

Două mari voci ale muzicii româneşti, Margareta Pâslaru şi Stela Enache, au luminat ziua copiilor internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Sprijinite de Crucea Roşie, au oferit daruri micuţilor spitalizaţi aici.
Margareta Pâslaru nu este la primul gest de acest fel. Marea actriţă şi cântăreaţă mărturisind, cu lacrimi în ochi, că simte nevoia de a fi aproape de aceşti copii ori de câte ori are posibilitatea. „Mă emoţionează profund suferinţa acestor copii. Este un gest de suflet, de ataşament pentru aceşti micuţi. Cred că ei merită tot ce e mai bun în lumea aceasta şi nu ar trebui să fie o singură Zi a Copilului, în în fiecare zi ar trebui să fie sărbătoriţi”, a declarat, pentru SănătateaTV, Margareta Pâslaru.
Gestul acesteia a fost profund apreciat de managerul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Prof.Univ.Dr. Dan Mircea Enescu, care a reamintit menirea noastră, a adulţilor, aceea de a îi proteja pe cei mici şi de a le oferi toată iubirea şi îngrijirea de care au nevoie, pentru că, până la urmă, „ei reprezintă viitorul nostru”. “Este cel mai important bun al nostru. Ar trebui să conştientizăm acest lucru şi să sărbătorim ziua lor mereu. Ceea ce facem noi cu fiecare copil este foarte important pentru ce se va întâmpla cu generaţia viitoare”, a spus Prof.Univ.Dr. Dan Mircea Enescu.