Cancerul de prostată - Tratament - Partea a III-a Cancerul de prostată - Tratament - Partea a III-a

    Prof. dr. Ioanel C. Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni

    În funcţie de tipul de celule canceroase, de gradul lor de răspândire în afara prostatei, de vârstă şi prezenţa altor afecţiuni, persoanele cu cancer de prostată au una sau mai multe metode de tratament. Pentru bărbaţii care au o formă agresivă de cancer de prostată, dar care nu s-a răspândit încă în afara prostatei există prostatectomia (operaţia prin care se îndepărtează prostata) şi radioterapia (folosită pentru a omorî celulele canceroase). Terapia cu hormoni este prescrisă pentru bărbaţii cu cancer de prostată care s-a răspândit în corp. Terapia cu iod este o noutate, procedura fiind următoarea: după ce a fost identificată zona afectată de cancer din prostată, datele sunt introduse în calculator, care stabileşte cantitatea de iod radioactiv ce trebuie administrată.

    Cancerul de prostata - Factori de risc - Partea I

  • Cancerul de prostată - Simptomatologie - Partea a II-a Cancerul de prostată - Simptomatologie - Partea a II-a

    Prof. dr. Ioanel C. Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni

    Manifestările cancerului de prostată sunt diferite, în funcţie de stadiul bolii. Iniţial există un stadiu asimptomatic, în care diagnosticul se poate stabili întâmplător în timpul unui tuşeu rectal de rutină, sau prin determinarea valoarea în sânge a antigenului specific. Când cancerul de prostată devine simptomatic, este un stadiu avansat. Perioada simptomatică include simptomele adenomului de prostată, dar în acelaşi timp cancerul progresează rapid şi include manifestări ale ganglionilor limfatici, hemospermie, erecţii dureroase, cu metastaze în sistemul osos, ceea ce face să fie descoperit în acest stadiu din cauza durerilor osoase.

    După vârsta de 50 de ani este necesară prezentarea la medic, determinarea valorii în sânge a antigenului specific prostatei, efectuarea unei ecografii a aparatului urinar, a unui tuşeu rectal, apoi o biopsie cu examen histopatologic.

    Cancerul de prostată - Tratament - Partea a III-a

  • Cancerul de prostată - Factori de risc - Partea I Cancerul de prostată - Factori de risc - Partea I

    Prof. dr. Ionel C. Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologică, Dializă şi Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni

    Prof. dr. Ionel C. Sinescu ne avertizează că incidenţa cancerului de prostată creşte, dar în acelaşi timp scade şi vârsta afectată, întâlnindu-se şi la 35 de ani. Cancerul de prostată este cel mai frecvent cancer întâlnit în patologia umană şi cel mai diagnosticabil cancer. Factorii de risc pentru cancerul de prostată: ereditatea şi profilul hormonal al bărbatului, vârsta în general peste 65 de ani, diagnosticul de adenom de prostată, vasectomia, infecţii ale prostatei. Incidenţa cancerului de prostată este mai mare la populaţia de culoare, în SUA numărul cazurilor de cancer de prostată la populaţia de culoare fiind de două ori mai mare decât cel întâlnit la populaţia caucaziană. S-a descoperit că doze moderate de vitamina E pot preveni apariţia cancerului de prostată. Simptomele cancerului de prostată sunt date de tulburările micţionale: disurie, polakiurie diurnal şi nocturnă, dureri micţionale, hematurie macroscopică. Acestea sunt prezente în 80% din cazuri. Tratamentul cancerului de prostată, indiferent de stadiu, se determină ţinând cont de următorii factori: existenţa unui diagnostic confirmat histologic, stadiul tumorii, speranţa de viaţă.

    Cancerul de prostată - Simptomatologie - Partea a II-a

  • Adenomul de prostată - Diagnostic şi tratament Adenomul de prostată - Diagnostic şi tratament

    Prof. dr. Ionel C. Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal la Spitalul Clinic Fundeni

    Adenomul de prostată, ne explică dr. Ionel C. Sinescu poate apărea la orice bărbat după vârsta de 35 ani, această afecţiune fiind o tumoră benignă. Prin creşterea în volum a prostatei, uretra care trece prin mijlocul prostatei va fi comprimată mecanic în sens lateral de lobii prostatici, ceea ce înseamnă că urinarea devine mai dificilă. Mărirea în volum a prostatei este dependentă de hormonii secretaţi de testicule, de testosteron. Cel mai alarmant semnal pentru un bărbat care suferă de adenom de prostată este blocarea completă a evacuării vezicale, retenţia completă de urină. Diagnosticul de adenom de prostată, se stabileşte pe bază unor semne clinice, a tuşeului rectal şi a unor analize de laborator specifice, dar şi sumarul de urină. În această afecţiune, diagnosticul şi tratamentul pot fi stabilite doar de medicul specialist, plantele medicinale având rol de adjuvante ale tratamentului de bază. Până de curând, chirurgia urologică reprezenta singura modalitate de abordare terapeutică realistă a adenomului de prostată, însă în cazurile uşoare ale adenomului de prostată pot fi aplicate şi tratamente naturiste alternative. Tratamentul pentru adenomul de prostată ar putea fi împărţit în două grupe: chirurgical (adenomiectomia chirurgicală) şi endoscopic (rezecţia transuretrală a prostatei).

    Adenomul de prostată - Simptome şi complicaţii - Partea I

  • Adenomul de prostată - Simptome şi complicaţii Adenomul de prostată - Simptome şi complicaţii

    Prof. dr. Ionel C. Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal la Spitalul Clinic Fundeni

    Prostata este un organ specific sexului masculin care se găseşte la răscurcea dintre calea genitală şi calea urinară, practic sub vezica urinară. Adenomul de prostată, ne explică dr. Ionel C. Sinescu poate apărea la orice bărbat după vârsta de 35 ani, această afecţiune fiind o tumoră benignă. Prin creşterea în volum a prostatei, uretra care trece prin mijlocul prostatei va fi comprimată mecanic în sens lateral de lobii prostatici, ceea ce înseamnă că urinarea devine mai dificilă. Mărirea în volum a prostatei este dependentă de hormonii secretaţi de testicule, de testosteron. Primul simptom al adenomului de prostată care apare este urinarea frecvenţă, dificilă, cu eforturi, şi usturimi, aşteptarea până la apariţia primului jet de urină. La apariţia acestor simptome este necesară prezentarea la medicul urolog. Ca simptomatologie sugestivă, în cazul adenomului de prostată, sunt de menţionat semne urinare iritative : nicturie (micţiuni nocturne), senzaţie impertuoasă de a urina, micţiuni frecvente şi în cantitate redusă (polakiurie), disurie (disconfort, dureri in momentul emisiei de urină), incontinenţă şi semne de obstrucţie: forţa scăzută a jetului, jet ezitant, golire in doi timpi, efort la urinare. Drept complicaţii adenomul de prostată poate determina retenţia acută completă de urină, hematurie (prezenţa sângelui în urină), agravarea simptomatologiei urinare, polachiurie, disurie.

    Adenomul de prostată - Diagnostic şi tratament - Partea a II-a

Newsletter

Vrei să fii la curent cu noutăţile Sănătatea TV:


Nume:
E-mail: