

Caravana „Transformă diabetul” a ajuns pe 29 aprilie, pentru două zile la Bucureşti, în cadrul unei campanii de informare organizate de către Novo Nordisk.
Caravana „Transformă diabetul” reprezintă un proiect social amplu care are ca principal scop aducerea problemei diabetului în atenţia publicului larg, a specialiştilor în domeniu, cât şi în atenţia autorităţilor. Prin această campanie se trage un semnal de alarmă cu privire la incidenţa diabetului în România.
Conform datelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, anul trecut au beneficiat de tratament 5.387.648 de persoane cu diabet zaharat, dintre care 154.443 au necesitat administrarea de insulină.
Caravana „Transformă diabetul” a parcurs mii de kilometri din 2006 până în prezent, în încercarea de a educa şi responsabiliza publicul cu privire la incidenţa diabetului. Traseul urmat de caravană însumează peste 320. 000 de kilometri în Europa, Africa, Australia, Asia şi America de Nord.
Vizitatorii caravanei beneficiază de testarea gratuită a glicemiei, consultaţii medicale oferite de specialişti, putând afla toate informaţiile necesare pentru a preveni sau menţine sub control diabetul.
„Susţinem Caravana Transformă diabetul pentru că ne dorim să fim încă o dată alături de pacienţii cu diabet. Le explicăm cum pot deţine un control mai bun asupra bolii, cât de des ar trebui să efectueze analizele medicale şi care este alimentaţia corespunzătoare”, a precizat, Prof. Dr. Radu Lichiardopol, Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice.
Caravana „Transformă diabetul” a fost susţinută şi de către actorul Mircea Albulescu, diagnosticat, în urmă cu 38 de ani cu diabet. Celor prezenţi, actorul le-a împărtăşit povestea sa de viaţă, vorbindu-le despre faptul că „cel mai important lucru este să ai un control permanent al bolii”.